Consultații la domiciliu acordate doar pe hârtie, în județul Galați

Data:

Numărul mare de servicii la domiciliu raportate de unii medici de familie a atras atenția Casei de Asigurări de Sănătate Galați. Un control efectuat de instituție a scos la iveală nereguli sau încălcări ale legii la fiecare dintre medicii verificați.

În prezent, CAS Galați se află în relație contractuală cu 229 de medici de familie, dintre care 142 cu cabinete în mediul urban. Ca urmare a numărului suspect de mare de consultații la domiciliu raportate de unii dintre aceștia, echipele de control ale CAS au efectuat, în luna iunie, mai multe controale. Dintre cei zece medici verificați, cinci au cabinete în sate din județ, trei în municipiul Galați și doi în Tecuci.
Potrivit instituției, acțiunea a scos la iveală o serie de neconcordanțe de o gravitate diferită. Astfel, patru medici au primit sancțiuni, iar celorlalți șase le-a fost imputată contravaloarea serviciilor pe care le raportaseră, așa cum prevăd legea și contractul încheiat între medici și CAS Galați.

Raportări la nivel maxim și după controale

”Asistența medicală primară este unul dintre cele mai importante elemente ale sistemului sanitar. Pe parcursul activității profesionale, dar și ca pacient, am cunoscut medici de familie care merită toată aprecierea noastră. Dar există, din păcate, și situații pe care nu le putem lăuda. Deși ne dorim să creștem încrederea față de partenerii noștri, am constatat situații atipice, care ieșeau din tipare și care au făcut obiectul verificărilor Casei de Asigurări de Sănătate Galați, ce au scos la iveală neconformități. Astfel, niciunul din cei zece medici de familie avuți în vedere nu a fost în regulă. Indiferent că a fost vorba de erori de raportare, interpretări eronate ale actelor normative sau de raportarea unor servicii neefectuate, s-au dispus recuperarea valorii serviciilor și sancționarea, după caz. Personal, sunt uimit de faptul că din cei zece medici verificați și sancționați, există unii care continuă să raporteze aceste servicii la nivelul maxim, deși pe durata controlului au afirmat că a fost vorba de o eroare. Prin urmare, acțiunea va avea mai multe etape”, a declarat directorul general al CAS Galați, George Toderașc.
Pentru o consultație la domiciliul pacientului, medicul de familie primește o sumă mai mare de bani decât pentru o consultație acordată la cabinet, titrează Viața Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...