Meditațiile reprezintă calea prin care părinții compensează ceea ce copiii lor nu fac suficient de bine la școală. Dar nu întotdeauna cadrele didactice sunt de vină pentru calitatea slabă a educației.
Nu poți pretinde competență și performanță de la oameni pentru care fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Dacă trebuie să am trei job-uri sau trebuie să dau meditații ca să îmi pot crește proprii copii, atunci automat nu voi face ore bune la școală, a explicat, într-un interviu acordat PRESShub, Anda Irina Sturza, profesoara la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.
Anda Irina Sturza este profesoară de Filosofie și Logică, iar elevii săi au mereu rezultate bune la examenele de final de ciclu școlar. De asemenea, a înființat în cadul colegiului un club de lectură, prin care încearcă să insufle copiilor pofta de a citi. În plus, este unul dintre puținele cadre didactice care refuză să ofere meditații. Deși, a menționat pentru PRESShub, înțelege de ce există acestea.
Cele mai importante declarații ale Andei Irina Sturza
În secolul acesta, în București profesorii încă se plâng pentru că nu le pot oferi propriilor copii lucruri de bază, sau că fac 3-4 joburi ca să poată avea venituri decente.
Dacă sistemul de învățământ ar fi ceea ce trebuie să fie, atunci nu ar mai fi nevoie de meditații.
Ca să fac bine o oră de curs, uneori petrec două ore ca să citesc sau ca să mă documentez sau ca să mă gândesc cum ar merge mai bine abordată lecția la clasa respectivă. Și am 17 clase uneori.
Nimeni nu ar trebui să aibă nevoie de meditații, asta dacă am avea un învățământ de calitate, pe care autoritățile politice l-ar susține în mod real, nu de fațadă, așa cum o fac acum.
Clubul de lectură este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care elevii mei și cu mine le facem împreună.
Vă pot da exemple concrete de oameni foarte competenți și dedicați și integri, care au părăsit sistemul din cauza salariului.
PRESShub: Ați intrat în sistemul de învățământ în 2010, ca profesor de filosofie. Sunteți mulțumită de salariul pe care îl aveți în prezent, având în vedere cei 13 ani de experiență la catedră?
Anda Irina Sturza: Nu, nu sunt deloc mulțumită de salariul pe care îl am în prezent. Cu sporul de doctorat și cu dirigenția abia ajungea, anul trecut, la 3.800 de lei. Acum lucrez cu jumătate de normă, dar chiar dacă aș lucra cu normă întreagă nu cred că aș avea 4.000 lei.
Nu poți plăti toate utilitățile și crește un copil, nu poți cumpăra cărți, etc. Dacă ești mamă singură și profesoară, cu așa ceva nu poți trăi! Dacă ambii părinți sunt profesori și au doi copii, îmi este greu să îmi imaginez cum se descurcă.
Cel mai ieftin afterschool este 1.300 lei. În trecut, ca debutantă, aveam 600 lei pe normă întreagă. După 13 ani, nu văd vreo îmbunătățire semnificativă, gândiți-vă și la cât s-a scumpit totul. Era 2010, anul în care se tăiase 25% dintr-un salariu deja foarte mic.
În secolul acesta, în București profesorii încă se plâng pentru că nu le pot oferi propriilor copii lucruri de bază, sau că fac 3-4 joburi ca să poată avea venituri decente.
Salarizarea proastă reprezintă unul dintre motivele pentru care cadrele didactice ies astăzi la proteste. V-ați gândit vreodată să renunțați la această profesie din cauza salarizării?
M-am gândit să renunț, da. Nu am făcut-o, deoarece am avut situația familială și financiară de așa natură încât mi-am permis să fac ceea ce îmi place, fără a mă uita la cât câștig.
Dar majoritatea colegilor mei de generație au exclus din start posibilitatea de a profesa în învățământ, tocmai datorită salarizării. Cunosc, de asemenea, cel puțin 15 oameni foarte competenți și cu vocație de profesor, care au renunțat la învățământ după un an sau doi, din același motiv.
Sunteți împotriva meditațiilor în afara școlii, motiv pentru care nu dați meditații nici la filosofie și nici la logică, materiile pe care le predați. De ce nu au nevoie elevii de meditații la materiile dumneavoastră?
E adevărat că eu personal nu dau meditații, dar nu sunt neapărat împotriva meditațiilor. Dacă ai PFA și activitatea este impozitată corect, dacă există pe piață o cerere și tu vii cu o ofertă, totul fiind perfect legal, nu văd care este problema.
Dacă sistemul de învățământ ar fi ceea ce trebuie să fie, atunci nu ar mai fi nevoie de meditații.
Mi-aș dori să fie așa, dar realitatea este alta. Părinții recurg la meditații pentru a compensa ceea ce mulți copii nu fac suficient de bine la școală. Iar dacă nu fac suficient de bine la școală motivul este, în opinia mea, subfinanțarea sistemului.
