„Eu am 4.000 de euro salariu acum. Dacă ies la pensie, primesc 5.000 de euro”, îmi explica, în urmă cu un an, un magistrat care, în culise, recunoștea la rândul său aberațiile actualului sistem al pensionărilor în justiție, care îți permite să te retragi din activitate când ești la apogeul carierei tale profesionale.
Trebuie să spunem un adevăr foarte simplu: cu sau fără legi speciale, procurorii și judecătorii oricum ar avea pensii mai mari decât restul populației. Și este, la urma-urmei, firesc. La un salariu de 3.000-4.000 de euro, cam cât primește majoritatea magistraților cu vechime, aflați la instanțe superioare, pensia ar fi mare chiar și doar pe bază de contribuție, fără nici un calcul privilegiat.
Protestul actual al celor supărați că PNRR obligă România să reformeze sistemul pensiilor speciale nu se referă neapărat la bani. Miza adevărată este vârsta de pensionare. În contextul în care lupta anticorupție a fost oprită și oricine mișcă în front este executat, vezi cazurile Cristi Danileț și Camelia Bogdan, linia de 48-50 de ani reprezintă un fel de izbăvire, un fel de „am scăpat, dă-i dracului de hoți și de corupți” la care visează mulți oameni buni sau mai puțini buni din justiție.
Prea mulți angajați ai instituțiilor care ar trebui să lupte cu corupții nu mai fac decât să numere anii până la pensie.
Dacă sistemul se schimbă și se va ajunge la pensionarea la aceași vârstă cu toți muritorii, mulți intră efectiv în depresie, pentru că vor trebui să mai suporte încă 15-20 de ani de presiuni, în condițiile în care, din moment ce semnalul politic este contra lor, nu mai au pentru ce să se revolte.
Citește și: De ce greva magistraților, deghizată în „protest”, este ilegală
Klaus Iohannis, căci de la el pleacă tot răul, a dat de mult acest semnal, „e liber la furat, băieți și fete, nimeni nu vă mai face nimic”.
În țară este un dezmăț total, nici un politician cât de cât bine poziționat nu se mai teme de procurori, am revenit la perioada de dinainte de 2009 când Gigi Becali făcea mișto de ei la televiziuni de mare audiență, fără să pățească nimic.
Cine mișcă în front, chiar și minimal, riscă foarte mult. Nu știi niciodată în cine lovești, chiar dacă faci dosar penal unui primar de comună. Nu știi dacă acel pește mic nu este protejat de un rechin. Umbra Liei Savonea, fosta șefă a CSM, și a uriașei rețele de control despre care se vorbește că și-a creat-o funcționează ca o sperietoare enormă. Și eficientă.
Dacă îți faci treaba, riști să nu mai prinzi pensia. Dar dacă stai cuminte, doar vii la serviciu ca să citești presa și aștepți tăcut să treacă anii, șansele să o primești sunt de 100%.
Știu din surse foarte sigure, din orașul meu natal, Iași, că deși au câte două trimiteri în judecată fiecare, plus alte dosare pe țeavă, și primarul Mihai Chirica, și președintele Consiliului Județean Costel Alexe le spun tuturor în jur că ei nu vor merge la închisoare și vor continua să fie politicienii care împart locurile pe listă la PNL Iași multă vreme de acum încolo. Iar dacă ne uităm în jur, le înțelegem încrederea pe care o au în șansa lor de a scăpa.
Ce nu înțeleg magistrații – sau poate că nici nu le pasă – este că, dacă în cazul profesorilor, a existat o mare solidaritate din partea populației, chiar și în condițiile în care a fost mai dificil pentru copii, nu același lucru se poate spune în ceea ce privește protestul lor mascat.
Furia este prea mare în rândul românilor, în condițiile în care sistemul de justiției nici măcar nu mai mimează că vrea să facă dreptate în România.
În presă nu mai apar decât știri despre achitări, eliberări, prescrieri de fapte, din cauza proceselor care durează și zece ani, „fapta nu există”, „fapta nu este prevăzută de legea penală” și alte formulări menite să-i salveze pe toți corupții.
Iar cei care nu pot fi salvați aici, se refugiază relaxați în Italia, unde își pregătesc din timp evadarea fără ca vreo instituție a statului român să se sesizeze.
În timp ce toți acești infractori dovediți sau neprinși se lăfăie în vile și mașini scumpe, prețurile la alimentele de bază au explodat, cartofii și fasolea nu mai sunt demult mâncarea săracului, căci sunt prea scumpe, serviciile sunt cu prețuri de Occident, dacă găsești un meseriaș care să le facă, educația este în continuare la pământ, sentimentul general este de prăbușire și de lipsă de speranță.
Dacă tot se visează candidat la președinție și tot caută soluții pentru ca această furie să nu explodeze, Marcel Ciolacu în loc să plafoneze adaosurile comerciale și să dea ordin prețurilor să scadă, măsuri despre care este arhicunoscut de multă vreme că nu funcționează, mai bine ar plafona lăcomia colegilor săi de coaliție guvernamentală, când vine vorba de sustras bani publici, și a celor pe care-i protejează în justiție.
Până atunci, să nu ne mai mirăm că crește AUR, care devine pe zi ce trece bâta cu care românii furioși, altfel oameni pașnici, vor să lovească în crunta moștenire a regimului Iohannis.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
