Chinezii au ratat pozele cu înalți oficiali români

Data:

spot_img

China a răspândit și în România aceleași teme de propagandă utilizate la nivel mondial: China nu este vinovată de răspândirea pandemiei, China a comunicat la timp despre apariția COVID-19, metodele Chinei de luptă împotriva coronavirusului sunt cele corecte (și nu încalcă sau restrâng drepturile omului), China este atacată de alte mari puteri (în special de către SUA) din mtove ideologice, China sprijină multe țări de pe glob cu materiale sanitare și experiența medicilor săi.

Principalul canal de comunicare al Chinei în România a fost canalul de Facebook al Ambasadei Chinei. Prioritatea Ambasadei Chinei în România a fost să prezinte cât mai multe probe ale cooperării româno-chineze în timpul pandemiei. Spre deosebire, însă, de țările din jur (Moldova, Ungaria, Serbia și altele), succesul publicitar al Chinei a fost moderat în România pentru că nici un demnitar guvernamental de prim rang nu a acceptat să participe la sesiuni foto cu reprezentanții Chinei (în Serbia și Moldova, de exemplu, chiar președinții statelor au fost prezenți la venirea în țările lor a materialelor medicale din China iar în Ungaria a participat premierul).

___________________________________________________________

CITEȘTE ȘI:

Afacere eșuată cu chinezi, expulzați de România, la Chișinău

Partenerul lui Erdoğan, Igor Dodon, propagandistul ruso-chinez din Republica Moldova

Fără social-democrați, China nu are succes în România

Contract aproape atribuit de pesediști, anulat de liberali

Centura intereselor chineze în jurul Mării Negre

___________________________________________________________

Cel mai important demnitar român cu care ambasadoarea chineză în România s-a putut poza a fost Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății și șef al structurii care gestionează situațiile de urgență în România. Evenimentul a avut loc pe 15 aprilie și a fost însoțit pe fotografii și un scurt text pe pagina de Facebook a Ambasadei chineze în România: “Ceremonia de predare a materialelor medicale impotriva Covid-19 oferit de Huawei Romania Guvernului Romaniei a avut loc astazi, 15 aprilie, la o unitate subordonată ISU-lui.”

Al doilea cel mai important personaj ca notorietate în România cu care ambasadoarea Chinei și-a făcut poză a fost Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, după cum arată un post din 21 martie: “Pe data de 21 martie, E.S. doamna Ambasador Jiang Yu, a participat la ceremonia de donatie de comunitati si intreprinderi chineze catre Primaria Bucuresti. Doamna Ambasador a multumit pentru donatie si a spus ca proverbul „prietenul la nevoie se cunoaste” reflecta relatiile tarilor noastre, ca prieteni si parteneri. Sunt convinsa ca romanii curajosi o sa invinga virusul, poporul chinez o sa stea impreuna cu poporul roman. Doamna a mentionat ca video in care Grupul ALLEGRETTO din România ofera un dar muzical poporului chinez care luptă cu epidemia de coronavirus a avut peste 30 milioane de vizualizari.”

Pe 30 aprilie, Ambasada Chinei a pomenit pe Facebook donațiile către Primăria Sectorului 2: “Azi, donatiile de materiale sanitare impreuna cu urarile de bine din Primaria Yiwu, Provincia Zhejiang, au sosit la Primaria Sector 2 din Municipiul Bucuresti. Hai sa trecem dificultatilw impreuna cu iubire si curaj!”

Pe 22 aprilie, au fost menționate donațiile pentru Mioveni: “Azi, după un drum lung, peste 50 de cutii de materialele medicale donate de Primăria Jinhua, Provincia Zhejiang pentru Primăria Mioveni, Județul Argeș, au ajuns în final la destinația. Numai uniți putem să invingem!!”

Ploiești și Prahova au fost “atacate” pe 21 aprilie: “În ultimele zile, donațiile făcute de Orasul Harbin, Provincia Heilongjiang pentru Orașul Ploiești, Județul Prahova și de Orașul Lanzhou, Provincia Gansu, pentru Orașul Alba Iulia, Județul Alba, au sosit cu succes în Romania. Toate materialele vor fi folosite pentru lupta împotriva COVID-19. Vă urez tuturor sănătate!”

Pe 6 aprilie, o donație a ajuns la Tulcea: “La sfîrșitul săptămânii trecute, o donație de 40.000 măşti de protecţie din Suzhou a sosit la Județul Tulcea, care este înfrățit cu Municipiul Suzhou din Republica Populară Chineză.”

Pe 3 aprilie a fost rândul județului Alba: “Pe data de 3 aprilie, în numele Provinciei Gansu, E.S. doamna Ambasador Jiang Yu, a transferat 120 cutii de materiale de prevenire a epidemiei cauzate de Covid-19 , care cuprind costum de protecție, măști N95 și cele chirurgicale, la Consiliul Judetean Alba. Județul Alba fiind înfrânțit cu Provincia Gansu din Republica Populară Chineză.”

