Cultura română deține în tradiția Gazetei matematice un diamant: o experiență de peste 125 de ani în a antrena creativitatea

Data:

Bogdan Suceavă a reușit două performanțe: este un matematician care a primit premii în Statele Unite și România, dar și un scriitor foarte bun de limba română, cu 20 volume de literatură, deși locuiește din anii 1990 în SUA.

Cea mai recentă carte a sa este eseu despre un alt matematician român care a făcut carieră în literatură, Dan Barbilian (Ion Barbu).

Bogdan Suceavă a plecat din țară în 1996, dezamăgit de direcția pe care o luase România în primii ani de după Revoluția din 1989. Dar nu s-a despărțit niciodată de „aici”, chiar dacă s-a adaptat strălucit „acolo”, în SUA, unde și-a construit o carieră ca profesor universitar de matematică.

Revine de câte ori are ocazia, are colaborări în domeniul matematicii cu universitari români și publică în continuare în România.

Faptul că a reușit în ambele lumi îi oferă o viziune echilibrată asupra țării sale natale.

Tocmai această viziune am căutat-o când l-am invitat să acorde un interviu pentru PRESShub. Și Bogdan Suceavă nu ne-a dezamăgit: vorbește despre trauma despărțirii și succesul din noua lume, despre tradițiile remarcabile ale României în domeniul matematicii și despre cum le-a transferat în SUA, despre momentele cruciale din trecutul recent al țării, pe care le-a prins în cărțile sale, și despre viitor.

Cele mai importante declarații ale lui Bogdan Suceavă:

  • Onest este să spun cât de mult am beneficiat, eu și generația mea, de pe urma atmosferei intelectuale constructive din România (mă refer doar la partea bună).
  • Gazeta matematică există din 1895, iar ideea de a recomanda elevilor interesați să încerce problemele propuse în Gazetă reprezintă o experiență formativă de mare valoare, care se poate replica și în alte culturi. Azi știu asta precis, pentru că am importat problemele din Gazetă în California și ele trezesc mult interes.
  • Îmi plac mai mult problemele pentru clasele 5-8 publicate în Gazeta matematică decât problemele propuse în cadrul American Mathematical Competitions 8 sau în Math Kangaroo, pentru a aminti doar două dintre programele dedicate elevilor din aceeași grupă de vârstă.
  • Depinde cum se simte depărtarea de țară pentru fiecare. Pentru mine a fost și rămâne o traumă, despre care sunt sigur că pot povesti cu multă îndreptățire fiecare dintre românii care au plecat în aceste trei decenii din România.
  • Nu, nu trăiesc în România. Trăiesc în California, și lucrez cu plăcere pentru California State University, Fullerton. Sunt implicat 100% în mediul universitar de aici. Datorez acestui excelent mediu academic faptul că pot să scriu.
  • Poți fi universitar american și scriitor român în același timp. Acest lucru s-a întâmplat cu mine.

PRESShub: Ați declarat, în mai multe ocazii, că aveți un respect extraordinar pentru tradiția și pentru școala românească de matematică, că au existat valori foarte solide în rândurile ei timp de un secol. Vi se pare că este neglijat acest aspect atunci când se vorbește despre cultura română prin raportare la alte culturi?

Bogdan Suceavă: Aici nu e vorba în nici un fel de reclamă gratuită pentru tradițiile culturale românești, nici de declarații de complezență. Atunci când am avut de criticat anumite lucruri legate de lumea românească nu am ezitat s-o fac, după cum nu voi ezita nici acum.

Onest este să spun cât de mult am beneficiat, eu și generația mea, de pe urma atmosferei intelectuale constructive din România (mă refer doar la partea bună).

Datorez mult din formația mea atmosferei intelectuale extraordinare din România, și mă refer în primul rând la atmosfera din jurul Gazetei matematice, la mediul olimpiadelor (în anii optzeci cercul de matematică de la Universitatea din București beneficia de expertiza unor instructori de excepție, între care regretatul Laurențiu Panaitopol), la partea cea bună a claselor de la cele două licee prin care am trecut („Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște, și „I.L. Caragiale”, din București).

Taberele de vară ale Gazetei matematice, coordonate de Nicolae Teodorescu, beneficiau de expertiza foarte solidă a redactorilor Gazetei, Marcel Țena, Alexandru Constantinescu, Liviu Pîrșan, și reprezenta un mediu extraordinar pe care nu voi înceta să-l evoc cu înalt respect.

