COVID 19 – Omicron se apropie de România. Austria și Cehia confirmă primele cazuri venite din Africa de Sud

Data:

Cehia şi Austria au confirmat luni primele cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului, transmite DPA, citată de Agerpes.

În Cehia, cazul suspect a fost confirmat după teste suplimentare de laborator, a anunţat un purtător de cuvânt al spitalului din Liberec, potrivit agenţiei CTK.

Spitalul a consultat laboratorul naţional de referinţă şi experţi ai Academiei de Ştiinţe.

Pacientul este o femeie care s-a întors dintr-o călătorie în Namibia cu escală în Africa de Sud.

Începând de luni, orice persoană vaccinată cu două doze de cel puţin şase luni se poate înscrie online pentru a primi rapelul (booster).

Pentru cei de peste 60 de ani sau cu boli cronice, acest interval va fi redus în curând la cinci luni.

Între timp, la Praga s-a anunţat că atât ministrul interimar al sănătăţii, Adam Vojtech, cât şi principalul responsabil medical, Pavla Svrcinova, au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Amândoi vor continua să lucreze de acasă.

În Austria, Ministerul Sănătăţii a transmis că s-a confirmat în Tirol primul caz de infectare cu varianta Omicron a SARS-CoV-2.

Potrivit autorităţilor acestui land, persoana în cauză a fost testată pozitiv după ce a revenit dintr-o excursie în Africa de Sud, dar nu prezintă simptome de boală, titrează REVISTA 22.

spot_imgspot_img
Revista 22
Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related