Combinațiile lui Predoiu. Anchete oprite convenabil și conflicte de interese

Data:

spot_img

Cătălin Predoiu are un talent special să împletească lucrativ activitatea sa de ministru cu cea de avocat, știind să întrerupă anchete DNA și să determine neînceperea urmăririi penale atunci când privește parteneri de afaceri sau membri ai familiei sale.

Are studii solide, făcute corect, și un doctorat în drept (comercial) fără suspiciuni de plagiat. A lucrat în poziții pentru care este calificat: asociat în firme de avocatură specializate în drept comercial, profesor la Facultatea de Drept din Universitatea București, deputat și ministru al justiției.

A reușit performanța unică de a fi numit ministru al Justiției în perioada 2008-2012 fără să fie membru PNL. A remediat problema rapid, devenind membru PD-L și apoi, după fuziune, membru PNL.

Deține un al doilea mandat de ministru de la sfârșitul lui 2019 (cu excepția perioadei decembrie 2020-noiembrie 2021, când portofoliul a revenit USR). Supervizează, deci, toate eșecurile justiției din ultima perioadă: infractori care au scăpat pentru că a intervenit prescripția faptelor înainte să se termine judecata, rapoarte UE nefavorabile, lipsa acută de personal din instanțe, procese pierdute la CEDO, instanțe care consideră că victime de 13 ani au consimțământ, deci violul nu există. 

Citește și: Pericolul legii adoptate în Senat nu este pragul pentru abuzul în serviciu

Multe promisiuni, puține realizări

Domnul ministru nu vede problemele, iar dacă vreți să vedeți ce mai zice, puteți asculta un discurs de-al său. Veți putea afla în detaliu de ce 33 e o cifră simbolică, puteți număra pe degetele de la o mână ce a făcut, dar aveți nevoie de 5-6 mâini să numărați ce planuri are.

Repară legile justiției, modifică salarizarea, rezolvă problema poliției judiciare etc, etc. Totul la viitor, până acum n-a fost grabă. 

Ca avocat, a reprezentat firme care au avut mari probleme legale și multe afaceri cu statul: Rompetrol, Alpha Imobiliare (Dinu Patriciu), directorul spitalului Malaxa (acuzat că a furat sume mari de bani) sau Mechel Târgoviște (firma controversatului oligarh rus Ziuzin), care a distrus industria siderurgică din România.

Asociații ministrului din firmele de avocatură în care a lucrat de-a lungul anilor (Arin Stănescu, Cătălin Zamfirescu, Flavius Baias) au fost apropiați de fostul ministru al justiției Valeriu Stoica, cel care a promovat legislația privind insolvența din România. Desigur, firmele lor acționau în domeniul insolvenței. 

Citește și: Demis de Firea pentru că a dezvăluit problemele din sistemul de protecție a copilului. „M-au sunat să mă opresc”

Numele ministrului, pus la vedere

La preluarea primului mandat de ministru al justiției (2008-2012) și-a concesionat acțiunile la SCA Zamfirescu-Racoti-Predoiu, dar a permis ca firma să-i folosească numele în continuare. Astfel, avocați asociați în mod evident, din denumirea firmei, cu ministrul Justiției au apărat clienți în instanțe.

Investigația pornită de DNA (condusă atunci de Kovesi) a ajuns pe masa aceluiași ministru al justiției, Cătălin Predoiu. De unde n-a mai avansat nici până în ziua de azi.

Întâmplător, tot în 2008, când Cătălin Predoiu era deja ministru, au fost scoși de sub urmărire penală socrul său, Călin Andrei Zamfirescu, şi ceilalți 13 învinuiţi în dosarul nr. 194/P/2003 (falimentul fraudulos al Băncii Internaționale a Religiilor), aflat în instrumentarea DNA. 

Lichidarea BIR era investigată în urma dispariției activelor băncii și a plății unor sume enorme lichidatorilor, dar investigația a fost abandonată prin decizia ministrului Predoiu, deși acesta era în conflict clar de interese deoarece încasase comisioane pentru servicii juridice de la BIR.

Numele lui Călin Zamfirescu și Arin Stănescu sunt legate de procedurile de lichidare a altor bănci: Bankcoop, Banca Albina, Banca de Investiții și Dezvoltare, Banca Fortuna si Dacia Felix (a cărei lichidare a fost oprită pentru a fi cedată apoi grupului israelian al lui Fredy Robinson, devenind Eurombank, preluată de Leumi).

Citește și: Metoda Dragnea revine: prag de 250.000 de lei pentru pedepsirea abuzului în serviciu

Omul sistemului

De fapt, Cătălin Predoiu este un om al sistemului: în primul său mandat au fost adoptate  mai multe legi cu impact major pentru sistem (modificări în codul civil și penal, legea CSM, lege de organizare judiciară) dar justiția continuă să nu performeze, iar singurele știri despre DNA sunt controversele generate de numirea procurorilor, nu dosarele aduse în instanță.

Predoiu nu a găsit soluții pentru facilitarea accesului procurorilor la bazele de date ale ANAF, SRI etc. și nu a reușit să desfințeze secția specială SIIJ, iar în noul mandat a ieșit în evidență făcând publică o sentință înainte ca aceasta să fie pronunțată de instanță. 

Cătălin Predoiu ne arată că nu-i suficient să ai studii, trebuie să mai și vrei și să ai interesul să fii un ministru bun. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Integritate pe bune
Integritate pe bune
Integritate pe bune este un grup de voluntari care încearcă să facă informațiile publice despre politicieni cât mai accesibile și mai transparente. Încearcă să fie un „ANI pe bune". Publică portretul tuturor parlamentarilor români și dau acces la întreaga bază de date cu informațiile care stau la baza acestor portrete. Informațiile includ toate CV-urile existente, declarațiile de avere, declarațiile de interese, date despre firmele unde aceștia au fost sau sunt acționari, precum și studiile acestora. De asemenea, au inițiat o campanie de analiză a CV-urilor membrilor CNA.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum au lucrat Transelectrica și Guvernul pentru nepotul lui Ciolacu

Fonduri de 56,7 milioane de euro de la UE,...

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România cere reforme reale în justiție

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (AFJR) face un apel...

Despre negocierea păcii în Ucraina în epoca Trump

Acum mai bine de o jumătate de veac, un...

Jimmy Carter a murit. Fostul președinte american a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Jimmy Carter a murit. Cel de-al 39-lea președinte al...