Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei la Iaşi

Data:

Pensionările din sistemul judiciar ieşean şi-a pus serios amprenta pe activitatea de anul trecut a Tribunalului. Numărul dosarelor noi a scăzut puţin, dar numărul tot mai mic de judecători a făcut ca fiecare dintre ei să fie pus în situaţia de a soluţiona câte două dosare pe zi. Jumătate dintre justiţiabili au aflat soluţia găsită de magistraţi la aproape trei luni de la pronunţarea sentinţei.

Pe parcursul anului trecut, pe rolul Tribunalului au intrat 14.340 de dosare noi, cu aproximativ 700 mai puţine ca în 2021. Ritmul de lucru al judecătorilor a scăzut însă şi el, la stocul de aproape 10.000 de dosare restante din anii trecuţi adăugându-se încă 300.

Citește și: Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor

Numărul dosarelor nou intrate pe rol situează Tribunalul ieşean pe locul cinci în ţară, după Bucureşti, Constanţa, Ilfov şi Dolj. Peste o zecime din dosarele aflate pe rol, respectiv 1.152 sunt mai vechi de un an şi jumătate.

Ca şi în anii trecuţi, majoritatea cauzelor analizate de Tribunalul au fost civile, neînţelegerile dintre ieşeni depăşind totalul cauzelor penale şi al disputelor cu instituţiile statului, din sfera contenciosului administrativ-fiscal. Totuşi, pe ansamblu, numărul dosarelor civile noi a scăzut cu aproximativ 12%.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online | Ziarul de Iași

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online...