Servicii stomatologice fictive la Penitenciarul Giurgiu. Administrația Penitenciarelor, acuzată că a mușamalizat cazul

Data:

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu au făcut marți dimineață mai multe percheziții la persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Persoanele vizate sunt mai mulți angajați din cadrul Penitenciarului Giurgiu, unii dintre ei trecuți în rezervă la data săvârșirii faptelor, și angajații unui cabinet stomatologic de pe raza municipiului București.

Polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 2 pe raza municipiului București (punct de lucru cabinet stomatologic si domiciliul unui medic stomatolog) si 2 pe raza municipiului Giurgiu (domiciliile a doi medici angajați la Penitenciarul Giurgiu).

Citește și: De ce s-au prăbușit atât de ușor clădirile din Turcia

De asemenea, va fi pusă în aplicare o ordonanță de ridicare înscrisuri de la un cabinet de avocatură din București, unde funcționează sediul social al societății care deține cabinetul stomatologic.

„Din cercetări, rezultă faptul că în perioada 2020-2022, 36 de persoane, angajați ai unei instituții, precum și persoane aflate în întreținerea acestora, cu sprijinul unui cabinet de stomatologie, au beneficiat de decontarea unor servicii stomatologice fictive, în valoare de aproximativ 970.000 de lei, prejudiciind astfel instituția.

La sediul structurii vor fi aduse mai multe persoane, în vederea audierii. Cercetările vor fi continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis marți IPJ Giurgiu.

Președintele FSANP: „Totul a fost mușamalizat și nu s-a luat nicio măsură”

Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanțu, a declarat marți, într-un comunicat publicat pe site-ul federației, că „Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) cunoștea situația de la Penitenciarul Giurgiu, însă totul a fost mușamalizat și nu s-a luat nicio măsură”.

„Solicităm instituțiilor competente ale statului să intervină în scopul eradicării fenomenului corupției din penitenciare, deoarece a atins cote alarmante. (…) Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) se delimitează de asemenea abuzuri și solicită instituțiilor competente ale statului să intervină în scopul eradicării fenomenului corupției din penitenciare, deoarece a atins cote alarmante.

Citește și: Conducerea Penitenciarului Giurgiu susține că a reclamat posibile înşelăciuni săvârşite de angajaţi

Lipsa măsurilor dispuse de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și mușamalizarea ilegalităților au născut sentimentul impunității în factorii de conducere din unitățile penitenciare, dar și în ceilalți polițiști de penitenciare care, în lipsa unor controale reale din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), au început să săvârșească infracțiuni.

Din cauza unor polițiști de penitenciare care abuzează ilegal de unele drepturi, angajații onești vor avea de pierdut pe termen mediu și lung. Așa cum s-a întâmplat cu decontul lentilelor…”, a transmis FSANP.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Fotografie generică – FOTO: Inquam Photos / Cornel Putan)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei Europene | Politico

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei...

Una din trei mame minore a rămas gravidă la 15 ani

Una din trei mame minore a rămas însărcinată pentru...

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, deși termenul a fost deja depășit 

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, printr-o hotărâre...