Cum a reușit o fundație din Prahova să doneze spitalelor echipamente de 171.000 lei în pandemie

Data:

Isabela, Bianca și Alina lucrează împreună de mai mult timp. Parteneriatul lor s-a consolidat pe proiecte orientate spre comunitate. Din 2013 ele au un loc al lor, unde fac tot ceea ce e necesar pentru a consolida raporturile dintre membrii comunității locale, prin evenimente caritabile și prin susținerea de cauze sociale.

Acel loc se numește Fundația Comunitară Prahova.  Fiind o echipă mică, nu și-au împărțit foarte rigid atribuțiile și rolurile,  așa că, practic, muncesc cot la cot, de dimineața până seara.

Organizează evenimente, caută în comunitatea locală tot felul de cauze care merită sprijinite și gândesc, pe termen lung, moduri prin care să inspire spiritul filantropic la nivel local. Deși le-a luat prin surprindere, pandemia nu le-a descurajat, ba dimpotrivă, le-au dat un nou motiv de a lupta.

Și, astfel, atunci când românii stăteau acasă, cu ochii în televizoare, urmărind evoluția noului virus, cele trei fete strângeau fonduri pentru dotarea medicilor din spitalele prahovene cu echipamente de protecție.

Au reușit să facă asta tot de acasă, dar muncind de dimineață până la seara la construcția și dezvoltarea campaniei. La final, au constatat că au reușit să ducă către unitățile spitalicești din Prahova fonduri de peste 171.000 lei.

Transferul de încredere

Fundația Comunitară Prahova a început de la ideea occidentală de construcție a unei structuri locale, care să ajute cât mai multe cauze.

Rucsandra Pop, director de program Fundații Comunitare din cadrul Asociației pentru Relații Comunitare, este unul dintre oamenii care s-a preocupat, în mod special, ca oameni precum cele trei fete să aibă oportunitatea de a face bine în comunitățile lor.

Și astfel, de prin 2007, Programul de Fundații Comunitare sprijină liderii informați ai comunităților să înființeze fundații și să gestioneze, potrivit propriei lor judecăți, cauze importante pentru oamenii de acolo.

Și astfel, dincolo de sumele de bani care se strâng pentru susținerea unor obiective, se poate realiza un transfer de încredere în membrii comunității locale, care devine, astfel, mai sudată și mai pregătită să fie solidară, atunci când intervenția societății este necesară.

„Din 2007, când a început programul de Fundații Comunitare, noi am pornit cu viziunea asta, că dacă le dai instrumentele necesare și încredere oamenilor, comunitățile se pot ajuta singure. Și atunci am gândit acest program de Fundații Comunitare, pe modelul fundațiilor din America.

Modelul pe care l-am gândit noi a fost că nu ne ducem în comunități să le spunem oamenilor ce să facă, ci  ne ducem în comunități, unde căutăm niște lideri din comunitățile respective și  îi însoțim în procesul de a-și înființa o fundația comunitară la nivel local. Susținerea era parțial financiară, adică le ofeream jumătate din suma necesară înființării și, pe de altă parte, le ofeream experiență de învățare.

De exemplu, am făcut cu ei tot felul de traininguri. Și, practic, rolul fundațiilor este acela de a fi această mică instituție finanțatoare pe plan local, care să fie cât se poate de flexibilă și de apropiată de cauzele pe care le finanțează. Adică nu suma pe care fundațiile comunitare o oferă e atât de importantă, cât faptul că se întâmplă un transfer de încredere.”, a punctat Rucsandra Pop, director de program Fundații Comunitare din cadrul Asociației pentru Relații Comunitare.

Voluntariatul, ca mod de viață

Fundația Comunitară Prahova nu ar fi putut fi înființată fără echipa serioasă și foarte implicată de membri fondatori. Inițial, au fost 13 membri fondatori, care au lucrat în mod voluntar și care s-au implicat în toate activitățile de strângere de fonduri, pentru că au crezut foarte mult în ideea unei fundații care să sprijine obiective de interes comunitar.

După înființarea Fundației, membrii fondatori s-au scindat între echipa executivă și consiliul de conducere, iar în momentul de față sunt trei fete în echipa executivă. Isabela, Bianca și Alina caută, în fiecare zi, cauze pentru care merită să lupte.

Și fac asta cu energie și fără gândul acela, foarte des întâlnit la români, că ar putea întâmpina obstacole de-a lungul drumului. Practic, din punctul lor de vedere, binele are potențialul de a crește precum un bulgăre de zăpadă.

„Noi credem că sunt atâtea cauze care merită să fie ajutate, încât nu știi pe care s-o alegi prima. Este nevoie cumva de o creștere a spiritului filantropic la noi în județ, pentru că noi aducem împreună oamenii care vor să susțină proiecte și cauze și acei oameni care lucrează la firul ierbii, găsind astfel soluții pentru problemele comunității.