Acolo am cunoscut unii dintre cele mai inteligenți oameni cu care am avut de-a face. După toamna lui 1989, când am început ca student Facultatea de Matematică, am avut parte de cursuri excelente la Universitatea din București, predate de profesori precum Adriana Turtoi, Constantin Vraciu, Solomon Marcus, Liviu Nicolescu, Stere Ianuș, Iulian Beju, Ieronim Mihăilă, Laurențiu Panaitopol, Constantin Niță, Ion Colojoară, Walter Farkaș, Ioan Tomescu, pentru a aminti doar câteva dintre cursurile care chiar m-au interesat și mi-au plăcut.

Dacă toate cursurile ar fi fost la fel de bune ar fi fost paradis curat. Cred că majoritatea foștilor mei profesori nu sunt cunoscuți publicului larg, pentru că nu toți au fost interesați să se adreseze unor audiențe mai mari decât ceea ce întâlneau în sala de curs.

În perspectivă istorică, cultura matematică din România a beneficiat de expertiza unor matematicieni de elită care, în perioada dintre 1900 și al doilea război mondial, au adus în universitățile din București, Iași, Timișoara și Cernăuți o experiență de mare calitate construită în universități din Franța, Italia, Germania.

Aș aminti aici pe Gheorghe Țițeica, Simion Stoilow, Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Vrănceanu, Alexandru Myller sau Traian Lalescu. Gazeta matematică există din 1895, iar ideea de a recomanda elevilor interesați să încerce problemele propuse în Gazetă reprezintă o experiență formativă de mare valoare, care se poate replica și în alte culturi.

Azi știu asta precis, pentru că am importat problemele din Gazetă în California și ele trezesc mult interes.

Cultura română deține aici un diamant: o experiență de peste 125 de ani în a antrena creativitatea. Mi se pare important să reflectăm asupra acestor valori și să discutăm despre ele, ce merită reținut din această experiență prețioasă și ce ar trebui susținut în deceniile ce vin.

Există încă în România profesioniști de elită care pot ajuta și a căror experiență poate face diferența pentru tinerii care se formează acum acolo. Mi se pare important să susținem valorile, să discutăm despre ceea ce ar putea inspira pe cei tineri și ce anume din experiența intelectuală a generațiilor trecute poate servi tinerii de azi.


Cine este Bogdan Suceavă

Născut în 1969 la Curtea de Argeş. Studii în matematică la Universitatea Bucureşti şi Michigan State University. Profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA.

Primul autor român care primește un premiu de expunere matematică din partea Mathematical Association of America: premiul Polya 2020.

Laureat al unor premii acordate de American Mathematical Society și Societatea de Științe Matematice din România.

Autor al 19 volume de literatură, între care romanele Venea din timpul diez (2004, trei ediții la Polirom, traduceri în maghiară, bulgară, franceză, engleză, cehă), Miruna, o poveste (2007, premiul Asociației Scriitorilor din București; traduceri în italiană, engleză, slovenă și persană), Vincent nemuritorul (2008), Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010), Republica (2016), Avalon. Secretele emigranților fericiți (2018).

Trei eseuri selectate în antologiile Best Writings on Mathematics, în 2016, 2018 și 2021, Princeton University Press. Editor a trei volumne publicate de American Mathematical Society.

Două noi volume în 2022: Peisaj de furtună la Indianapolis, poeme, Editura Vremea, și Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, eseu, Editura Polirom.


Ca profesor de matematica la California State University, Fullerton, ați acumulat suficientă experiență internațională în domeniu, începând cu anul plecării, pentru a o putea împărtăși cu ceilalți colegi de la universitățile din țară.

V-ați gândit vreodată la forme de colaborare cu universitățile românești în așa fel încât de experiența dumneavoastră să beneficieze și studenții din România? Ați simțit că există inițiativă și deschidere pentru proiecte de colaborare dinspre partea romană?

Sunt deschis oricăror colaborări cu colegii din România! Începând cu 2007 am făcut prezentări la universitățile din Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Pitești, Brașov, Constanța sau București, și m-aș bucura dacă vor mai fi asemenea ocazii.

