Comisar şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Data:

Un comisar şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă. Procurorii susțin că ar fi pretins că, în schimbul unor sume de bani, ar putea interveni pentru ca două persoane să fie angajate în sistemul public de sănătate.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de DNA, procurorii anticorupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a lui Radu Andronache, comisar şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Procurorii susțin că, în perioada aprilie – mai 2021, Radu Andronache, în calitatea menționată, ar fi pretins, pentru sine, de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care a primit efectiv suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor persoane cu putere de decizie de la București, din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște în vederea angajării persoanei respective și ulterior definitivării pe postul de asistent medical la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Citește și: Senatoarea americană Jeanne Shaheen, pentru PRESShub: „Putin a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider, de după intrarea lui Hitler în Rusia”

“Într-un context asemănător, în perioada aprilie – mai 2021 – iunie 2022, inculpatul Andronache Radu ar fi pretins, pentru sine, de la același martor suma de 10.000 euro din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 8.000 euro, pentru a „rezolva” angajarea definitivă a soției martorului pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Precizăm că, ambele „promisiuni” ale inculpatului s-ar fi materializat prin angajarea celor două persoane în unitățile medicale menționate mai sus”, a transmis DNA.

Radu Andronache urmează să fie prezentat miercuri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: DEZBATERE Ce nu merge în sistemul doctoratelor românești (II)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...