Cum a reușit comuna hunedoreană Baru să se dezvolte fără să depindă de bunăvoința guvernelor: proiecte cu bani europeni, aproape 10 milioane euro

Data:

În Baru, localitate din județul Hunedoara, dezvoltarea se bazează aproape exclusiv pe proiecte finanțate din fonduri europene. Din 2004, primăria a accesat circa 9,4 milioane de euro, reușind astfel să nu mai depindă de bunăvoința Guvernului și a partidelor aflate la putere. Cu bani europeni, s-au introdus în localitate rețele de apă și canalizare, s-au reabilitat drumuri, dar se investește și în educație.

  • Comuna hunedoreană Baru a ajuns prima unitate administrativă din Zona 5 Vest privind gradul de eligibilitate și finanțare din fonduri europene.
  • Localitatea a accesat nu mai puțin de 9,4 milioane de euro, bani europeni, din 2004 până în prezent, și-a dezvoltat rețeaua de apă, canal, a investit în cultură și educație.
  • Banii europeni reprezintă baza dezvoltării comunității, astfel că nu mai depinde de bunăvoința Guvernului.

„Proiectele europene sunt cele mai sigure proiecte care pot fi implementate. În ele nu-și bagă nasul nimeni, de regulă. Nici politicul și nici alte influențe care au fost în practică, trebuie să recunosc, în anii precedenți. Fondurile europene sunt cele mai accesibile mie, deoarece au un caiet de sarcini sau o cerere de finanțare foarte exactă. Știm unde ne plasăm, care sunt elementele măsurabile, știm care sunt elementele eligibile. Este o cadență, e competiție, câștigă cel mai bun. De regulă noi am căutat să mergem pe fonduri europene. Am luat tot ce a corespuns zonei rurale și în mod special zonei de munte”, explică primarul localității hunedorene Baru, Daniel Răducanu.

În comuna Baru sunt acum în derulare proiecte ce cumulează 3,8 milioane de euro, bani europeni.

„Proiectele europene au un timp de implementare pe care nu-l poți modifica. Atât administrația publică, cât și constructorii, dar mai ales finanțatorii, îl respectă. Sunt elementele care te determină să ții cadența pentru implementarea proiectului. O altă parte bună la proiectele europene, diferită de celelalte, e faptul că fiecare tranșă de plată este verificată la sânge de către finanțator. Este un mare avantaj pentru beneficiar, deoarece cei care evaluează tragerile de plată sunt oameni care cunosc aspecte tehnice. Constructorul reacționează întotdeauna. Vine finanțatorul pe teren, el nu se uită doar să mă satisfacă pe mine cu investiția, se uită să treacă de exigența finanțatorului. Este un element care în momentul de față se practică doar la fondurile europene. Nu că nu sunt verificări la tragerile de plată și la alte scheme de finanțare, cum sunt cele guvernamentale, dar aici este foarte foarte exigent și pe noi ne ajută foarte bine treaba asta”, arată Răducanu.

Proiecte finalizate în valoare de 5,6 milioane euro, bani europeni

  • Comuna Baru a început să acceseze fonduri europene încă din perioada de preaderare. Prin programul SAPARD, a accesat 620.598 euro pentru realizarea rețelei de alimentare cu apă a satelor Baru, Livadia și Petros. Proiectul s-a desfășurat în perioada 2004-2006.
  • Tot prin SAPARD, în 2007, a semnat un contract de finanțare de aproape un milion de euro pentru realizarea a două drumuri forestiere (acces bazinet Jigorosita și acces bazinet Corbu). Proiectul a fost finalizat în 2009.
  • În 2008, comuna a accesat prin programul FEADR un contract de finanțare în valoare de circa 2,2 milioane de euro pentru realizarea unui proiect mai amplu, care prevedea modernizarea și dotarea căminului cultural, realizarea rețelei de canalizare și amenajarea străzilor din comuna Baru. Proiectul a fost finalizat în vara anului 2011.
  • În 2010, tot din fonduri europene, prin programul FSE-POCA, Primăria a primit 63.540 euro pentru implementarea ghișeului unic. Proiectul a fost finalizat în 2011.
  • În 2011, a mai accesat circa 184.000 de euro prin programul FEADR pentru înființarea unui centru de promovare turistică. Proiectul a fost finalizat în 2014.
  • Un an mai târziu, a semnat un nou contract de finanțare în valoare de 1.440.970 euro prin FEADR pentru reabilitarea unor drumuri forestiere, finalizate în 2015.
  • În 2013 și 2015, tot prin FEADR primăria accesează 44.873 euro și respectiv 39.996 euro pentru extinderea, modernizarea și dotarea căminului cultural Livadia. Lucrările au fost finalizate în 2015.