Huawei a trimis donații la Suceava pe 1 aprilie: “Azi, Consiliul Judetean Suceava a primit o donatie care cuprinde 20000 măști, 100 sticle de dezinfectanți, 2000 bucăți de tacâmuri făcută de Huawei România.? Hai, Romania!!”

Pe 25 martie, Ambasada a arătat cam ce tip de primire și-ar dori, de fapt, China, postând pe Facebook fotografii cu premierul ungar, președintele sârb și autorități cehe, sub mesajul: “Leaders of Hungary, Serbia and Czech Republic welcome Chinese plane with COVID-19 supplies.”

Al doilea tip de acțiune de colaborare China – România prezentat de Ambasada de la București a fost cel reprezentat de video-conferințele între medici români și chinezi.

Cel mai recent s-a întâmplat pe 14 aprilie: “Pe data de 14 aprilie, prin sistemul de video-conferință, personalul medical de specialitate din Mioveni Arges, a intrat în dialog cu medicii chinezi din Jinhua Zhejiang, pentru a realiza un schimb de experiență pe tema COVID-19.”

În martie, “Medicii din Deva, Hunedoara si Yancheng, Jiangsu China au început consultările pe tema COVID-19 in conferință on-line”, potrivit Ambasadei Chinei la București.

Mesajele reprezentanței diplomatice chineze la București, însă, nu au fost tot timpul pozitive. Uneori, au fost manipulatoare sau de-a dreptul ofensive. Pe 25 martie, de exemplu, Ambasada a postat pe Facebook un video de pe Youtube pe care l-a introdus cu mesajul “Did COVID-19 come from US?”.

Pe 8 aprilie, Ambasada chineză a făcut ceva și mai interesant: a amenințat România cu nerespectarea caracterului unitar al statului, într-o postare referitoare la Taiwan.

Iată cele mai relevante fragmente: “Recent, unele mass-media românești au raportat despre prevenirea și controlul epidemiei de Covid-19 din Taiwan, spunând că absența Taiwanului la Adunarea Mondială a Sănătății poate afecta sănătatea publică a Taiwanului și a lumii. (…)

În octombrie 1971, cea de-a 26-a Adunare Generală a ONU a adoptat Rezoluția 2758, restabilind toate drepturile legitime ale Republicii Populare Chineze la ONU și expulzând <reprezentantul> autorităților din Taiwan. România a fost un co-inițiator al rezoluției respective și noi nu vom uita nici o dată poziția justă susținută de România. În prezent, peste 180 de țări, inclusiv România, respectă cu fermitate principiul <o singură Chină>. (…)

Problema Taiwanului este legată de suveranitatea și integritatea teritorială a R.P. Chineze și este legată de interesele de nucleu ale Chinei. Ne opunem ferm oricărei încercări de a diviza China sub orice pretext, oricărui act de a crea <o China, un Taiwan> sau <două Chine>.

România are, de asemenea o preocupare puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială, iar cele două guverne și popoarele noastre se înțeleg și se sprijină reciproc în astfel de probleme. Sunt sigur că poporul român nu va fi de acord ca cineva să pună semnul întrebării despre suveranitatea și problemele teritoriale ale României. Ce ție nu-ți place, să nu spui nici altora. Sperăm că mass-media română va respecta suveranitatea și integritatea teritorială a R.P. Chineze, la fel cum o respectăm și noi pe cea română.”


spot_imgspot_img
Linx CRJI
Linx CRJI
LINX s-a lansat în iunie 2015 și este un proiect al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație – CRJI. Scopul nostru principal este definit de profesionalizarea și promovarea jurnalismului de investigație, aproape inexistent in Romania. LINX beneficiază de sprijinul, expertiza și reputația CRJI, membru fondator al Global Investigative Journalism Network și colaborator al International Consortium of Investigative Journalists. LINX are acces la resurse și baze de date la care organizațiile obișnuite de presă nu au. Dar, cea mai importantă resursă este omul. LINX și-a creat o echipă de jurnaliști pentru care nu există noțiunea de interese economice și politice așa cum există în multe instituții mass-media. Finanțarea externă permite autonomia editorială și munca la cele mai înalte standarde jurnalistice. Vrem să demonstrăm că practicarea jurnalismului independent la standarde ridicate nu este un lucru dificil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine a cerut Curții Constituționale anularea voturilor a 9 milioane de români

Printre cei care au cerut Curții Constituționale (CCR) anularea...

EXCLUSIV  Taxă de 150 euro pentru reprezentanții PNL din secțiile de votare din Republica Moldova

Un operator din partea PNL într-o secție din Republica...

Călin Georgescu, soții Sechilă și Preasfințitul Teodosie – sfânta prietenie națională

Pe candidatul la prezidențiale Călin Georgescu, aghiotantul acestuia Eugen...