vineri, 30 iulie 2021
AcasăLa ziActualitateCJEU versus CCR și bătălia pentru desființarea SIIJ

CJEU versus CCR și bătălia pentru desființarea SIIJ

Curtea Constituțională explica ieri printr-un comunicat de presă cum că hotărârea CJUE în cauză C-355/2021 trebuie ignorată. CJEU, pe scurt și neacademic, pune sub un mare semn de întrebare justificarea înființării SIIJ. CJEU zice exact așa: “Curtea precizează că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și, pe de altă parte, să garanteze că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și a procurorilor menționați și își exercită competența cu respectarea cerințelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

În lipsa îndeplinirii acestor cerințe, reglementarea menționată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune și de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justițiabililor în justiție. Pentru orice om rațional, CJUE arată foarte clar că în absența acelor imperative și a garanțiilor că SIIJ nu este un instrument politic, înființarea SIIJ ar putea fi un instrument presiune și intimidare a magistraților.

Simplu, ca buna ziua. Curtea de Apel Pitești chiar a luat de bună decizia CJUE și întâietatea dreptului Uniunii asupra dreptului intern și printr-o hotărâre istorică, definitivă, statuează ca – urmare a deciziei CJUE – SIIJ nu mai poate continua să existe. Aici s-ar încheia povestea. Dar suntem în România și intră în scenă CCR. Care spune niet, nu e așa, statul de drept o fi avut el capul spart, însă este opțiunea legiuitorului și este ok.

Aici, publicul trebuie să își pună îngrozit mâinile la ochi. Să sperăm că povestea continuă cu alte Instanțe curajoase și fără acțiuni disciplinare de la Inspecția Judiciară, care nici ea nu stă bine în decizia CJUE. Ce avem noi de învățat de aici? Pai să deschidem Constituția. Care la art.148 stabilește principiul întâietății dreptului european. Asta înseamnă că dacă CJUE instanța suprema în UE zice ceva e obligatoriu.

CCR mai are calea art.146 care ar putea declara neconstituțional Tratatul și Actul de Aderare a României. Căci altfel, prin decizia de ieri invita la nerespectarea Tratatului. Plus că CCR azi inventează un nou principiu în care Constituția nu e lege internă în sensul art.148 și deci nu mai operează întâietatea dreptului Uniunii (?!). Și nici CJUE nu poate contrazice CCR. Halucinant și extrem de convenabil, depinde de unde privim.

Convenabil și util pentru posibile derapaje de la principiile Uniunii. Normal, că doar nu o să îi lăsăm noi pe străini să ne zică ei cum să ne conducem țara. Ei numai să dea bani, cu nemiluita, ca pentru asta suntem stat membru. Cei care ați trecut examenul de anul I la Constituțional înțelegeți ceva? Înțelegeți cum în ierarhia normelor interne Constituția este în vârful piramidei și in afara ei, căci nu e lege internă?

E un fel de pisică a lui Schroedinger, și în cutie și -n afara ei. În fine, las constituționaliștilor să deconstruiască enormitățile din comunicatul CCR de marți, 8 iunie. Aceeași zi în care MCV prin raportul publicat la prânz zice că SIIJ trebuie desființată. Și MCV are caracter obligatoriu, dixit tot CJEU, tot în cauza despre care am vorbit, contrazis evident de CCR care a identificat vreo 50 de tonuri de gri ca sa zică fix contrar CJUE.

Raluca Prună
Ministru al Justiției în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE