Darius Vâlcov va fi extrădat din Italia, țară în care a fugit de condamnarea de 6 ani

Data:

spot_img

Darius Vâlcov va fi extrădat din Italia, țară în care a fugit de condamnarea de 6 ani de închisoare.

Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins ca inadmisibil recursul lui Darius Vâlcov față de hotărârea Curții de Apel din Napoli, care a decis predarea lui autorităților din România, fostul ministru fiind condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul privind infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani, săvârșite în perioada 2009-2013, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. 

„Vă informez că, astăzi, Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins ca inadmisibil recursul lui Vâlcov Darius Bogdan.  

Astfel, a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8.2.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013.

Zilele următoare se așteaptă primirea comunicării oficiale a hotărârii către autorităților române și continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Vâlcov Darius Bogdan”, transmite ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Citește și Dan Diaconescu a scăpat și de controlul judiciar și va fi judecat în libertate

Vâlcov a fugit din țară înainte de condamnare. La sfârșitul lunii mai, el s-a predat în Italia, la Napoli, în raza unei instanțe cu tradiție în respingerea extrădărilor. Vâlcov s-a predat autorităților italiene în 23 mai 2023, în Napoli. Conform legislației italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competența Curții de Apel Napoli.

Instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.

În același dosar instanța a mai dispus condamnarea lui Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, la 4 ani şi 6 luni de închisoare.

De asemenea Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, Petre Bogdan Timofte, afacerist, a primit 3 ani de închisoare, iar Constantin Tomescu, afacerist, a primit şi el 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Mai multe, în Reporter24.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...