Cota unică se pregătește să moară

Data:

Liderul socialiștilor dorește cu impozitare progresivă să pună capăt sărăciei din România. Marile averi sunt în pericol pentru că socialiștii vor pune capăt „discrepanței imense între cei bogați și cei săraci” prin impozitare progresivă. Socialiștii vor să intervină cu impozitare progresivă, indiferent de cine este cel bogat, individul sau compania.

Liderul socialiștilor consideră că avem timp un an ca să ne gândim dacă se va aplica impozitarea progresivă și companiilor. Dar a anunțat impozitarea progresivă este în discuție inclusiv pentru companii, poate așa ne mai pleacă niște investitori sau se răzgândesc să vină să investească aici.


Socialiștii vor bani de la votanții liberalilor. Grija pentru cei săraci intră în contrast cu legea asumată de către socialiști prin care fac cadou prin lege  terenul de la Romexpo în valoare de 500 de milioane de euro unor indivizi și entități private, deși ar putea lua minim 250 de milioane de la alți investitori.

Grija declarativă pentru cei săraci este o constantă a politicienilor noștri. Atunci când unul din oamenii vitali pentru destinul nostru, așa cum este liderul socialiștilor, face o afirmație el ne reprezintă pe toți și transmite un mesaj celor care vor să creeze locuri de muncă în țara noastră.

Ca să înțelegem ce ar însemna să nu mai avem cotă unică, putem aplica tactica lui Paolo Coelho din cartea „Veronica se pregătește să moară”. Dacă știi că mori, înveți să îți prețuiești viața. Cota unică știe că are zilele numărate din momentul în care socialiștii au decis că trebuie să moară. Totuși până va fi răpusă de legiuitor ea trebuie să își facă datoria față de economie.

Întrebarea este însă dacă problema este un singur impozit sau nu cumva sistemul de impozitare și modul de recuperare a banilor datorați de către stat este problema. Înțelegem tentația de a se lua măsuri de către politicieni după principiul ,,fă-te că lucrezi”, doar că în materie fiscală haosul înseamnă oameni dați afara și sărăcie din ce în ce mai lucie.

Dacă vom avea un guvern competent cum nu am mai avut ne-am aștepta să vedem măsuri concrete prin care să scădem evaziunea fiscală și prin care să încurajăm conformarea de bunăvoie pentru plata impozitelor. Marile averi țintite de către socialiști nu vor fi niciodată date săracilor așa cum pare să promită liderul socialiștilor.

Cei cu bani grei nu au bani gheață asupra lor așa cum are liderul socialiștilor și nici nu își iau banii de salariu gheață așa cum proceda un alt lider socialist. Cei cu bani nu au nimic pe numele lor, ci au carduri și firme care le permit pur și simplu să se bucure de averi fără să fie impozitați de statul român la sânge ca Dorel care muncește de dimineață până seara pe șantier.

Să zicem că socialiștii au dreptate și că impozitul progresiv reprezintă adevăratul urmaș al lui Robin Hood care va reface echilibrul dintre Fefeleaga și Ion Țiriac. Va fi un impozit ce va implica mai multe resurse pentru a fi perceput, atât din partea fiscului cât și din partea contribuabililor.

Dacă dorim să fim în rândul lumii ar trebui să concurăm cu cele 140 de state care au ajuns la concluzia că vor respecta o taxa corporativă de minim 15%. În acest context socialiștii își permit să ridice problema impozitului progresiv pe venitul obținut de companii în România, deși este evident pentru oricine că suntem într-o concurență dură cel puțin cu alte state din Uniunea Europeană care nu schimbă politica fiscală ca pe ciorapi.

Colectarea impozitelor decurge execrabil pentru că nu există voință politică să fim predictibili fiscal și să colectăm eficient. Este mai simplu să refuzi să plătești impozite și să cumperi politicieni care să dea pentru tine legi, ordonanțe sau hotărâri de guvern prin care să fii iertat de datorii. Cei mici plătesc impozite, iar cei care falimentează companii și lasă mii de oameni pe drumuri trăiesc vieți fabuloase, deși nu au nimic pe care statul eșuat să îl poată impozita.

Nu se vrea să respectăm regulile de guvernanță corporativă pentru a ne integra mai repede în OECD pentru că nu vom mai putea fi independenți să ajutăm discreționat prin iertarea de impozite pe cei care cotizează în campaniile electorala sau ne ajută prin propagandă să păcălim alegătorii.

Dacă nu ne duce capul să găsim soluții cu propria minte de români verzi putem prelua structuri eficiente fiscal din partea altor state cum ar fi spre exemplu Olanda. Olanda are evidențe clare ce permit detectarea rapidă a oricărei forme de fraudă fiscală. Dacă în Germania apare o mașină scumpă în fața casei unei persoane fără venituri imediat fiscul îl lasă fără. Nu poți sfida restul cetățenilor din state civilizate cu un stil de viață de vedetă dacă nu ai și venituri legale care să îl susțină.

