Ciucă şi Ciolacu nu s-au prins în Hora Unirii nici la Iaşi, nici la Focșani

Data:

Ziua de 24 Ianuarie s-a vrut să fie la Iaşi una chiar a unirii, deşi alianţa politică locală este pe dos decât la Bucureşti. Din actuala capitală au venit în fosta capitală mai-marii ţării, premierul liberal şi şeful social-democrat al Camerei Deputaţilor, parcă mai mult să verifice dacă supuşii din provincie sunt cuminţi şi ascultători, decât să vadă – dacă tot s-au deplasat până aici – cum merg lucrurile în realitate. 

Aşa i-au văzut şi ieşenii strânşi în Piaţa Unirii pe toţi liderii politici, urcaţi frumos pe scenă. Doar UDMR a lipsit, deşi formaţiunea a reuşit un scor frumos la Iaşi, peste 2000 de voturi, la alegerile europarlamentare din 2019.

Piaţa Unirii i-a aşteptat deopotrivă pe spectatori şi pe actori amenajată altfel decât până acum. Cele câteva mii de persoane au găsit piaţa delimitată strict cu două rânduri de garduri, bine păzite de jandarmi, poliţie şi membri ai Serviciului de Protecţie şi Pază.

În afara celui de-al doilea s-a adunat mulţimea, iar în spatele statuii domnitorului Cuza au avut locul stabilit invitaţii – primari, consilieri, membri ai partidelor. Între garduri, forţele de ordine. A fost eliminat astfel din start pericolul atacurilor cu cerneală, respectiv cu iaurt.

Citește și: EXCLUSIV Dosar penal de 600 de milioane de lei, blocat la DNA după 7 ani, pentru că s-a pensionat procurorul

Atmosfera s-a înviorat brusc odată cu sosirea unei coloane de câteva sute de susţinători ai AUR – dar nu din acest motiv, ci pentru că a fost momentul în care a început concertul de muzică populară, cu sonorul la maxim. Cei de la AUR au încercat să forţeze intrarea în faţa tribunei, dar jandarmii – cu sprijinul câtorva colegi de la Brigada Mobilă Bacău – i-au direcţionat după câteva îmbrânceli spre esplanadă, în dreptul Cafenelei Piaţa Unirii. VIDEO, pe site-ul Ziarul de Iași.

Și vrâncenii au marcat, ieri după-amiază, împlinirea a 164 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Manifestările oficiale au avut loc în Piața Unirii din Focșani, în prezența a peste 1.500 de oameni.

La evenimentul de la Focșani au participat prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu, reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Bisericii Ortodoxe, ai corpului diplomatic, ai administrațiilor publice locale și județene.

În alocuțiunile rostite, oficialii locali și naționali au subliniat însemnătatea actului „Micii Uniri” de la 24 Ianuarie 1859 și au făcut apel la unitate și solidaritate. Nu au lipsit promisiunile de modernizare și dezvoltare a țării.

Evenimentul de la Focșani a mai cuprins defilarea militară, momente artistice, retragerea cu torțe și tradiționala horă a unirii. Spre surpriza tuturor, cei mai importanți invitați ai evenimentului de la Focșani, premierul țării și președintele Camerei Deputaților, au plecat înainte de retragerea cu torțe și de hora unirii. A fost pentru prima dată când oficialii statului, prezenți pe 24 ianuarie la Focșani, nu se prind cu oamenii în tradiționala horă a unirii, titrează Vrancea24.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

Rata șomajului în Botoșani creşte de la lună la lună

Rata șomajului în Botoșani creşte de la lună la...

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“