Cîțu: ”Nicio rectificare bugetară nu se va face la partid, atâta timp cât voi fi prim-ministrul României”

Data:

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că rectificarea bugetară va fi prezentată în coaliţie, dar că decizia privind modul de alocare a fondurilor aparţine Guvernului.

„Vom prezenta, bineînţeles, în coaliţie, aşa cum am prezentat şi bugetul, anul trecut, în coaliţie – este normal – sau alocarea bugetului pe anul acesta. Dar decizia şi modul în care se alocă banii se va face la guvern şi nu se face pe criterii politice. Aceştia sunt banii românilor din taxe şi ei vor fi alocaţi întotdeauna pe principiul transparenţei şi eficienţei. Aceşti bani se vor duce acolo unde vor avea cel mai mare randament în economie”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, rectificările bugetare se realizează în cadrul Guvernului și nu la partid.

”Nicio rectificare bugetară nu se va face la partid, atâta timp cât voi fi prim-ministrul României. Toate aceste lucruri se vor face în Guvernul României, fără niciun fel de criterii politice”, a adăugat premierul.

Rectificarea bugetară urmează să stabilească proiectele de investiții ce vor beneficia de fonduri guvernamentale prin suplimentarea bugetului PNDL, program al cărui buget s-a epuizat deja de la mijlocul lunii iunie.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related