Copilă desfigurată de o handbalistă. 30 de copii au complotat, din răzbunare

Data:

Într-un gest de o violență șocantă, portarul echipei de handbal feminin a Liceului cu Program Sportiv (LPS), Sabina Gheorghiu, a lovit cu piciorul în plină figură o elevă de la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, care era deja căzută la pământ.

Este un caz rar în care 30 de copii au complotat pentru a se ajunge la o corecție fizică, din răzbunare, iar pedeapsa exemplară a fost aplicată la comandă, ziua, cu martori, în centrul Iașului, de către un agresor desemnat.

Filmarea șutului în față dat de Sabina i-a oripilat pe profesorii de la LPS, care au identificat-o imediat. „Este o sportivă foarte bună, pe care se bazează toată echipa, dar nu este nimic sportiv în gestul acela, nu mi-am imaginat că poate face așa ceva”, spune dirigintele fetei.

Pe primul semestru al anului școlar încheiat a avut nota 4 la Purtare, iar pe al doilea nota 8. Eleva agresată refuză, de două săptămâni, să iasă din casă, de frică. În acest timp, Poliția face ce știe cel mai bine: tergiversează un dosar în care are toate datele.

Continuarea, în ReporterIS!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related