Colaborările mele cu colegi din România includ, între altele, și organizarea de evenimente sub egida American Mathematical Society, așa cum e această Sesiune Specială dedicată geometriei diferențiale, programată în aprilie 2023, și care e realizată împreună cu Adara Blaga (de la Timișoara) și Cezar Oniciuc și Marian Ioan Munteanu (ambii de la Iași), și care se poate vedea aici.

Un loc aparte în munca mea îl reprezintă lucrările scrise împreună cu profesorul constănțean Wladimir G. Boskoff, lucrări care au apărut, între altele, în reviste precum Houston Journal of Mathematics, Beiträge zur Algebra und Geometrie, Differential Geometry and Its Applications, Czechoslovak Mathematical Journal, Historia Mathematica.

Această colaborare cu Vlad Boskoff reprezintă pentru mine cea mai extinsă și mai substanțială muncă de colaborare alături de un alt matematician.

O discuție cu Vlad Boskoff și cu mine, moderată pentru Radio România Cultural de Corina Negrea, se poate asculta aici.

În cadrul activității universitare din SUA , vă ocupați de formarea viitorilor profesori de matematică de liceu. Afirmați că marea provocare este să îi faceți pe tinerii studenți să iubească matematica, găsindu-și vocea prin inițierea de timpuriu în cercetare.

Totodată, ați creat un cerc de matematică la Universitatea Fullerton, unde timp de mai bine de un deceniu ați folosit probleme din Gazeta matematică, despre care afirmați că era cel mai bun produs din lume pentru ceea ce vă interesa. În ce consta excelența Gazetei matematice și cum au receptat studenții de la universitatea americană problemele din această revistă?

Ideea că poți face matematică din plăcere are o istorie diferită în diverse tradiții și cred că pentru fiecare generație trebuie identificate acele căi frumoase de a trezi interesul celor tineri. Nu aș folosi niciodată programele școlare sau universitare pentru a produce presiune, pentru că riscul de a antagoniza audiența mi se pare deloc negijabil.

Sunt importante toate acele strategii care atrag și invită la o experiență pozitivă. Revenind la calitatea Gazetei matematice, trebuie spus că strategia adoptată de Gheorghe Țițeica și colaboratorii lui valoroși după 1903, când au început să publice în Gazetă probleme propuse destinate claselor de gimnaziu, e o strategie excelentă.

Ideea inițială includea probleme de geometrie (planară și în spațiu), aritmetică și teoria numerelor, combinatorică, și algebră (inclusiv algebra polinoamelor).

În Statele Unite, de pildă, nu există o revistă de audiență națională care să publice așa ceva și care să aibă ca public-țintă elevii de clasele 5-8.

Îmi plac mai mult problemele pentru clasele 5-8 publicate în Gazeta matematică decât problemele propuse în cadrul American Mathematical Competitions 8 sau în Math Kangaroo, pentru a aminti doar două dintre programele dedicate elevilor din aceeași grupă de vârstă.

Există două școli de matematică de vechime similară și de excelentă tradiție și calitate: cea maghiară și cea românească, și au reținut atenția educatorilor familiarizați cu tematica vreme de decenii.

Mă întrebi cum răspund studenții mei, cei care plănuiesc să devină profesori de gimnaziu sau de liceu, atunci când văd problemele din Gazeta românească?

Ei spun așa: ce mi-ar fi plăcut să fi avut și eu așa ceva în gimnaziu! Primesc mesaje de la studenți care au absolit acum 10 ani și care-mi spun că folosesc la orele lor probleme rămase de când lucram împreună. Ceva bun trebuie să fie acolo, nu-i așa?

Anul acesta ați publicat o nouă carte de eseuri, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund”, un volum care își propune să demonstreze „cum o anumită viziune născută într-un anumit context din istoria gândirii matematice a permis nașterea acestei poetici”.

De ce ați considerat necesară o astfel de carte? Să nu fi existat oare până acum o corectă receptare critică a poeticii lui Ion Barbu?

Cred că volumul Joc secund, publicat de Dan Barbilian sub pseudonimul său literar Ion Barbu, în 1929, reprezintă una dintre lucrările importante ale modernismului românesc. Dan Barbilian reprezintă un autor aparte în literatura română, în primul rând prin formația lui academică, apoi prin profilul lui ca matematician.

