Contractele vaccinurilor Pfizer și Moderna, în curs de renegociere

Data:

Uniunea Europeană beneficiază de „o fereastră de oportunitate” în urma scăderii numărului de infectări cu COVID-19, însă statele membre trebuie să fie pregătite pentru o nouă eventuală creștere a numărului de cazuri, în toamna sau iarna acestui an, a avertizat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, în cadrul audierilor de joi, 12 mai, în Comisia Specială privind pandemia de COVID-19 a Parlamentului European.

În prezent, la nivelul Uniunii Europene, încă mai există 100 milioane de persoane nevaccinate, existând, de asemenea, disparități în ceea ce privește rata de vaccinare.

Ultimii doi ani și jumătate au pus în evidență „valoarea acțiunii comune a țărilor Uniunii Europene”, a subliniat comisarul Kyriakides, amintind printre altele de măsurile de instituire a „coridoarelor verzi” pentru aprovizionare, de introducerea Certificatului COVID – acesta din urmă devenit „standard” pentru 1,8 miliarde de persoane din întreaga lume – dar și de sistemul comunitar de achiziții de medicamente, vaccinuri și echipamente medicale.

„Nici măcar nu vreau să-mi închipui cum ar fi fost în Uniunea Europeană dacă unele state membre mai mari ar fi avut acces la vaccinuri, iar altele nu. Ar fi fost în pericol chiar viitorul Uniunii…”, a arătat comisarul.

Trăim într-o epocă a pandemiilor

Programul „EU4Health 2021-2027″, inițiat de Comisia Europeană și sprijinit de Parlamentul European, va fi un instrument de gestionare și a altor eventuale crize pandemice.

„Europa este în prezent ca un port sigur în mijlocul furtunii”, a arătat comisarul pentru Sănătate, care a subliniat însă că „testul adevărat va fi următoarea criză”.

„Sper sincer că nu va mai trebui să trecem din nou prin așa ceva. Dar trăim într-o epocă a pandemiilor – nu știm când va veni următoarea criză, dar știm că va trebui să fim gata și trebuie să ne asigurăm că vom avea nivelul necesar de pregătire când va fi nevoie”, a declarat Stella Kyriakides.

În ceea ce privește pandemia de COVID-19, comisarul a mai precizat: „Vaccinarea și imunitatea naturală ne oferă o «fereastră de oportunitate», dar trebuie să ne pregătim pentru toamnă și iarnă și să-i protejăm în continuare pe cei mai vulnerabili dintre noi. Vaccinarea rămâne cel mai eficient instrument pe care îl avem în combaterea COVID-19.

Citește și: De luni, doza 4: o fac sau n-o fac? Opinia medicilor specialiști din Iași

100 milioane de europeni nevaccinați

Încă mai există 100 de milioane de europeni care nu s-au vaccinat sau sunt vaccinați doar parțial. Deci trebuie să continuăm campaniile de vaccinare, să comunicăm și să combatem cauzele care duc la nevaccinare, fără însă a pune «etichete», deoarece cauzele nevaccinării pot fi multiple”.

La rândul lor, europarlamentarii au punctat o serie de probleme ce țin, în continuare, de gestionarea crizei COVID-19.

„Pandemia ne-a arătat importanța rezilienței și a continuității serviciilor sanitare. Au fost foarte multe cazuri de persoane care nu au avut urgențe, dar care acum sunt mai bolnave decât înainte, pentru că nu au fost tratate în timpul pandemiei”, a arătat Stelios Kympouropoulos (PPE).

„Acest proces de răspuns al UE a fost remarcabil și trebuie îmbunătățit pentru cazul în care ne vom confrunta cu o nouă pandemie. De asemenea, nu putem neglija regiunile lumii în care nu au ajuns vaccinurile. Dar mai sunt și alte aspecte ce nu pot fi neglijate, precum efectele long-COVID, mai accentuate, după cum s-a constatat, asupra femeilor”, a arătat europarlamentara Sara Cerdas (S&D).

Nu în ultimul rând, europarlamentara Michel Rivasi (Grupul Verzilor) a reamintit de situația gestionării stocurilor de vaccinuri și de situația unor state, precum Polonia, care au solicitat renegocierea contractelor de furnizare a vaccinurilor.

„Statele membre sunt obligate să cumpere toate dozele care le-au fost atribuite, deși situația epidemiologică s-a schimbat?”, a întrebat europarlamentara. La această ultimă chestiune, comisarul pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a arătat că „niciodată statele membre nu au fost forțate, negocierile s-au purtat cu participarea statelor membre”.

Supraîncărcare cu vaccinul

Pe de altă parte, în prezent, sunt „discuții intense” cu furnizorii „pentru că există această supraîncărcare, sunt prea multe stocuri de vaccin, dar trebuie să ne asigurăm în același timp că avem suficiente vaccinuri în cazul în care avem un nou val”.

„De principiu, am ajuns la un acord cu BioNTech Pfizer, ca să reprogramăm/ realocăm dozele. Cele care au fost deja menite să ajungă în statele membre vrem să le realocăm pentru sfârșitul lui 2023 – începutul anului 2024, că atunci probabil vor fi necesare, cu eventuale noi variante de vaccinuri, adaptate, ca atunci când vor fi disponibile să și existe acolo pentru cetățeni.

Acum se finalizează un acord asemănător cu Moderna. Suntem într-o negociere constantă cu aceste companii, dar întotdeauna în numele statelor membre și împreună cu ele”, a declarat comisarul Stella Kyriakides.

Alte direcții de acțiune ale CE vizează creșterea ratei de vaccinare la nivel comunitar, îmbunătățirea sistemului de supraveghere și depistare a unor noi tulpini sau focare de COVID-19, precum și păstrarea capacității UE de aplicare a unor măsuri non-farmaceutice în caz de necesitate.

spot_imgspot_img
Ovidiu Amălinei
Ovidiu Amălineihttps://www.viata-libera.ro/
Cu o experienţă de peste 25 de ani în presă, Ovidiu Amălinei este şef al Departamentului Economie-Administraţie al ziarului „Viaţa liberă” Galaţi. Pentru performanţele în jurnalism a fost distins cu numeroase premii, printre care se numără şi două titluri de „Reporter European” acordate, în 2008 şi 2009, în cadrul concursului organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. De asemenea, în 2016, a beneficiat de o bursă de specializare, la Bruxelles, în cadrul programului „Bursele Europene – Jurnalişti în dialog”, derulat de Comisia Europeană în parteneriat cu Freedom House.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related