Cum a ajutat Facebook la destructurarea unei rețele de trafic de minori

Data:

În încercarea de a obține bani, traficanții de persoane nu au scrupule. Un dosar instrumentat de DIICOT Pitești de pornografie infantilă și trafic de persoane dezvăluie faptele unei familii care și-a traficat propriile fiice, surori sau nepoate în favoarea unui pedofil din Germania.

Cazul a pornit de la o sesizare a Facebook care a atras atenția autorităților asupra ilegalităților constatate.

În cursul anului 2018, în baza condiţiilor şi politicilor de utilizare Facebook, compania americană a transmis Organizației NCMEC (The National Center for Missing and Exploited Children) rapoarte de sesizare denumite Cyber Tipline.

Ulterior, NCMEC a înaintat procurorilor din Germania și România opt rapoarte privind discuțiile purtate pe mai multe conturi ale rețelei sociale, rapoarte care trăgeau atenția asupra abuzurilor copiilor.

Cercetările ulterioare au dezvăluit că fetele abuzate de rude aveau, la data faptelor, între 5 și 16 ani.

Colaborare cu procurorii germani

Din datele dosarului rezultă că un cetățeanul german a fost prins în flagrant de autoritățile germane într-o mașină „cu persoane ce intermediau oferirea unei victime minore în vârstă de 14 ani, însoțită fiind de cetățeni români”.

Cețățeanul strain, domiciliat în Mannheim, le cerea românilor să îi găsească fete cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani în vederea întreținerii de relații sexuale, „precum și filmări cu caracter pornografic în care să apară minore de vârste fragede, de 4-6 ani”. El a fost arestat pentru 6 luni în luna mai 2019.

Complicii săi au fost arestați în România și condamnați în primă instanță la pedepse cuprinse între 5 și 10 ani închisoare.

Legătura traficanți/client

În 2017, un român din Moreni care a avut un accident de circulație ușor în Germania, l-a cunoscut pe germanul Ren H. După coliziune, germanul s-a oferit să-i ofere românului consultanță pentru obținerea de despăgubiri.

După ce s-au împrietenit, cetățeanul strain i-a cerut românului să-i facă rost de fete tinere. Cel din urmă, întors în țară, i-a propus tatălui uneia dintre victime să plece în străinătate „pentru că un cetăţean german să o vadă pe fiica sa şi să îi ajute cu bani”. Astfel, patru traficanți și victima ajung în Mannheim, fata fiind cazată într-un hotel.

După ce fata de 15 ani a primit haine noi, s-a întâlnit cu pedofilul.

„Autoritățile germane au reușit să identifice hotelul unde s-au întâlnit aceștia. Astfel, la data de 06.06.2017, la hotelul Western din orașul Mannheim, a fost efectuată o rezervare pe numele Ren H, pentru camera 441, două persoane, în perioada 06.06.2017-13.06.2017 (7 nopți), cu un preț total de 612 euro. Suma a fost achitată cash. Germanul a mai plătit 850 de euro, contravaloarea cheltuielilor de transport.

Pusă să se dezbrace, fata a început să plângă, s-a aruncat pe jos și, prin aplicația Google translate, i-a transmis acestuia că vrea să fie lăsată să plece, altfel se aruncă pe geam.

Bani pentru materiale pornografice cu minori

Întorși în România, discuțiile cu germanul au continuat. O proxenetă a continuat să-i ceară bani pentru poze și filme cu minore.

„Să pot veni la tine cu fata prima dată îmi dai creditul mă duc acasă, dau bani la fată la parinti, ei și eu vin la tine cu fata mică, altfel nu o să cadă din cer fete mici. Părinți la fata de 13 ani fecioara vrea să le dau bani înainte nu au incredere să îmi dea fata fară să le dau bani. Eu acasă am fecioară, e fata de 13 ani, parinții ei vrea 5000 și dacă tu vrei să ne dai și nouă un credit. Și în banii ăștia aduc fecioara la tine și o altă fată de 16 ani”, se arată într-o interceptare din dosar.

În martie 2018, proxeneta, împreună cu fratele său, au racolat alte două victime minore de 17 și 16 ani,  pe care le-au transportat separat în Germania, în vederea exploatării sexuale a acestora de către cetățeanul german Ren H. contra-cost.

Părinte plătit pentru a fi de acord cu plecarea din țară

Mama uneia dintre victime a primit 600 de euro pentru a-și da consimțământul ca fiica ei să plece din țară.

„La un moment dat Mihai i-a propus surorii mele să meargă în Germania la un cetățean german, pe nume Ren, ca să stea dezbrăcată în fața lui și că va primi bani pentru aceasta. Sora mea a acceptat propunerea acestuia astfel că Mihai a venit la noi acasă să o roage pe mama mea să o lase pe sora mai mică să plece în Germania, însă mami nu a fost de acord. Ulterior, Mihai a insistat de 3 ori la mama mea până când aceasta a acceptat”, se arată în declarația victimei.

Contra a 550 de euro, proxeneta din România i-a transmis germanului mai multe fotografii și filme video cu caracter pornographic cu fetițe, rude ale sale. În dosar apar discuțiile dintre traficanți și client.

„Ce zici pentru un credit? Și eu mă risc să aduc fata mică cum vrei tu daca tu îmi dai un credit eu aduc o fată mică din familia mea. Dar vreau prima data creditul. Și dacă îmi dai creditul eu mă duc acasă și iau ce fată vrei tu. Eu am în familia mea de la 10 ani până la 16 ani îți aduc pe alese”, a scris pe aplicația Messenger o traficantă de persoane.

Și-a filmat propria fiică

Grozăviile au continuat. O altă membră a familiei a primit prin intermediul Moneygram alți 1650 de euro de la Ren H pentru filme și fotografii cu alte două fete, de 10 și 5 ani. Cea din urmă era chiar fiica inculpatei.

„Tot în aceeaşi perioadă, inculpata şi-a recrutat propria fiică, pe minora în vârstă de 5 ani la data faptelor, în scopul exploatării sexuale a acesteia, obligând-o astfel la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, efectuând personal 3 filme ce conțin materiale pornografice, pe care ulterior le-a distribuit contra-cost cetățeanului german”, se mai arată în dosarul de la Pitești.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.

STOP AT
spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related