Cred că era nevoie de cineva care îi înțelege o parte dintre lucrările lui de cercetare ca să explice pe înțelesul publicului larg în ce constă unicitatea formației lui. Era necesară o investigație a curentului de idei la care Dan Barbilian a aderat, cel care i-a ghidat munca de cercetare.

Apoi, trebuia demonstrată legătura dintre filozofia matematică la care adera Dan Barbilian și poetica Jocului secund. Nu cred că această demonstrație se regăsește altundeva în literatura noastră, ceea ce a făcut necesară munca mea, deși despre poezia lui Ion Barbu a curs o Dâmboviță de cerneală.

În 2018, publicați la editura Polirom romanul Avalon. Secretele emigranților fericiți, pentru ca ulterior să precizați că în titlu e inclusă o nuanță ironică implicită.

De ce ați fi tentat să credeți că nu exista migranti fericiți, tocmai dumneavoastră care aveți o cariera impresionantă ca matematician în SUA?

Depinde cum se simte depărtarea de țară pentru fiecare. Pentru mine a fost și rămâne o traumă, despre care sunt sigur că pot povesti cu multă îndreptățire fiecare dintre românii care au plecat în aceste trei decenii din România.

Nu cred că situația mea e diferită de a altcuiva. Experiența personală care a hrănit romanul Avalon. Secretele emigranților fericiți e întregită de volumul de poeme Peisaj de furtună la Indianapolis, apărut în 2022 la Editura Vremea, în care una dintre temele fundamentale este experiența exilului. 

În ceea ce mă privește, am fost norocos, pentru că m-am aflat mereu sub protecția lui Gauss: pot face o meserie dificilă, și-mi place să fac matematică, nu am lucrat niciodată ceva ce nu mi-a făcut plăcere.

Mă gândesc cu mult respect și solidaritate la românii care au trebuit să se adapteze, să învețe meserii noi, care au renunțat să facă ceea ce le plăcea pentru a supraviețui în exil. Eu nu am fost niciodată în situația asta.

Îmi place să predau, îmi place să mă adaptez nevoilor și căutărilor noilor generații, să folosesc o varietate de noi idei la curs, care să facă povestea vie și interesantă. Partea de fericire din titlu, așadar, vine din natura muncii mele. Și puțini sunt cei care au norocul de a face matematică așa, poate sunt câteva sute, față de milioanele de români care au plecat după 1990.

În fapt, motivația mea inițială de a pleca din România a avut o componentă profund pozitivă (mi-am dorit să lucrez cu cel mai bun din lume pe o anumită componentă academică, și partea asta a funcționat conform planului), dar în plus a mai fost și o motivație personală, care rămâne traumatică până azi, și care a fost de natură politică.

Mă refer la atmosfera profund negativă din spațiul politic din anii nouăzeci, tot contextul de atunci, întreținut de forțe care se legitimau antagonizând.

Ați plecat din România în 1996 pentru că, după cum declarați, „prima parte a anilor nouăzeci fusese un coșmar curat pentru dumneavoastră”. În SUA ați reușit să vă vindecați traumele din țară, plonjând în câmpul matematicii făcute la cel mai înalt nivel.

De ce ați considerat anii nouăzeci un coșmar curat? Ce anume nu funcționa în relația dumneavoastră cu țara la vremea respectivă?

Cum ți-a plăcut ultimul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero? A fost ca în acel roman, exact ca acolo, dar combinat cu Procesul lui Franz Kafka. Atmosfera produsă de așa-numitul patrulater roșu, care a guvernat între 1992 și 1996, a fost oribilă și cred că alianțele toxice sunt cel mai prost context politic pentru orice guvernare.

Nu m-am regăsit deloc în atmosfera acelor ani și nu mi-am dorit să-mi petrec o parte importantă a perioadei mele formative într-un asemenea context social. Planul meu inițial fusese ca după ce perioada toxică trece să revin la București. Eșecul guvernării Convenției, din perioada 1996-2000, m-a determinat să aleg altfel.

În contextul publicării romanului Avalon. Secretele emigranților fericiți, constatați că 5 milioane de români fie muncesc în afara țării, fie au plecat definitiv din România, începând cu finele anilor nouăzeci și că nu s-a scris suficient despre asta, cel puțin nu în literatură. De ce credeți că fenomenul emigrării, ca experientă personală, nu a fost suficient abordat de cei care l-au trăit sau care încă îl trăiesc?