Proiecte de 3,8 milioane euro în derulare

În comuna Baru mai sunt în derulare proiecte ce cumulează 3,8 milioane de euro bani europeni. Cel mai important este extinderea rețelei de apă și canal în satul Valea Lupului, valoarea finanțării europene fiind de aproape 2 milioane de euro. Contractul de finanțare a fost semnat în 2017 pe FEADR. Lungimea totală a rețelei de alimentare cu apă din proiect este de 5.826 m, iar lungimea rețelei de canalizare este de 5.560 m. De asemenea, sunt prevăzute un număr de 89 de branșamente la rețeaua de alimentare cu apă și 111 racorduri la rețeaua de canalizare.

Canalizare Valea Streiului

Primarul susține că în mandatul acesta finalizează serviciul de apă și canal în toate localitățile comunei sale.

„Am ales să facem extindere la rețeaua din Baru și în ca să păstrez prețul mic la apă și canal. Noi suntem operator local de apă și canal, între doi grei – ApaServ pe Valea Jiului și ApaProd pe restul județului. Eu sunt insular. Operator de apă, canal, iluminat, transport local. Ca să păstrez prețul, am teleconducere, tehnologie importantă între stații. Nu am la fiecare stație de tratare a apelor uzate sau apei potabile permanență. Am într-un singur loc, pe computer văd fiecare stație, nivelul apei, valoarea PH-ului, a clorului”, explică Daniel Răducanu.

Un alt proiect important este modrnizarea rețelei de drumuri de interes local, valoarea finanțării europene fiind de circa 1 milion de euro. În proiect se prevede modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Baru, respectiv drumurile comunale DC 70B, DC 70F, Strada principală și strada secundară, drumuri situate în intravilanul și extravilanul comunei Baru – satele Baru și Petros, în lungime totală de 9.610,60 km. Contractul de finanțare a fost semnat în 2016 prin programul FEADR, iar proiectul este în derulare.

În 2016 s-au obținut circa 460.000 de euro finanțare europeană pentru construirea și dotarea unei grădinițe cu program prelungit.

grădinița din Comuna Baru

„Primul lucru pe care a trebuit să-l ofer tinerilor pentru a rămâne în Baru, dincolo de un loc de muncă în comună sau vecinătate, a fost cineva care să stea cu copiii lor. M-am bătut cu inspectoratul până la moarte. Au vrut, de două ori, să închidă grădinița, în campanii electorale, dar nu ne-am lăsat. Părinții nu plătesc nimic. Nu e o avere să le dăm de mâncare copiilor din comună. Părinții îi lasă la 8 și îi iau la 16:00, îi ducem cu microbuzele acasă. Acum grădinița funcționează într-un parter de bloc. Când am venit primar, trei grupe erau într-un apartament cu trei camere și o singură toaletă. În opt luni, vom avea un sediu nou, independent pentru grădiniță”, spune primarul din Baru.

În 2018 s-au semnat alte două contracte de finanțare. Unul în valoare de circa 277.000 euro pentru modernizarea căminului cultural Valea Lupului și altul în valoare de circa 80.000 de euro pentru montarea de camere de supraveghere în comuna Baru. Proiectele sunt în implementare.

„Nu este o sumă foarte mare, dar este un obiectiv foarte înalt. Proiectul prevede modernizarea Căminului Cultural din Valea Lupului. Este cel mai mic sat dintre cele patru sate ale comunei Baru și acolo vom transforma acel cămin cultural și în sala de cinematograf în care pot fi vizionate filme 3D. Dacă la Baru mergi în sala de spectacole ca să vezi piese de teatru, la Valea Lupului te poți duce să vezi filme”, subliniază primarul.

În ceea ce privește sistemul de supraveghere, edilul spune că acesta va reduce furturile agricole și va crește siguranța cetățenilor.

