De ce au scăzut râurile și lacurile din județul Iași la niveluri istorice

Data:

spot_img

Spre deosebire de momentele de secetă din vară sau din anii trecuţi, fenomenul de anul acesta a ajuns în atenţia oamenilor mai acut fiindcă din ce în ce mai mulţi au fost afectaţi: nivelurile lacurilor şi debitele râurilor au scăzut la cote nemaiîntâlnite în această generaţie, apa a fost raţionalizată, iar unele fântâni din Iaşi au secat după 100 de ani.

„Ziarul de Iaşi” a discutat cu specialistul Ionuţ Minea, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) şi director la Staţiunea de Cercetări Fizico-Geografice şi de Monitorizare a Calităţii Mediului – Mădârjac, judeţul Iaşi. Acesta a explicat că nivelurile şi debitele scăzute din această perioadă nu sunt o reflecţie a secetei din vara anului 2022, ci o consecinţă a unei secete prelungite, de aproape 20 de ani, întreruptă de unii ani mai ploioşi, care a dus la o scădere foarte mare a nivelului apei din pânza freatică.

Conf.dr. Ionuţ Minea coordonează un proiect de cercetare din 2020 pe tema vulnerabilităţii resurselor de apă din subteran, în contextul schimbărilor climatice regionale la nivelul Podişului Moldovei. Echipa de cercetători realizează măsurători la nivelul pânzei freatice din Podişul Moldovei, având 143 de puncte de observaţii–fântâni, pe care le monitorizează constant de doi ani. Concluziile nu sunt îmbucurătoare.

Citește reportajul integral pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: BREAKING Mircea Cărtărescu, premiat la cel mai important târg de carte de limbă spaniolă din lume

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...