Cea mai nouă creșă din Mediaș a fost realizată cu fonduri europene.
Aflată pe strada George Topârceanu nr. 14, instituția a fost înființată în cadrul proiectului „Educație antepreșcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în Municipiul Mediaș“, cofinanțat din Fondul social european, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui contract a fost semnat în luna februarie 2021, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Scopul principal al proiectului a constat în înființarea unei creșe, în cadrul căreia un număr maxim de 60 de copii, cu vârste de până la doi ani, vor beneficia de servicii de educație antepreșcolară. Instituția și-a deschis recent porțile și funcționează într-o clădire special reparată și reabilitată, pentru a răspunde cerințelor educaționale specifice acestei grupe de vârstă.
Articolul integral, în Mesagerul de Sibiu!
Foto: Mesagerul de Sibiu