Cred că efectele unui proces sunt resimțite cel mai bine la o generație distanță. Simt că transformările prin care trece societatea românească azi (plecare a peste 20% din populație nu poate fi un lucru simplu) vor fi mai vizibile peste câteva decenii, dar că semnele încep să se vadă în literatură de acum.

Cred că vor fi mai multe romane care vor discuta dintr-o diversitate de perspective trauma plecării din patrie, și cred că această temă va deveni una din ideile centrale ale literaturii române în viitorii ani.

Într-adevăr, mare parte dintre cei 5 milioane de români care au plecat permanent sau temporar din România, și care continua să plece, sunt oameni tineri, reprezentând  orța de muncă solicitată în afară, printre care și foarte mulți specialiști în diverse domenii.

Care credeți că va fi impactul exodului de populație tânără și de viitori specialiști asupra României în următorii ani?

Cred că e mai grav când o țară își pierde resursele umane decât atunci când își pierde accesul la propriile resurse naturale.

Bogdan Suceavă, profesor și scriitor român
Bogdan Suceavă, cu Philippe Loubiere, la Salon du livre, aprilie 2013, la Paris.

Deși vă aflați de aproape 30 de ani în SUA, veniți des în România,  iar cele 20 de cărți de literatură publicate sunt scrise în limba română. Demonstrează oare asta că trăiți, de fapt, în România, doar că de la distanță?

Nu, nu trăiesc în România. Trăiesc în California, și lucrez cu plăcere pentru California State University, Fullerton. Sunt implicat 100% în mediul universitar de aici. Datorez acestui excelent mediu academic faptul că pot să scriu.

Mai mult, am avut parte de recunoaștere și aplauze la California State University, Fullerton, pentru că scriu literatură în limba română, ceea ce poate părea incredibil, dar adevărul trebuie spus. Și nu e vorba doar despre Cal State Fullerton!

După ce Venea din timpul diez a apărut în engleză la Northwestern University Press, în 2011, am primit din partea Michigan State University o distincție (o parte din roman a fost scris în timp ce eram student la ei).

Pentru mine nu există nici o contradicție între a lucra la California State University, Fullerton, și a scrie literatură în limba română. Nu au existat niciodată impedimente, au existat doar încurajări, susținere și o incredibilă înțelegere pentru dificultatea inerentă a proiectelor mele, pentru că ceea ce încerc nu e ușor.

Partea surprinzătoare poate fi că în timp ce am scris romane în limba română am scris și articole împreună cu studenții mei, articole care au apărut în reviste ca Taiwanese Journal of Mathematics, American Mathematical Monthly (care e foarte selectivă, din pricina mareei de propuneri pe care o primesc din partea autorilor din întreaga lume), Mathematical Intelligencer, Notices of the American Mathematical Society (am avut un articol acolo când tirajul revistei era de 30,000 de exemplare), College Mathematical Journal (de unde a venit și premiul Polya, decernat de Mathematical Association of America).

Așadar, poți fi universitar american și scriitor român în același timp. Acest lucru s-a întâmplat cu mine.

Aparent, temele romanelor dumneavoastră nu au nicio legatură una cu cealaltă.  Însă,  dumneavoastră susțineți că fiecare dintre aceste cărți este parte a unei megaconstrucții, a unui program literar,  care are ca scop diagnosticarea principalelor momente de schimbare a societății românești.

Cronologic, care ar fi schimbările esențiale din societatea românească, schimbări corespunzătoare cărților publicate până acum?

Mi s-a părut foarte interesant să trasez punctele de schimbare ale culturii române și să dedic câte un roman fiecărui moment de turnură. Din acest proiect literar amplu, am descris până acum:

1. momentul apariției gândirii politice de tip modern (în romanul Republica, care reprezintă totodată și o arheologie a originilor operei lui I.L. Caragiale);

2. momentul stingerii culturii tradiționale și a lumii satului românesc, inclusiv al imaginarului asociat acelei lumi (în Miruna, o poveste);

3. momentul revoluției din 1989 (în Noaptea când cineva a murit pentru tine, romanul care mi-a fost cel mai greu de scris, din pricina tragediei personale istorisite acolo, când unul dintre prietenii mei apropiați a fost asasinat în timpul revoluției);

4. perioada tranziției (în Venea din timpul diez, care este o comedie a chipurilor schimbătoare românești);

5. descrierea procesului amplu produs de valul de emigrație actual (în Avalon. Secretele emigranților fericiți, unde miza centrală este descrierea procesului psihologic al celui ce trece Atlanticul, un proces diferit de ceea ce se petrece atunci când mutarea are loc undeva în Europa);

6. momentul proiectat în viitor, în 2036, când ființa umană ar putea trăi pe suport electronic (în Vincent nemuritorul). Toate aceste teme pun în evidență transformări ireversibile, caracterizate literar.