Nu poți pretinde competență și performanță de la oameni pentru care fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Dacă trebuie să am trei job-uri sau trebuie să dau meditații ca să îmi pot crește copiii, atunci automat nu voi face ore bune la școală, pentru că nu voi avea timp să citesc, să particip la cursuri, să am timp de gândire. Toată creativitatea mi se va îneca în depresie și demotivare.
Dacă întrebarea este referitoare la elevii mei, eu fac pregătire pentru Bacalaureat doar la școală. Am mulți elevi care au susținut Logica la Bacalaureat, obținând peste 9.50 fără a face meditații.
Mai demult lucram și în altă școală: și acolo, fără meditații, doar cu această pregătire de la școală, o elevă a obținut 10 la Logică la Bac. Dar eu îmi permit să fac ore bune și ore de pregătire pentru Bac neremunerate, pentru că nu trebuie să mă lupt ca să supraviețuiesc.
Ca să fac bine o oră de curs, uneori petrec două ore ca să citesc sau ca să mă documentez sau ca să mă gândesc cum ar merge mai bine abordată lecția la clasa respectivă. Și am 17 clase uneori.
Și abordarea, dacă vrei să fii bun, poate să difere, de la clasă la clasă. Faptul că eu pot fi 100% investită intelectual în învățământ și dedicată elevilor mei este în întregime meritul familiei mele, care mă susține financiar: întâi au fost părinții, acum este soțul.
Nu am eu vreun merit personal în asta și nu sunt cu nimic mai presus de colegii mei care se luptă să crească 1-2 copii din 4.000 de lei și de aceea ajung să facă unele compromisuri, să nu mai fie la fel de investiți în ceea ce fac și la fel de odihniți, calmi și dedicați școlii. Pur și simplu nu mai au timp.
Cred că am deviat un pic de la întrebare, dar am simțit nevoia să o fac, pentru că problema nu cred că trebuie pusă astfel: de ce au unii nevoie de meditații și alții nu au.
Nimeni nu ar trebui să aibă nevoie de meditații, asta dacă am avea un învățământ de calitate, pe care autoritățile politice l-ar susține în mod real, nu de fațadă, așa cum o fac acum.
Este de fațadă pentru că nu este finanțat. Calitatea orelor înseamnă timp investit, iar ca să investești timp îți trebuie bani.
Meseria de profesor poate fi epuizantă, atât din punct de vedere psihic cât și fizic. Cât de des ați simțit această epuizare de-alungul anilor de predare și cât de bine reușește un profesor să împace timpul acordat școlii cu cel acordat vieții private?
Am simțit această epuizare mai ales după ce am devenit mamă. Fetița mea avea doi ani și încă se trezea noaptea, iar eu ajungeam la orele de la 7.30 dimineața deja epuizată. Mi se părea că nu reușesc să împac cele două roluri: că mereu sacrificam din timpul copilei mele ca să mă ocup de școală, iar treaba de la școală niciodată nu se termina.
Aceasta până când am hotărât să pun prioritățile pe primul loc și să îmi stabilesc niște reguli și niște limite ferme. Cred că se pot delimita și împăca bine viața privată cu cea profesională, dar este nevoie de autodisciplină.
De exemplu, încerc să nu răspund la niciun mesaj după ora 6 seara, nu răspund mesajelor elevilor sau părinților primite în weekend, nu îmi iau angajamente pe care știu că e probabil să nu le pot respecta etc. Nu îmi iese chiar de fiecare dată, dar mă străduiesc.
Cine este Anda Irina Sturza
Am absolvit Facultatea de Filosofie, am urmat un master în domeniu și un doctorat, obținând titlul de doctor în 2013.
Am urmat ulterior un alt master, în domeniul Psihoterapiei analitice.
Din 2010 predau la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Sunt pasionată de lectură și îmi place să transmit „microbul” acesta și altora.
Recent, au apărut în presă cazuri de derapaje comportamentale ale elevilor față de profesori. Cât de ușor este astăzi ca profesor să impui disciplina la ore? Au profesorii suficiente pârghii instiuționale pentru a îndrepta abaterile de comportament?
Mi-e dificil să răspund la această întrebare. Eu predau într-o școală anume, care este printre cele mai bune din țară și care este complet atipică în ceea ce înseamnă peisajul învățământului românesc. E o oază de normalitate, de competență și bun-simț, în mijlocul haosului.
E o școală condusă bine, este o echipă formată în timp, personal eu consider miraculos că încă existăm, în ciuda tuturor adversităților. Dacă aș răspunde că mie îmi este ușor să impun disciplina la ore, aș fi nedreaptă față de tot restul colegilor mei din alte școli.
Am predat și în alte două școli și am văzut cum e. În alte părți, îmi era foarte greu să impun disciplina la ore. Pentru că, pe lângă problemele sistemului, școlile respective erau conduse prost, pentru că nu exista dedicație și nu exista o echipă solidară, unită printr-un sistem de valori comune și printr-o stare de bine, fără de care eu nu văd cum poți face educație.
