duminică, 24 octombrie 2021
spot_img
AcasăLa ziActualitateCNAIR poate scoate la licitație un tronson de aproape 10 kilometri al...

CNAIR poate scoate la licitație un tronson de aproape 10 kilometri al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

Compania de Autostrăzi ar trebui în următoarea perioadă să semneze contractul de circa 1,7 miliarde de lei pentru execuția celor 9,86 de kilometri de autostradă dintre Curtea de Argeș și Tigveni, parte a A1 Sibiu – Pitești, o spune fostul ministru Cătălin Drulă. Asta după ce contestația unei firme chineze a fost respinsă de CNSC, iar conform legislației modificate în vigoare autoritățile sunt obligate să semneze contractul dacă li se dă dreptate la CNSC sau la prima instanță.

„Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația depusă de o companie chineză împotriva câștigătorului desemnat pentru execuția tronsonului 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Dacă, până recent, în astfel de situații, Compania de Drumuri aștepta soluționarea eventualului apel la prima decizie, prin modificările la legislația pe achiziții publice adoptată în această vară, ESTE OBLIGATORIE SEMNAREA CONTRACTULUI după prima decizie”, a anunțat fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Citiți articolul integral pe HotNews.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE