Conducerea Penitenciarului Giurgiu susține că a reclamat posibile înşelăciuni săvârşite de angajaţi

Data:

spot_img

Conducerea Penitenciarului Giurgiu precizează că a informat, anul trecut, organele de cercetare penală cu privire la posibile infracţiuni de înşelăciune, fals şi uz de fals de către angajaţi ai săi, făcând referire la dosarul în care au fost efectuate, marţi, patru percheziţii în legătură cu decontări de servicii stomatologice fictive, ce ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 970.000 de lei.

„Cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public, care fac referire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals de către poliţişti de penitenciare, angajaţi ai Penitenciarului Giurgiu, facem precizarea că în decursul anului 2022, conducerea Penitenciarului Giurgiu a sesizat organele de cercetare penală cu privire la posibila săvârşire, de către poliţişti de penitenciare, a unor infracţiuni de natura celor menţionate mai sus.

În toată perioada efectuării cercetărilor, conducerea unităţii de detenţie a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu documentele şi informaţiile solicitate”, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de conducerea Penitenciarului Giurgiu, potrivit Agerpres.

Două percheziţii domiciliare au fost efectuate, marţi, la două persoane din municipiul Giurgiu, iar alte două în municipiul Bucureşti, la un cabinet stomatologic şi domiciliul unui medic dentist, într-un dosar în care se cercetează un caz de decontare de servicii stomatologice fictive, de aproximativ 970.000 de lei, prin folosirea a 36 de persoane, angajaţi la Penitenciarul Giurgiuşi persoane aflate în întreţinerea acestora.

Citește și: Servicii stomatologice fictive la Penitenciarul Giurgiu. Administrația Penitenciarelor, acuzată că a mușamalizat cazul

Sindicatul acuză o mușamalizare din partea ANP

Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanțu, a declarat marți, într-un comunicat publicat pe site-ul federației, că „Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) cunoștea situația de la Penitenciarul Giurgiu, însă totul a fost mușamalizat și nu s-a luat nicio măsură”.

„Solicităm instituțiilor competente ale statului să intervină în scopul eradicării fenomenului corupției din penitenciare, deoarece a atins cote alarmante. (…) Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) se delimitează de asemenea abuzuri și solicită instituțiilor competente ale statului să intervină în scopul eradicării fenomenului corupției din penitenciare, deoarece a atins cote alarmante.

Conducerea penitenciarului se disculpă

Potrivit unui comunicat de presă transmis de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, faptele de înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals ar fi avut loc în perioada 2020-2022.

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu -Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, dintre care două, pe raza municipiului Bucureşti, la punctul de lucru al unui cabinet stomatologic şi la domiciliul unui medic stomatolog şi două pe raza municipiului Giurgiu, la domiciliile a doi angajaţi din cadrul unei instituţii, în vederea întregirii probatoriului într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, de către mai mulţi angajaţi din cadrul unei instituţii, unii dintre ei trecuţi în rezervă la data săvârşirii faptelor şi angajaţii unui cabinet stomatologic de pe raza municipiului Bucureşti”, precizează comunicatul menţionat.

De asemenea, va fi pusă în aplicare o ordonanţă de ridicare înscrisuri de la un cabinet de avocatură din Bucureşti, unde funcţionează sediul social al societăţii care deţine cabinetul stomatologic.

Conform sursei citate, din cercetări rezultă faptul că 36 de persoane, angajate ale unei instituţii, precum şi persoane aflate în întreţinerea acestora, cu sprijinul unui cabinet de stomatologie, au beneficiat de decontarea unor servicii stomatologice fictive, prejudiciul adus instituţiei respective fiind astfel în valoare de aproximativ 970.000 de lei.

La sediul structurii de cercetare au fost aduse mai multe persoane, pentru a fi audiate.

Citește și: Un director de la DSP Arad a folosit un dispozitiv cu electroşocuri pe un coleg

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: anp.gov.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Snoop.ro: ANAF descoperă că PNL a plătit o campanie TikTok pentru promovarea lui Călin Georgescu

Snoop.ro: ANAF a descoperit că Partidul Național Liberal a...