Cum mușamaliza fapte presupus penale cumătrul șefului CJ Iași, chiar sub nasul DNA

Data:

REPORTER DE IAȘI a intrat în posesia celui de-al doilea rechizitoriu întocmit de DNA împotriva lui Petru Avram, fostul director al ABA Prut, cumătru cu președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. Este dosarul în care șeful Apelor Române Iași este trimis în judecată pentru abuz în serviciu și influențarea declarațiilor pentru că a obligat niște muncitori din subordine să efectueze lucrări la domeniul privat al familiei Alexe.

Procurorii DNA menționează la începutul rechizitoriului că s-au autosesizat din ancheta REPORTER DE IAȘI din 15 februarie 2021, în care dezvăluiam că „Oamenii de la Apele Române au muncit pe moșia lui Costel Alexe”. La acea dată, Petru Avram era deja cercetat de DNA în Dosarul „Chelnerița”, privind angajarea ilegală a unei tinere la ABA Prut. În ambele dosare, Avram s-a conformat unor ordine de partid, respectând ierarhia PNL, în care cumătrul său, Costel Alexe, era lider de organizație județeană.

Subiectul a apărut în REPORTER DE IAȘI

Lucrările de la Sculeni, constând în deznisiparea a cinci puțuri de pe domeniul lui Alexe, au fost efectuate în lunile mai-iunie 2020. REPORTER DE IAȘI documentase subiectul la începutul lunii februarie 2021, determinându-l pe Petru Avram să încearcă să șteargă urmele acestor fapte. Însă tentativa de mușamalizare a avut loc chiar sub nasul DNA, care îl avea deja sub observație.
Rechizitoriul de trimitere în judecată menționează că directorul ABA Prut a încercat, din 10 februarie 2021, să-i constrângă pe muncitorul Dumitru Stroi și pe tatăl acestuia să dea declarații mincinoase în legătură cu lucrările de la Sculeni. Ulterior apariției articolului din REPORTER DE IAȘI, pe 17 februarie Petru Avram a discutat din nou cu familia Stroi și cu un al treilea muncitor de la Apele Române, cerându-le acestora să declare, dacă va fi cazul, că au muncit pe domeniul lui Alexe în timpul lor liber, fără a folosi utilaje de la Administrația Bazinală.
Inițial, conveniseră să spună că făcuseră deznisiparea la cinci puțuri, iar ulterior că lucraseră la o pompă. Intervențiile lui Petru Avram au fost monitorizate de DNA, care a obținut și mărturiile celor implicați. REPORTER prezentase o înregistrare audio cu un interviu în care Avram se jura că nu știe de nicio lucrare efectuată la moșia lui Alexe, sau, dacă ar fi existat așa ceva, sigur s-ar fi făcut în afara orelor de program, în timpul liber al muncitorilor.

Prima tentativă a lucrării a eșuat

DNA a reușit să reconstituie întreaga poveste. Pe 12 mai 2020, Petru Avram l-a sunat pe Dumitru Stroi, muncitor la ABA Prut, spunându-i că trebuie să meargă cu echipa lui să facă o deznisipare la un puț. „Directorul AVRAM PETRU i-a spus că o să trimită un tractor să ia schela pentru foraj, iar în urma acestei discuții, (….), care coordona activitatea (….), a pus la dispoziția ABA Prut-Bârlad tractorul, tractoristul și motocompresorul”, se arată în rechizitoriu.
Dumitru Stroi, tatăl său și un mecanic agricol au încărcat schela în aceeași zi și au mutat-o dintr-o comună din județ la domeniul lui Alexe de la Sculeni. Muncitorii n-aveau însă cu ce să se deplaseze până la conacul președintelui CJ, astfel că Petru Avram și-a pus propriul șofer să-i transporte.
La fața locului era Mihai Alexe, fratele liderului PNL Iași, care le-a arătat ce puțuri trebuie să deznisipeze. Cei trei muncitori au lucrat toată ziua, pe 12 mai 2020, la Sculeni dar au constatat că nu pot deznisipa pentru că le trebuie un motocompresor. În cursul serii, Dumitru Stroi i-a spus directorului ABA că n-au putut încheia lucrarea, iar Avram a hotărât ca echipa să revină la Sculeni când vor fi intervenții ale Apelor Române în acea zonă, titrează REPORTER DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității...

Cine este doctorul Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei

Cine este doctorul Cîrstoiu, candidatul pe care coaliția PSD-PNL...

România a pierdut procesul pe certificatele verzi. Datorează 42 milioane de euro plus dobânzi

România a pierdut procesul pe certificatele verzi, la Tribunalul...