Prezența în finala, marți, la vioară, a doua secțiune din concurs, a doi români a făcut ca sala să se umple de susținătorii acestora care nu au stat cu mâinile în sân. Evident, se știa din start că vor fi și câștigători, dar nu și locurile de pe podium.
Finaliștii au fost Maria Marica, Ștefan Aprodu și Grégoire Torossian (Franța). Acompaniați de Orchestra filarmonicii George Enescu, avându-l la pupitru pe dirijorul Wilson Hermanto. Un dirijor excepțional pentru o finală de concurs.
A condus orchestra superb, ținând cont că o finală de concurs este foarte încărcată de emoții pentru soliști. Juriul a fost format din personalități marcante, profesori-soliști, violoniști a căror personalitate marchează acest secol. Componența aici. (Poate o singură remarcă, doar o femeie, e adevărat, Silvia Marcovici, …)
Juriul a premiat și cel mai bun acompaniator străin, titlu ce a revenit francezului Aimo Pagin.
Repertoriul ales a constat în două concerte, super hituri ale muzicii clasice.
Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 (1878) de Johannes Brahms. Concertul e un regal absolut, deschis cu o introducere orchestrală largă, cu trecerea în revistă a temelor încredințate pe parcurs solistului.
Predomină intenția lirică a primeia dintre ele, apoi desfășurarea grandioasă la care sunt supuse înaintea cadenței și a repetării și așa prinde viață o piesă impunătoare, în mare măsură inspirată de simțurile emoției, saturată de melodicitate.
Momentul de relaxare reprezentat de tempo-ul lent central se deschide sub semnul cantabilității, revărsat cu generozitate, unde tendința și atitudinea lui Brahms se oglindește pentru a construi pasaje melodice excepționale și unde vioara solo se întrece în arabescuri.
În final, Brahms revine la vechea schemă, a Rondò, construită pe o temă „maghiară”, deloc neobișuită pentru el, vioara se dezlănțuie în uimitoare excursii virtuozice, în schimburi neîntrerupte și captivante de idei cu orchestra.
Citește și: Concursul Enescu: Violonceliștii în luminile rampei, finala la final
Acest concert a fost interpretat de cei doi români.
Ștefan Aprodu, un tânăr, puști, evident, fără multă experiență, dar cu o exuberanță și strălucire interpretativă rar întâlnite. Cu atenția unui compozitor, de fapt, el și compune, a punctat solid și a comunicat superb cu orchestra.
Maria Marica, a fost ultima din concurs. Cu mult mai experimentată și mult mai multe concerte la activ, aparent, a avut un avantaj. În sală, la audiție, personal am constatat că diferența s-a făcut doar în partea de dozaj și balans pe pasajele orchestră-solistică. Tehnic, n-am auzit diferențe.
A doua lucrare a fost Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35 (1878) de Piotr Ilici Ceaikovski. A fost compus în același an ca primul concert.
Probabil, a existat o aliniere a astrelor în acel an de s-au compus, nu unul, ci, două dintre cele mai legendare concerte scrise vreodată. Pentru singurul său concert de vioară, Ceaikovski (n-avea de un să știe atunci) a pus tot.
O compoziție intensă, impetuoasă și pasională sub impulsul ritmic al dansurilor populare. Elemente pe care le regăsim din prima mișcare, construită sub formă de sonată. O primă temă cu un caracter impulsiv; cealaltă reprezintă polul cel mai intim al lirismului, chiar dacă se pretează la execuții virtuozice incredibile; întreaga mișcare se desfășoară pe aceste linii de forță simfonică.
Canzonetta este o pagină care, cu toată comunicarea ei ușoară, este o realizare de profunzime: ideea melodică de bază, uneori spaniolă, se desfășoară în efuziunile afectuoase și puțin triste ale viorii în surdină, pe fundalul sonor creat de o orchestră clară și visătoare.
Canzonetta trece în Finale, un Rondò construit pe motive rusești. Vioara solo are aici unele dintre cele mai pirotehnice pasaje de virtuozitate, sub semnul unui dinamism copleșitor și al unei fertilități amețitoare de idei.
Grégoire Torossian, s-a descurcat excepțional. Două accidente, unul provocat de publicul din sală, altul, o problemă cu propria vioară l-au trimis nefericit într-o zonă de semne de întrebare. Dar viața merge înainte, sînt sigură că va confirma.
În general, la concursuri, clasamentul este, în primul rând, al juriului, dar fiecare poate să-și facă propriul clasament.
Locul I a fost obținut de Maria Marica, locul al II-lea – Ștefan Aprodu și locul al III-lea – Grégoire Torossian.
Au mai fost evenimente adiacente:
Frank Huang (vioară) și invitații.
Marcel Johannes Kits, violoncel, o mai veche cunoștință de-a noastră, fiind laureatul din 2018 a Concursului și Angela Drăghicescu, pian. A fost un concert SUPERB. Compozițiile alese (prezentate aici ) au răsunat răscolitor, cu tensiune, lirism și multă iubire. N-a lipsit nici o încheiere pe măsură, Lullaby lui Brahms.
La polul opus a stat concertul care era cel mai mult așteptat: Dmitri Sitkoveski (vioară), David Geringas (violoncel) și Alexander Gordon (viola), pe care nu l-am putut percepe nici la nivel de jam session.
Pentru etapele rămase program aici.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
