Lira turcească a ajuns la cel mai scăzut nivel de până acum. Și este doar un episod dintr-o prelungită criză economică și financiară. Președintele Erdogan își menține însă politica sa de scădere a ratei cheie a dobânzii, invocând Coranul, care interzice perceperea dobânzilor. Iar aceasta poate fi o lecție despre cât de dăunătoare pot fi regimurile autoritare, care amestecă economia cu rigiditatea ideologică și populismul.
Toată lumea este îngrijorată de impactul crizei turce. Recep Tayip Erdogan a condus țara de aproape două decenii și a preluat controlul asupra tuturor instituțiilor din țară, inclusiv justiție, poliție și mass-media.
Dar acestea nu l-au ajutat să țină sub control și economia : cursul de schimb actual depășește 13 lire pentru un euro. În 2007, era de două lire pentru un euro. Între timp, prețurile continuă să crească, inflația crescând vertiginos la 20%, din septembrie.
Toate acestea pot părea surprinzătoare pentru o țară care s-a lăudat în ultimele două decenii cu grandioase proiecte de infrastructură , cum ar fi noul aeroport din Istanbul, noul pod peste Bosfor dar și linia de metrou care leagă Europa de Asia – și încă multe altele.
Au fost și vremuri mai bune
În cei 20 de ani de conducere a partidului AKP, dar mai ales în prima decadă a erei Erdogan, pentru mulți turci nivelul de viață a continuat să se îmbunătățească. Ei chiar au fost gata să accepte dezmembrarea democrației de către Erdogan în schimbul unei porții suplimentare de prosperitate.
Dar, după cum comentează Der Spiegel, tot mai mulți își dau seama că totul a fost o farsă. Președintele a alimentat creșterea în primii săi ani de mandat în mare parte prin investiții de miliarde în industria construcțiilor. A construit drumuri, spitale și blocuri de locuințe.
Politica de creștere a guvernului a mers bine atâta timp cât lira a fost stabilă și banii au continuat să intre din străinătate.
Dar cu stilul său autoritar de guvernare, spulberarea independenței justiției și intervențiile sale în politica ratelor dobânzilor, Erdogan a distrus încrederea investitorilor.
Spre deosebire de Rusia, al cărei regim autoritar a fost în bună măsură luat ca model, Turcia nu dispune de resurse naturale care să-i asigure venituri garantate, indiferent de vremuri.
Investițiile directe din străinătate au scăzut drastic, pe măsură ce datoria externă a crescut.
Articolul complet poate fi citit pe site-ul RFI.