„Doar recunoaștere facială nu are. Poate să trimită pe cinci numere orice mașină care este dată în consemn sau este furată. Dacă trece pe la una dintre camerele de supraveghere va fi depistată și transmisă către autorități. Camerele filmează și noaptea, pot ignora farurile și să pozeze numărul de înmatriculare. Prin acest proiect încercăm să rezolvăm furturile agricole și în zonele vulnerabile punem câte două camere ca să știe că-i iubim, supraveghem și ne pasă de evoluția lor”, explică utilitatea proiectului Daniel Răducanu.

Primarul a mai depus o cerere de finanțare pentru construirea și dotarea unui after-school în comună, un proiect în valoare de aproximativ 446.000 euro. Primarul susține că va primi banii și pentru acest proiect în cursul anului viitor.

Finanțare și prin PNDL

Primăria Baru a accesat fonduri și prin Programul Național de Dezvoltare Locală, gestionat de Ministerul Dezvoltării, proiectele finalizate însumând 2,4 milioane lei. Este vorba despre introducerea rețelei de canalizare în localitățile Baru și Petros – un proiect de circa 1,3 milioane lei finalizat în 2010 – și reabilitarea și două proiecte de circa 1,1 milioane lei pentru reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă în Baru și alimentare cu apă în comuna Baru și Petros, proiecte finalizate în 2009 și 2012.

Tot pe PNDL, comuna mai are proiecte în derulare în valoare de 9,8 milioane lei:

  • Modernizarea rețelei de drumuri de interes local, respectiv DC 70A și străzile din localitatea Petros-Zona Valea Streiului, cu o valoare de 8,2 milioane lei. Contractul de finanțare a fost semnat în 2017.
  • Extinderea rețelei de canalizare în localitatea Petros-zona Valea Streiului, un proiect de 1,67 milioane lei semnat în 2016.

„Aceste fonduri creează o competiție deoarece sunt limitate, nu sunt bani pentru toți. Ne-am bucurat că pe pe PNDL s-au semnat foarte multe proiecte. Îl rog pe Dumnezeu să fie toate sustenabile din punct de vedere economic. Am și eu două. Ei, această nesiguranță nu există la fonduri europene. Nu se pune problema de a te întreba dacă există resurse la fondurile europene. Sau dacă rămân proiecte neimplementate din cauza unor probleme financiare. La fondurile europene pot fi probleme doar dacă nu este calitate, corectitudine în implementarea lor”, accentuează primarul comunei Baru.

Despre comuna Baru

Comuna Baru are în componență trei localități – Livadia, Petros și Valea Lupului – și o populație de 2.790 locuitori. În 2018 are un buget de 12,2 milioane lei și 65 de șomeri. Motorul economic al localității este alcătuit dintr-o firmă de componente electrice care are inclusiv stație de încărcare pentru mașinile electrice care tranzitează zona, o fabrică de lapte, una de cărămidă și un investitor în industria lemnului.
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca are în această comună un campus în care studenții desfășoară activități extrașcolare, inclusiv perioadele de practică specifice specializărilor de studiu.În acest an, la Baru s-a derulat cea de-a 12-a ediție a Balkan Caver’s Camp. Este vorba despre întâlnirea speologică balcanică, care a cuprins atât Congresul Național de Speologie, cât și Concursul Internațional „SpeoArta”.
Actorul și producătorul Dan Nuțu a ales ca Atelierele Aristoteles Workshop să aibă loc în această localitate hunedoreană. Astfel, în luna august a acestui an, 15 absolvenți de Teatru – cinci români și zece străini – au analizat comunitatea locală și au realizat filme documentare despre specificul acestei zone.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Gazeta de Dimineață în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Ramona Roșulescu
Ramona Roșulescuhttps://gddhd.ro
Ramona Roșulescu este jurnalist la Gazeta de dimineață și TVR Timișoara. A lucrat la Mediafax și Prima TV, dar și la Radio 21 Petroșani. De asemenea, a activat și la mai multe posturi locale TV Parâng, Mondo TV sau KTV Petroșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Primăria Galați a împrumutat în ultimii 2 ani 150 milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor europene

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, într-o ședință...

EXCLUSIV Un proiect de 113 milioane de lei, pentru comunitățile sărace, boicotat de birocrație

Un proiect „mamut”, care viza combaterea sărăciei și a...