Comisar european: Bulgaria şi România nu mai trebuie să facă nimic pentru Schengen

Data:

Oficiali europeni recunosc că România şi Bulgaria sunt ţinute nejustificat în afara Schengen, din cauza unor probleme care nu ţin de ele.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, reafirmă că România şi Bulgaria îndeplinesc toate criteriile UE pentru a deveni membre ale spaţiului Schengen și se declară „convinsă” că se va ajunge „destul de curând” la o decizie privind aderarea României şi Bulgariei. Ea se declară însă „îngrijorată” de situaţia în care 75%, respectiv 90% dintre imigranții ilegali ajunși în Austria și Olanda nu au fost înregistrați înainte de a intra în aceste țări.

„Bulgaria şi România nu mai au nimic de făcut pentru a putea intra în spaţiul Schengen. Dar, din alte motive, care nu au legătură cu aceasta, trebuie, desigur, să avem un spaţiu Schengen care să funcţioneze bine şi, de exemplu, sunt îngrijorată de situaţia în care, în Austria, de exemplu, 75% dintre cei care sosesc ilegal nu au fost înregistraţi înainte de a ajunge în această ţară.

În Ţările de Jos, 90% dintre imigranţii ilegali care ajung acolo nu au fost înregistraţi înainte şi, desigur, face parte din acquis-ul Schengen şi faptul de a avea o bună funcţionare a înregistrării persoanelor care intră”, a declarat Ylva Johansson într-un interviu acordat la Bruxelles agenţiilor de presă care fac parte din European Newsroom.

Citește și: Cu sau fără sportivi ruși și bieloruși la Jocurile Olimpice?

„Sunt convinsă că vom reuşi să avem destul de curând o decizie privind aderarea României la Schengen”

Ea a subliniat că, din aceste motive, este important ca toţi cei implicaţi să se concentreze asupra modului în care pot avea un spaţiu Schengen care să funcţioneze mai bine şi care să includă şi datele privind returnările, conform Regulamentului Dublin al UE, care prevede ca migranţii să fie expulzaţi în ţara prin care au intrat prima dată în blocul comunitar şi ca solicitările lor de azil să fie administrate acolo.

„Aşadar, acesta este un aspect pentru care putem face mai mult din partea Comisiei şi sunt convinsă că vom reuşi să avem destul de curând o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen”, a spus Ylva Johansson.

Citește și Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related