Statul este prezent în 219 consilii de administrație. Venitul mediu al unui membru: 10.000 de lei

Data:

Statul este prezent în 219 consilii de administrație și de supraveghere, în companii pe care le deține integral sau parțial. Numărul estimat al persoanelor care fac parte din aceste consilii și primesc o indemnizație este de 1.533 de persoane.

„Ministerul Finanțelor monitorizează principalii indicatori economico-financiari pentru un număr de 219 operatorii economici cu capital integral/majoritar deținut direct sau indirect de stat, aflați în stare de funcțiune, pentru care ar trebui să existe un număr de 219 consilii de administrație sau de supraveghere, după caz, în funcție de sistemul de conducere aprobat”, a menționat Ministerul Finanțelor, la solicitarea PRESShub.

Venitul mediu al unui membru CA: 10.000 de lei

Ministerul Finanțelor a transmis că nu deține date complete despre indemnizațiile pe care le primește membrii consiliilor de administrație.

„În ceea ce privește remunerația membrilor din consiliile sus menționate, MF nu deține o astfel de evidență”, a transmis ministerul, la solicitarea PRESShub.

La o indemnizație medie de 10.000 de lei, costul membrilor din consiliile de adminitrație (CA) și supraveghre (CS) se ridică  la 15,3 milioane de pe lună, respectiv circa 183,9 milioane de lei pe an.

Adică circa 37,5 milioane de euro doar pentru indemnizațiile acestor membri.

Calculul nostru este unul mediu, pentru că sunt cazuri în care membrii CA sau CS primesc și 13.000 de lei pe an.

PRESShub a relatat, recent, despre cazul Fondului Român de Contragarantare, care, potrivit ultimelor date oficiale, are 38 de salariați. În schimb, conducerea este asigurată de 10 administratori: 7 în Consiliul de Supraveghere și 3 în Directorat.

Șeful Consiliului de Supraveghere câștigă 12.000 de lei lunar, iar ceilalți șase colegi câte 8.000 de lei. În plus, indemnizația membrilor directoratului este de 15.000 de lei pe lună.

Citește și: 10 șefi la 38 de angajați. Fondul Român de Contragarantare sau cum să iei salariu fără să faci nimic

Statul este prezent în 219 consilii de administrație. PSD și PNL se laudă că taie numărul de membri

Premierul Marcel Ciolacu și liderul PLN Nicolae Ciucă au anunțat pe Facebook că au ajuns la un acord pentru ca statul să nu fie o povară în cârca cetățenilor sau a mediului privat reducând la „maximum posibil a cheltuielilor statului”.  

PSD și PNL promit o economie de 6 miliarde de lei. Printre măsurile enumerate pentru reducerea cheltuielilor se află și cea privind consiliile de administrație.

„În companiile de stat, va fi redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere. Numărul membrilor consiliilor de administrație va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5”.

Totuși, reducerea nu va fi una reală, căci, potrivit economistului Bogdan Glăvan, și în prezent doar două Consilii de Administrație are mai mult de 7 membri.

„Care sunt companiile cu Consilii de Administrație (CA) de 9 persoane și care chiar au 9 persoane numite în funcție? Ca să putem face și noi un calcul, nu?

Dacă vă uitați la marile companii ale statului român (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Electrocentrale, CFR etc.), toate au CA-uri de 5 sau 7 locuri.

CEC are un consiliu de administrație de 9 locuri, dar nu toate ocupate. De asemenea Eximbank are CA-uri de 9 locuri, deoarece chiar această coaliție a mărit de la 7 la 9 la numărul de membri, pentru a răspunde cerințelor BNR”, a scris Bogdan Glăvan.

Citește și: Cum suntem luați de proști de Guvern, punct cu punct

Potrivit legii, un Consiliu de Administrație poate funcționa cu trei membri. Dar majoritatea companiilor de stat merg spre numărul maximum posibil, fiind un loc bun pentru cazarea prietenilor, rudelor, membrilor de partid.

Pentru suma de bani consistentă primită, membrii unui Consiliu de administrație  sau de supraveghere trebuie să participe o dată pe lună la ședințe.

Două exemple de abonați la CA-uri

Există sute și sute de exemple de abonați politic la aceste CA-uri, dar ne vom opri la două, unul de la PSD, altul de la PNL.

Bunăoară,  Ştefania Gabriella Ferencz, fosta şefă de cabinet a lui Emil Boc (PNL) pe când acesta era premier, avea anul trecut cinci joburi. Era consilier parlamentar la Camera Deputaților, secretar general la MAI și membră în 3 consilii de administrație (EximBank, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și CFR).

Potrivit declarației de avere din februarie 2022, veniturile anuale s-au ridicat la 405.328 lei pe an, adică 33.770 lei/lună.

În acest an, Ștefania Ferencz menționează chiar în debutul declarației că este consilier la Camera Deputaților, salariul pe care îl primește de la ministerul Afacerilor Interne, de 164. 573 de lei, în creștere față de anul trecut, și două consilii de administrație – la Eximbank, 257.916 de lei, sumă care s-a dublat față de anul trecut, și 92.760 de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Un alt exemplu este Bogdan Mîndrescu, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu (PSD), actualmente secretar de stat la ministerul Transporturilor, este în Consiliul de Administrație la Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) și în CA-ul de la Registrul Auto Român.

Potrivit declarațiilor de avere din anii anterior, de la RAR a obținut 147.044 lei/an, de la AAC încă 7.400, iar de la Ministerul Fondurilor Europene încă 53.000 de lei.

Potrivit declarație de avere din 2023, pentru că salariul de secretar de stat, în valoare de 116 321 lei, este insuficient, a mai primit o indemnizație pentru CA-ul de la RAR de 162 357, majorată semnificativ față de anii trecuți, dar și o sumă consistentă de la AAC, de 93 246 de lei, față de 7400 cât a primit în urmă cu doi ani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Oana Stănciulescu
Oana Stănciulescu
Oana Stănciulescu este jurnalist din 1991. A debutat Dreptatea, ca reporter. A mai lucrat la România liberă, Ziua, Academia Cațavencu, BBC. A fost redactor-Sef la emisiunea „Chestiunea Zilei”, șef sectie Politic la PRO TV, redactor-șef adjunct la Evenimentul Zilei și Cotidianul. Realizator și analist la Realitatea TV și Antena 3. Director la Expres Magazin · A activat pe funcția de consilier la Institutul Diplomatic Român și presedinte la Societatea pentru Presă Liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tenerife pentru bugete mici și planuri mari

Tenerife pentru bugete mici. Insula situată în arhipelagul Canarelor...

Măsură radicală luată de Marea Britanie: deportarea imigranților ilegali din Rwanda

Deportarea imigranților ilegali din Rwanda este o măsură radicală...

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: Doar PSD rămâne același partid infect

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: „Oamenii se...

Armata obligatorie? Un fost ofițer se împotrivește categoric. De ce? | Aktual24

Armata obligatorie. Hari Bucur Marcu, ofițer în rezervă și...