E vorba, așadar, de un ciclu al transformărilor, fiecare roman având o structură și un stil determinat de temă. Dacă Republica e un roman scris ca o piesă de teatru, Miruna e mai degrabă ca un poem. Mi-am dorit o construcție de mare amplitudine, reflectând o viziune istorică personală, și de acum se vede arhitectura întregului.

Este imposibil să nu te gândești la interdisciplinaritate în domeniul cunoașterii atunci când știi că scriitorul din fața ta este și un matematician. Cum a influențat formația de matematician literatura lui Bogdan Suceavă și invers, a influențat în vreun fel arta scrisului literar cunoașterea matematică?

Sunt experiențe fundamentale în viața fiecăruia dintre noi, iar pentru generația mea probabil că impactul cel mai puternic l-a avut revoluția din decembrie 1989.

E imposibil să trăiești din stradă un asemenea eveniment și să nu te marcheze pentru totdeauna.

Pe de altă parte, sunt experiențe personale care te marchează la fel de mult. Pentru mine matematica a fost o asemenea experiență. Am fost student vreme de 12 ani, primii șase la București (dacă includem și anul de master, în perioada 1989-1995), apoi următorii șase la Michigan State University (1996-2002).

Și nu am urmat cursuri al căror conținut să se repete, în fiecare an am făcut câte ceva nou. Inevitabil ceva din formația de matematician a trecut în mine, disciplina de romancier poate are de-a face cu disciplina studiului desprinsă în câmpul matematicii.

Cât despre felul cum am folosit experiența literară în matematică, ai dreptate, inevitabil și asta s-a întâmplat. Am scris mai multe eseuri care s-au bucurat de o oarecare atenție, și acolo cred că experiența literară a fost determinantă. A scrie un eseu de istoria ideilor este ca scrierea unei nuvele.

Între acestea aș aminti Quadrivium: The Structure of Mathematics as Described in Isidore of Seville’s Ethymologies, (scris cu Isabel Serrano și Lucy Odom) din Mathematical Intelligencer [vol. 39 (2017), no. 4, 51–56], care a fost inclus în antologia Best Writings on Mathematics 2018; sau A Medieval Mystery: Nicole Oresme’s Concept of Curvitas, (scris cu Isabel Serrano) Notices of the American Mathematical Society, vol 62, 2015, pp., selectat ulterior în Best Writings on Mathematics 2016, și care poate fi accesat aici.   

Pentru aceste două eseuri am avut parte de colaboratoare excelente, atât Isabel Serrano cât și Lucy Odom scriu foarte bine. M-aș bucura să mai am parte și-n anii viitori de studenți la fel de talentați.

Care este următorul moment definitoriu pentru societatea românească pe care ați dori să îl abordați în viitoarea dumneavoastră carte?

Cu drag recunosc că sunt superstițios, și n-aș povesti despre proiecte viitoare.  Superstiția aceasta e confirmată de un episod din trecut. Atunci când, în primăvara lui 2010, Editura Polirom a anunțat apariția romanului Noaptea când cineva a murit pentru tine, înainte ca cineva să apuce să citească romanul, au apărut niște atacuri curioase de factură politică.

Nu m-au afectat prea mult, dar a fost ceva tare straniu. Acum știu și de ce: emitenții căutau să-și construiască legitimitatea atacând, pentru că este un act de vitejie să-l ataci pe cel care trăiește și scrie la 10.000 de kilometri distanță.

Din episodul acela am desprins concluzia că cel mai bine este să nu povestești decât despre proiecte încheiate și să stai de vorbă numai cu cine a citit cărțile și a priceput despre ce e vorba, fără mânie și părtinire. E o plăcere când asta se întâmplă, onorăm cultura astfel.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii.A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009).A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related