Până în 1990 era una dintre clădirile emblematice ale Reșiței. Era punct de reper pentru cei care nu cunoșteau prea bine orașul. Acolo te duceai să expediezi o scrisoare sau o telegramă și tot acolo vorbeai la telefon cu prietenii, rudele, iubiții și iubitele aflate la distanțe de sute de kilometri. Vorbim de clădirea pe care noi toți o știam după denumirea scurtă P.T.T.R. din din cartierul Lunca Bârzavei. Altfel spus, Poștă-Telegraf-Telefon-Radio, patru într-o singură clădire.
Toate acestea erau pe vremea în care nu se inventase telefonia mobilă, curieratele poștale, iar privatizarea ne era un termen străin.
După 1990, încetul cu încetul am avut parte de toate. Poșta s-a despărțit de Telefoane, oficiile poștale și-au restrâns activitatea într-o cămăruță de câțiva metri pătrați, au apărut telefoanele mobile, internetul și Facebookul și s-a terminat cu scrisorile și cărțile poștale.
Doar clădirea a rămas, trecând de la statul român în proprietatea ba a grecilor, ba a nemților. Practic, ea există, dar e abandonată, ca să parafrazez o replică a Pamelei din celebrul serial american Dallas, dată iubitului ei: „Bobby, te iubesc, dar nu mai pot să rămân cu tine”.