Spiritul filantropic este în curs de dezvoltare în Prahova, așa cum este peste tot în România. Dar cred că se simte energia unei noi generații, care vine cu mult mai multă încredere în societate, care are încredere și în faptul că poți iniția un proiect și să îl duci până la capăt, fără să te gândești că vei avea foarte multe piedici.

E o încredere mult mai mare de a dona către cauze sociale și aici rolul fundației este foarte important, pentru că noi garantăm pentru cauzele pe care le promovăm și pentru care facem evenimente de atragere de fonduri. În plus, încercăm să atragem mai mulți sponsori pentru a crea un fond tematic, un fond de educație pentru Programul Științescu, de exemplu. Întotdeauna este loc de mai bine, dar măcar s-au făcut niște pași importanți.

Este un exercițiu care merită susținut și întreținut într-o comunitate. Dacă nu este o fundație sau o organizație care să provoace astfel de acțiuni filantropice, sunt convinsă că vor fi mult mai puține acte de acest fel din partea comunității. De aceea, cred că este nevoie de exercițiu, de implicare constantă și lucrurile pot crește de la un an la altul, ca un bulgăre de zăpadă”, ne-a mărturisit Isabela Alexe, de la Fundația Comunitară Prahova.

Fapte bune în pandemie

Pandemia le-a luat prin surprindere și pe cele trei fete care lucrează cu devotament în cadrul Fundației Comunitare Prahova. Dar nu le-a speriat și nici nu le-a determinat să se retragă, așteptând ca lucrurile să se resolve de la sine.

Așa că au muncit mai mult decât de obicei și au pus la cale o campanie umanitară, al cărei rol era acela de a strange bani pentru achiziția de echipamente medicale destinate medicilor care, după cum ne amintim, erau disperați că nu au cu ce să se protejeze în fața asaltului viral. Lucrurile au mers mai bine chiar decât se așteptau, constatând astfel că oamenii tind să fie totuși mult mai aplecați către cauzele comunității în momentele de criză.

Practic, perioada de carantină ne-a luat prin surprindere. Tocmai pregăteam o vizită a colegilor noștri de la Fundația Comunitară București, începusem pregătirile pentru cea de-a doua ediție a semi-maratonului Ploiești, acordasem granturi către 15 proiecte științifice, prin Programul Științescu, granturi în valoare de 100.000 lei și, după ce am urmărit toate schimbările privind normele sociale din perioada de carantină, am înțeles  foarte repede că trebuie să ne reorganizăm activitatea.

Ne-am dorit, în acel context, să fim de ajutor. De aceea, am lansat campania Uniți pentru Sănătătate, prin care ne-am dorit să  aducem la aceeași masă organizațiile, persoanele fizice și juridice din județ, care doreau  să susțină cadrele medicale din prima linie și spitalele suport COVID.

Am luat legătura cu Consiliul Județean și cu Spitalul Județean de Urgență Ploiești, i-am întrebat care sunt cele mai importante nevoi ale spitalului, am adaptat mecanismele de plată cu cardul pentru noua campanie. Am lucrat destul de mult atunci, mai ales că eram în afara oricărui program.

Am reușit să strângem în total 171.600 lei. Am învățat în acea perioadă să facem achiziții de echipamente medicale, să fim atenți la preț, la specificațiile tehnice, să verificăm furnizorii, în așa fel încât să cheltuim sponsorizările cât mai  eficient și să livrăm echipamentele cât mai repede către secțiile spitalelor.”, ne-a mai povestit Isabela Alexe.

În plus, 568 de familii cu venituri foarte mici din Prahova  au fost susținute cu pachete de alimente și igienă în perioada pandemiei.

De două ori pe an este organizat Cercul de Donatori, în ediția de primăvară și de toamnă. Până acum, au fost organizate 12 ediții ale acestui eveniment, care pune laolaltă membrii ai comunității și trei cauze sociale din județ, astfel încât fiecare cauză să aibă timpul necesar pentru a se prezenta în fața publicului, iar donatorii să ofere în cunoștință de cauză.

Sumele care se strâng la un eveniment sunt în jur de 15.000 lei. Și chiar dacă suma nu pare uriașă, ea face adeseori niște schimbări semnificative în viața unor oameni și a comunității, în general.

„Am observat cu bucurie că sunt mulți oameni care participă, în mod recurent, la evenimentele noastre și care se reîntâlnesc cu bucurie la evenimentele noastre.

Ne bucurăm foarte mult că, de-a lungul acestor ani, am reușit să aducem oamenii împreună și să se ajute mai bine unii pe alții, pentru că simplul fapt că se cunosc în cadrul evenimentelor noastre și încep parteneriate și colaborări, asta e ceva extraordinar. ”, a punctat Isabela Alexe.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum să te ferești de imaginile false create prin tehnologia deepfake

Cum să te ferești de imaginile false create prin...

Un ziar elvețian ironizează AUR și testul poligraf făcut de Simion | Info Sud-Est

Un ziar elvețian ironizează AUR și testul poligraf la...

Peste 1.000 de permise de conducere au fost reținute în doar 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la...