Gerhard Roiss, fost CEO al OMV: Cum s-au plimbat gazele din Marea Neagră prin politica ruso-austriacă

Data:

Gerhard Roiss, fost CEO al OMV, a acordat publicației austriece Profil.at un interviu lămuritor, într-un moment când conducerea companiei petroliere vine la București să se întâlnescă cu oficialii noștri. Vizita intervine în plin proces internațional pe care OMV l-a intentat României pentru schimbarea Legii offshore, cu atât mai mult cu cât Germania trebuie să-și găsescă o alternatică în sud la Nord Stream 2, scrie Curs de Guvernare.

Gerhard Roiss a fost CEO al OMV între 2011 și 2015, când a fost dat afară cu doi ani înainte de încheierea mandatului. Presiunea pentru demiterea lui a început la finele lui 2014, după  invadarea de către Rusia a peninsulei  Crimeea. Roiss fusese membru în CA al OMV încă din anul 1997.

Interviul din Profil îi fusese luat lui Gerhard Roiss în martie 2022, imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia.

El explică mizele politice din spatele a ceea ce Curs de Guvernare crede că sunt afaceri, mizele gepolitice din spatele a ceea ce se cheamă economie și – de asemenea, vorbește explicit despre gazul românesc în ecuația gazului austriac, pe fondul relațiilor oamenilor politici și de afaceri austrieci cu Rusia și cu vladimir Putin.

Citește și: Poți fi profesor și să distribui conspirații? Trei exemple care ne sperie

Mai jos, câteva fragmente esențiale din interviul lui Gerhard Roiss (foto profil.at )– CEO al OMV între 2011 și 2015 – publicat în 05 martie 2022:

Marea Neagră, cel mai mare depozit de gaz din istoria OMV

Dumneavoastră înșivă, ca director general al OMV, ați semnat în iunie 2014 un contract cu Gazprom pentru construirea tronsonului austriac al South Stream. Anul 2014 a fost și anul crizei din Crimea și al primelor sancțiuni pentru Rusia. În acest caz, v-ați așezat la masa cu rușii.

Roiss: Așa cum am spus deja, intenția mea a fost să reduc dependența de gazul rus.

Facând un acord cu Gazprom?

Roiss: Nu a existat niciun investitor european care ar fi fost dispus să finanțeze un astfel de proiect.

În cele din urmă, proiectul South Stream a rămas în stadiul de intenție.

Roiss: Contractul cu Gazprom a fost de la bun început un cadavru de hartie.

În realitate, se afla deja un alt proiect în concepție, North Stream 2. (Nota red. Profil:  Această conductă pur rusească prin Marea Baltică este acum finalizată, dar este în nfuncționala. Germania a refuzat recent toate certificatele, compania Gazprom din Elveția se confruntă cu incapacitatea de plată.)

Rușii știau că eu refuzam extinderea North Stream. Ma interesa doar conectarea Austriei la rezervele de gaz OMV din Marea Neagră.

În mai 2015, am văzut o fotografie în ziarul german „Welt”, care arăta o mare rundă de negocieri pentru North Stream 2. In fotografie erau prezenți atât oameni din Gazprom, cat si manageri OMV. Nu știam nimic despre asta și am sunat la atunci noul președinte al consiliului de administrație al OMV, Peter Oswald. Am vrut să stiu dacă stie ceva despre negocierile OMV cu North Stream 2.  Mi s-a spus sa ma tin departe de acest subiect.

Articolul integral, în Curs de Guvernare!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Profil.at

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Antrenamentul piloților ucraineni pe avioanele F-16 s-a terminat | Aktual24

Antrenamentul piloților ucraineni pe avioanele F-16 s-a terminat, aceștia...

Avertismentul serviciilor de informații europene. Care sunt planurile Rusiei | Curierul Național

Avertismentul serviciilor de informații europene. Care sunt planurile Rusiei...

„Voluntari” chinezi au interzis afișarea steagurilor „neprietenoase” în timpul vizitei lui Xi Jinping la Budapesta | Aktual24

„Voluntari” chinezi au interzis afișarea steagurilor „neprietenoase” în timpul...

Inflația în Argentina a scăzut de la 300% la doar 11% în doar câteva luni | Aktual24

Inflația în Argentina a scăzut de la 300% la...