Cred că pârghii instituționale ar fi, dacă există competența și voința necesare, dar aceasta este o problemă pe care ar trebui să o mai aprofundez, ca să pot avea o opinie fermă.
Ce părere aveți despre exmatriculare, ca măsură corectivă?
Nu m-am gândit suficient la această problemă, astfel încât să pot spune că am o părere. Dar tind să cred că exmatricularea nu rezolvă nimic, nu „corectează” nimic. E doar pasarea răspunderii mai departe – căci va fi o altă școală ce va trebui să preia elevul exmatriculat.
Care este interesul elevilor de liceu pentru filosofie și logică? Cum faceți să îi atrageți către aceste discipline?
Elevii noștri sunt foarte interesați mai ales de filosofie, dar le place și logica. Mulți dintre cei de la Uman aleg să dea Logică la Bacalaureat. Îi atragem mai ales prin multe cursuri opționale pe care le facem, colegii mei și cu mine: „Filosofie greacă”, „Filosofia lui Carl Gustav Jung”, „Idei filosofice în literatură”, „Filosofie politică”, „Retorică” etc.
Cum apreciați dificultatea subiectelor de bacalaureat pentru disciplinele pe care le predați? Ați schimba ceva în modul în care sunt concepute aceste subiecte?
An după an mi se pare că subiectele devin din ce în ce mai ușoare. Nu aș schimba nimic la subiecte. Aș schimba programele cu totul și atunci s-ar schimba și modalitatea în care este făcută evaluarea, dar aceasta este o altă discuție.
Ați înființat un club de lectură la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București, unde sunteți profesoară. Cum au receptat elevii acest club de lectură și cum contribuie literatura la dezvoltarea lor intelectuală?
Clubul de lectură este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care elevii mei și cu mine le facem împreună. Suntem acum la finalul celui de-al treilea an, sunt mulți elevi extrem de fideli Clubului, care participă la întâlniri lună de lună, sâmbăta.
Au citit foarte mult în acești ani, inclusiv opere grele precum „Divina comedie” (Dante), „Faust” (Goethe) sau „Mizerabilii” (Hugo). Luna trecută am citit două volume ale Virginiei Woolf.
Este important ca acest Club să contribuie și la dezvoltarea lor emoțională, nu doar la cea intelectuală, dar se întâmplă și una și alta: citind și încercând să înțeleagă ce citesc ajung să aprofundeze diverse curente literare și să le compare, reflectează asupra diferitelor teme sau probleme sociale ridicate de fiecare carte, iar faptul că își pot exprima opinia liber, într-un cadru sigur emoțional, alături de prieteni pasionați de cărți, le crește stima de sine și încrederea.
Care considerați că sunt sunt cele mai importante trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le implementeze pentru a crește calitatea sistemului educațional?
O primă măsură importantă și, de fapt, singura ce poate aduce o schimbare reală, este finanțarea corectă a sistemului. Adică, mai concret, dublarea salariului și investițiile financiare în școli. Măcar dublarea salariului! Probabil multă lume va da ochii peste cap citind asta, dar nu poți să pretinzi calitate dacă nu plătești.
Starea lamentabilă în care se află învățământul acum este direct proporțională cu subfinanțarea acestuia. Subfinanțarea hrănește la rândul ei incompetența și corupția.
Vă pot da exemple concrete de oameni foarte competenți și dedicați și integri, care au părăsit sistemul din cauza salariului.
Ei pleacă, rămân însă alții, mai puțin competenți și mai puțin dedicați, care nu au capacitatea de a se reprofila pe altceva și atunci se mulțumesc cu „merge și așa”. Vă pot garanta că absolvenții de facultate nici măcar în glumă nu mai iau în calcul ideea de a deveni profesor.
Este criză de profesori de fizică și de învățători, la nivel național, pentru că oamenii nu își mai doresc să trăiască pe salarii mizerabile.
Nici măcar nu mă pot gândi la alte două măsuri, dacă această primă măsură nu este implementată. Pentru că tot ceea ce se face de la Revoluție încoace este o încercare de a reforma învățământul, dar care nu rămâne decât la nivelul formei.
Fondul este ignorat cu totul, deși este extrem de simplu: nu poți avea oameni motivați și competenți și integri dacă nu îi plătești. Nu se trăiește cu „vocație” și nici cu idealism. Ce să mai vorbim, apoi, despre starea școlilor ? Școli în care nu se investește nimic niciodată, în care copiii încă merg la toaleta din curte?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Cum vede școala un profesor care nu dă meditații: Nu poți preda eficient, dacă te gândești ce… […]
[…] Citește și: Cum vede școala un profesor care nu dă meditații: Nu poți preda eficient, dacă te… […]
[…] Interviul complet, pe PRESShub. […]