Înainte de a schimba o rotiță care pare să funcționeze trebuie verificat sistemul din care face parte în ansamblu. Sărăcia nu se vindecă cu impozitare, ci cu investiții, cu predictibilitate fiscală, cu e-Românie și prin construirea unor comunități care să aibă în centrul lor cetățeanul, nu baronul local care să țină în lesă politruci pregătiți să ne sărăcească pe noi pentru bunăstarea stăpânului lor.

Înainte să faci o schimbare, e nevoie să analizezi aprofundat consecințele și să vezi cum funcționează pentru alții. Doamna de Fier, idolul politic al șefului liberalilor, ne spunea că problema socialiștilor este că la un moment dat banii altor oameni nu mai sunt suficienți pentru a le susține politicile. Dacă avem un seif cu impozite din care unii pot fura nestingheriți pentru că li se permite de către politicieni sau pentru că pur și simplu sunt prinși prea târziu după ce nu mai au niciun ban din cei furați, nicio mărire de impozite și taxe nu va acoperi pierderile imense pe care le avem în acest moment.

Înainte să scoți apa din barcă, e nevoie să o repari. Dacă socialiștii repară barca și ajungem la o fraudă fiscală decentă ca alte state, putem discuta de noi impozite. Până atunci, orice alt impozit nu reprezintă decât alimentarea unei găuri fără fund din care unii fură fără griji și fără frică de pedeapsă.

Acum Fefeleaga plătește impozite, în timp ce mulți băieți deștepți care fac banul gros prin căpușarea statului român trăiesc ca familia Kardashian, deși nu au niciun venit legal. Socialiștii deocamdată nu văd bârna din dreptul inechității fiscale de fapt și sunt preocupați de paiul din ochii potențialilor votanți ai liberalilor, votanți vizați direct de impozitarea progresivă ineficientă a socialiștilor.

spot_imgspot_img
Mitica Stefanescu
Mitica Stefanescu
Mitică Ștefănescu crede în destinul nostru european, în democrație și în dreptate . El încearcă să înțeleagă lumea prin construcții logice de bun simț. Nu are pretenția de a fi deținătorul adevărului absolut și este conștient că este supus greșelii ca orice muritor de rând. Crede în ideile care ne unesc și care pot oferi copiilor noștri un viitor mai bun.
2 COMENTARII
  1. […] Cota unică se pregătește să moară. Liderul socialiștilor dorește cu impozitare progresivă să pună capăt sărăciei din România. Marile averi sunt în pericol pentru că socialiștii vor pune capăt „discrepanței imense între cei bogați și cei săraci” prin impozitare progresivă. Socialiștii vor să intervină cu impozitare progresivă, indiferent de cine este cel bogat, individul sau compania.Liderul socialiștilor consideră că avem timp un an ca să ne gândim dacă se va aplica impozitarea progresivă și companiilor. Dar a anunțat impozitarea progresivă este în discuție inclusiv pentru companii, poate așa ne mai pleacă niște investitori sau se răzgândesc să vină să investească aici.Socialiștii vor bani de la votanții liberalilor. Grija pentru cei săraci intră în contrast cu legea asumată de către socialiști prin care fac cadou prin lege terenul de la Romexpo în valoare de 500 de milioane de euro unor indivizi și entități private, deși ar putea lua minim 250 de milioane de la alți investitori, scrie PressHub. […]

  2. […] Cota unică se pregătește să moară. Liderul socialiștilor dorește cu impozitarea progresivă să pună capăt sărăciei din România. Marile averi sunt în pericol pentru că socialiștii vor pune capăt „discrepanței imense între cei bogați și cei săraci” prin impozitare progresivă. Socialiștii vor să intervină cu impozitare progresivă, indiferent de cine este cel bogat, individul sau compania. Liderul socialiștilor consideră că avem timp un an ca să ne gândim dacă se va aplica impozitarea progresivă și companiilor. Dar a anunțat impozitarea progresivă este în discuție inclusiv pentru companii, poate așa ne mai pleacă niște investitori sau se răzgândesc să vină să investească aici. Socialiștii vor bani de la votanții liberalilor. Grija pentru cei săraci intră în contrast cu legea asumată de către socialiști prin care fac cadou prin lege terenul de la Romexpo în valoare de 500 de milioane de euro unor indivizi și entități private, deși ar putea lua minim 250 de milioane de la alți investitori, scrie PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Un om de afaceri din Sibiu cere 3,4 milioane de euro daune, unei redacții

Un om de afaceri din Sibiu cere 3,4 milioane...

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“