Dragă ţară,
Nu-ţi scriu azi ca să te măgulesc şi să mă umflu în pene că sunt un român bun. Sunt unul din românii care te-au părăsit. Suntem mulţi la număr cei care am ales să te lasăm în urmă. La asta mă gândesc acum: De ce am făcut-o ?
Răspunsul e pentru că am vrut o viaţă mai bună. În virtutea crezului că fiecare are dreptul la viaţa sa, te-am părăsit. Ca mulţi alţii – tânără şi încrezătoare că pe alte meleaguri îmi va fi mai bine. Am realizat ce mi-am dorit. Iar pe tine te-am lăsat în urmă aşa cum am lăsat-o şi pe mama.
Tinereţea e crudă. E puternică. Necunoscând durerile, singurătatea şi tristeţea celor în vârstă şi neputincioşi, îşi face prea puţine probleme pentru ei. Iar tu n-ai avut încotro şi a trebuit să ne dai drumul pentru binele nostru.
Tu ai îmbătrânit. Eşti obosită. Ai stat sub papucul turcilor, habsburgilor. Te-au folosit ruşii… Puterile îţi sunt secătuite. Nu mai poţi stăvili valul de exil. Şi apoi ce să le promiţi copiilor tăi ?
Nu din înţelepciunea care merge mână în mână cu senectutea ne dai drumul, ci din istovire. Din neputinţă. Poate că speri că ne vom reîntoarce acasă. Puţini o vor face.
Unii vor încerca. Puţini vor reuşi. Pentru că odată plecaţi, odată intraţi în contact cu alte ţări în care se trăieşte mai bine, pasul înapoi spre tine e foarte greu. Rămânem răspândiţi prin lume ducându-ţi dorul ca nişte duhuri care-şi caută liniştea. Unii nu se mai gândesc de mult la tine.
Alţii, de pe tărâmuri străine, te plâng cu lacrimi de crocodil şi te mângâie cu făţărnicie. Suntem nişte bieţi oameni cu metehne…
Te-am criticat de multe ori. Am ţipat la tine. Deoarece tu porţi un nume şi ai un chip – chipul a milioane de români din ţară şi din afară. Orice copil supărat îşi varsă mânia mai întâi pe mamă. Cei care te conduc vin şi pleacă. Lor nici nu le mai ştiu numele.
În dimineaţa asta, de ziua ta, mă gândesc la tine. Şi la mine. Mă întreb cine mai sunt? Cine mai eşti pentru mine? Printre întrebări, a ţâşnit un răspuns: nu pe tine sunt supărată, ci pe beizadelele care te jecmănesc.
Divide et impera – ei ne-au despărţit. Acum sunt un român din lumea mare. Dar, deşi te-am lăsat în urmă, tot te iubesc. Avem o relaţie ciudată, o iubire ciudată. Ca mine sunt mulţi. Dar fiecare cu conştiinţa sa.
Românii tăi răspândiţi prin lume sunt, de altfel, la orice nivel, exact ca şi cei rămaşi acasă: mai cinstiţi, mai necinstiţi, buni, serioşi, paraziţi, impostori, integri,… Unii tot după „Davai ceas, davai simbria, haraşo tovărăşia” îşi duc vieţile.
Ciubucari sunt peste tot. Psihologii vorbesc despre cât de puternică e relaţia mamă-copil în primii ani şi ce impact are asupra vieţii noastre. Adevărat şi demonstrat.
De ce am plecat din Romania
Citește și: România care decolează cu Wizz-ul. Cum poți ajunge cineva într-o țară care nu e a ta
Deci nu voi defila cu sloganul „mândru că sunt român” şi nici nu voi declara că eşti cea mai bună. Nici de la tine nu aştept să fii mândră de mine.
Azi eşti în gândurile mele pentru că e ziua ta. Vreau să înţeleg. Şi să-ţi urez sănătate şi putere să mergi înainte şi vremuri mai bune. Trag nădejde că într-o zi vei putea să mă ierţi.
La mulţi ani!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
