Profesor fiind, sunt „bugetar” de peste treizeci de ani. Din acest răstimp, douăzeci de ani am trăit la limita de jos a unei vieți decente și m-am înglodat în datorii la bănci. În ultimii ani, cu o vechime considerabilă și la vârful carierei academice, salariul care a crescut cât de cât îmi permite să nu fac alte datorii, dar nu mă lasă să pun deoparte niște economii.
Asemenea mie, dar în situație mult mai dramatică, se află sute de mii de profesori sau de funcționari publici ale căror venituri, de o viață întreagă, le îngăduie să încheie o lună „cu succes”, adică să-și plătească ratele și să nu se îndatoreze peste măsură.
Dar în paralel cu noi, în acest răstimp a crescut în jurul nostru un aparat bugetar monstruos, în care salariile pot să depășească de multe ori salariul președintelui.
Astăzi, putem număra cu miile, sau poate cu zecile de mii, nomenclatura pesedisto-penelistă îmbogățită la stat până la niveluri inimaginabile din jefuirea banilor publici și din legile și deciziile pe care au putut să le ia în favoarea lor, fără frică de urmări legale sau morale.
Pe acest fond, al unei acaparări complete, fără rest, a aparatului administrativ, de către aceste partide care colcăie de corupție și nesaț, apar astăzi ca niște ghiocei liderii PSD și PNL mirându-se ipocrit în ce hal a ajuns statul.
Senzația pe care vor să o lase este că ei nu au știut ce se întâmplă, cum a fost posibil să se ajungă la așa ceva, cum se poate să avem atâția funcționari care nu fac nimic și încasează salarii și prime obscene.
Acest stat obez a fost umflat an de an (și continuă să fie umflat în timp ce vorbim) cu scheme supradimensionate, cu personal necalificat și nemotivat, dar susținut politic până la ultimul funcționar.
De la un director de școală sau o secretară de primărie până la judecătorii Curții Constituționale, toată această rețea de partid pretinde să fie inamovibilă. Să se facă reformă, da, dar să nu ne afecteze pe noi.
De aceea se taie 200.000 de posturi fictive și se dau afară cei care joacă Solitaire, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este un criteriu cât se poate de original și de fiabil de evaluare a performanței profesionale.
Nu va exista nicio reformă reală a aparatului bugetar nici de această dată.
Cu o capacitate debilă de colectare a taxelor pe de o parte, cu obligații politice infinite de cealaltă, statul român e complet captiv din punct de vedere politic, e ineficient și disfuncțional.
Fără profesori, fără medici, fără asistenți sociali, dar cu ministere în care lucrează mii de oameni, cu primării umflate ca să fie loc în ele pentru toate rudele și pilele, avem în față un stat catatonic, nu doar incapabil, dar și lipsit de voința de a se reforma.
Acest stat e azi grav rămas în urma a tot ce înseamnă într-o societate modernă administrarea eficientă a treburilor publice în folosul cetățenilor. Digitalizarea e o glumă proastă, „Ion” s-a dovedit a fi un jalnic plagiat, nu poți înlocui ruda cuiva cu o mașină.
Grija acestui stat este cum să se perpetueze pe sine, cum să pară că schimbă ceva fără să schimbe nimic, ca în meciul ridicol dintre Parlament și Curtea Constituțională.
De fapt, ceea ce e și mai grav, este că aceste partide aflate la putere și masele lor fidele de votanți, sedate prin televiziunile de partid, nu cred nici acum că statul român e pe marginea prăpastiei. Percepția pe care o transmit publicului este că, iată, din nou UE ne obligă să schimbăm lucruri, noi ne străduim, dar nu se poate mai mult.
Și pentru că UE nu ne înțelege și Bruxelles-ul e absurd, o să ne refuze banii pe care îi merităm. Iar de aici, concluzia firească este cea pusă în brațele AUR: UE ne oprimă, nu ne înțelege, ne fură forța de muncă și averea, iar noi suntem sclavii Europei.
De aproape două decenii încoace, singura forță care a ținut România pe marginea prăpastiei, nelăsând-o să se prăbușească, a fost Uniunea Europeană.
UE a tras semnal de alarmă după semnal de alarmă în privința justiției, a administrației, a sistemului de pensii, a problemelor de mediu, atenționând România că nu poate continua așa.
Dar noi nu, noi avem plagiatori la guvern și absolvenți de cursuri scurte ale serviciilor care știu mai bine. Mizeriile din justiție promovate de Dragnea au trecut, administrația e neschimbată, de pensiile speciale nu se poate atinge nimeni, iar gropile de gunoi au devenit brand de țară.
Educația e cronic subfinanțată, sistemul medical produce aproape zilnic orori, justiția achită fără să clipească toți infractorii, iar Ciolacu și ai lui par că tocmai s-au întors dintr-un concediu prelungit și au descoperit o țară prăbușită. Și că ei au acum nobila misiunea de a salva făcând gestul acela nedorit de nimeni, dar curajos, de a mări taxe și impozite.
Prostia patologică și recurentă a PSD și PNL va fi plătită cu asupră măsură de cei săraci și de cei cu venituri mici spre medii din România, fie ei privați sau bugetari.
Când suprimi sute de mii de posturi care nu există pentru a proteja alte sute de mii de persoane care sug resursele țării, când suprataxezi cea mai mică inițiativă privată și distrugi orice șansă pentru mediul asociativ de a trăi din sponsorizări, prețul nu-l vei plăti tu, Ciolacu și cu neamurile tale plantate în aparatul de stat.
Ci-l vom plăti noi la pompă, în magazin, pe facturile de utilități sau pe biletele de avion dus simplu cu care vom decide, la rândul nostru, să plecăm din țara asta pe care ați confiscat-o doar pentru voi.
Nu e ceva care să vă afecteze, nu-i așa?, pentru că aduceți forță de muncă ieftină din Orient, care e capabilă să îndure bătaia de joc și, în același timp, să țină viu spiritul național prin xenofobie și intoleranță.
Am început acest text vorbind despre salariu: să nu uităm că guvernul a promis măriri de salarii pentru profesori de la 1 ianuarie 2024. La cum arată avalanșa crizei economice care vine peste noi, credeți că profesorii vor mai primi aceste măriri?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
