Cum s-a reinventat zona Turda – Campia Turzii cu ajutorul fondurilor europene

Data:

Zona Turda – Câmpia Turzii s-a reinventat cu ajutorul fondurilor europene. În acest exerciţiu financiar, cele două oraşe din judeţul Cluj au atras sau au semnat contracte de finanţare pentru mai mult de 350 de milioane de euro, bani care provin din alocările Uniunii Europene. Cel mai mare proiect, în valoare de 150 de milioane de euro, vizează reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare administrate de Compania de Apă Arieş în Turda, Câmpia Turzii şi 11 comune din jurul celor două oraşe. Aglomeraţia urbană are peste 75.000 de locuitori şi se compară ca forţă economică cu reşedinţe de judeţ precum Alba Iulia, Zalău sau Bistriţa. Banii europeni au fost folosiţi pentru a favoriza reindustrializarea Câmpiei Turzii. Oraşul are în prezent trei platforme industriale, care au atras investiţii de peste 100 de milioane de euro, iar în curând va începe construirea unui alt parc industrial, posibil tot cu bani europeni.

Turda şi Câmpia Turzii s-au dezvoltat în aceşti ani împreună, chiar dacă primarii lor au provenit din partide diferite. Cele două oraşe au structuri comune, precum Compania de Apă Arieş, Gara din Câmpia Turzii deserveşte şi Turda, iar oraşele sunt legate prin trasee de transport în comun. Mai mult, la limita dintre cele două oraşe a fost construit un centru comercial care le deserveşte pe amândouă, iar fabricile din zonă atrag muncitori din ambele comunităţi.

În urmă cu 15 ani, Turda şi Câmpia Turzii erau două oraşe prăfuite şi poluate, bântuite de şomaj şi de sărăcie. Fondurile europene au schimbat această stare de lucruri. Turda a renunţat la o mare parte a vechii industrii comuniste şi a folosit banii europeni pentru a se reinventa. Fondurile de preaderare au fost utilizate pentru a moderniza Salina Turda, care, cu aproape 700.000 de turişti anual, a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din Transilvania. În primii ani de după aderarea la Uniunea Europeană, Turda a folosit banii europeni pentru a moderniza Palatul Princiar, care a devenit un frumos muzeu de istorie. Acum, Primăria a pregătit un contract de opt milioane de euro pentru a pune în valoare castrul legiunii romane a V-a Macedonica. Turda a devenit o staţiune turistică importantă, iar locuitorii care şi-au deschis afaceri în domeniul turismului sunt fericiţi de această transformare.

Citește articolul integral pe clujtoday.ro

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum să te ferești de imaginile false create prin tehnologia deepfake

Cum să te ferești de imaginile false create prin...

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale peste cel mai mare han din București

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale...

Trei zile de Open Data Hachathon. Ce am descoperit căutând cheltuielile primăriilor

Trei zile de Open Data Hachathon. Hackathonul bunei guvernări...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...