Circulă mult ideea potrivit căreia acceptarea de către Kiev a „neutralității”, adică o renunțare la proiectul aderării la NATO, ar reprezenta cheia păcii.
Că Ucraina ar putea avea chiar frumoasa perspectivă de a se transforma într-o Finlandă, o Suedie sau, de ce nu, o Elveție a Estului.
Pare atractiv … dar, ca multe alte idei frumoase, riscă să fie prea frumoasă pentru a deveni realitate.
În primul rând, când discutăm despre „neutralitate” ar trebui să știm cu exactitate între cine și cine se raportează această neutralitate.
Agresiunea rusă a generat sancțiuni fără precedent, care au izolat Rusia de lumea civilizată, din punct de vedere politic, financiar, comercial, cultural și sportiv.
Presa internațională ia deja în discuție faptul că una dintre urmările războiului va fi apariția unei noi cortine de fier
Această nouă cortină de fier va începe la granița de nord a Rusiei cu Finlanda, apoi va coborî pe lângă țările baltice, va urma granița de vest a Belarusului și se va sfârși undeva la Marea Neagră. Rămâne de văzut unde va fi amplasată în raport cu Ucraina, aceasta va depinde de mersul războiului și tratativele de pace.
Prin orientarea către China, Rusia caută să compenseze piedrerile rezultate din blocarea comerțului cu Occidentul, cu riscul de a deveni în „partener junior” față de Imperiul de Mijloc.
Sancțiunile vor fi pe termen lung. Sincronizarea dintre SUA și Uniunea Europeană în privința numirii lui Vladimir Putin drept „criminal de război” indică o izolare puternică și prelungită, chiar și după ce dictatorul va părăsi puterea, într-un fel sau altul.
În același timp, tonul adoptat în SUA și Europa este un avertisment și pentru alți posibili parteneri ai Rusiei, precum China, India sau alte economii: vor fi consecințe pentru susținerea unui criminal de război.
Aceasta este o escaladare care trece de ceea ce s-a întâmplat în Războiul Rece. Lumea liberă pare a nu mai accepta cu ușurință existența unui grup de țări „nealiniate”, așa cum s-a întâmplat în era postbelică.
Este greu de imaginat o Ucraină „neutră”, care ar face comerț bine mersi cu Rusia și cu Occidentul. Și nici măcar ucrainenii nu ar acepta asta, odată pacea revenită. Este extrem de greu de imaginat un președinte care să propună poporului ucrainean altceva decât să se alinieze la conduita Vestului.
Și atunci cum rămâne cu Austria, Suedia, Finlanda sau Elveția?
În privința Suediei putem vorbi despre o tradițională opțiune pacifistă. Elveția are o mentalitate aparte, forjată în secole de libertate dar și de un anumit izolaționism, care i-a permis să evite astfel participarea la cele două mari conflagrații mondiale ale secolului XX. În plus, puternicul său sector financiar și secretul păstrat cu cerbicie, uneori deloc în linie cu legile morale, au asigurat Elveției nu doar bogăție ci și protecție strategică.
Finlanda și Austria au rămas state de frontieră. Dar chiar dacă nu au aderat la NATO, acestea n-au fost niciun moment altceva decât membre ale lumii occidentale.
Toate statele „neutre” au dezvoltat economii libere performante și democrații consolidate, ele respectă la cele mai înalte standarde drepturile omului și normele statului de drept.
Nu este deloc modelul de „neutralitate” pe care Vladimir Putin și l-ar dori la granițele sale.
Am putea crede asta doar dacă am uita care a fost momentul declanșator al crizei ucrainene, atunci, în 2014: Euromaidanul, revolta populară cauzată de refuzul președintelui Ianukovici de a mai semna Acordul de Asociere și Liber Schimb cu UE, deși promisese de ani de zile că o va face.
Peste 100 de ucraineni au fost uciși în timpul represiunilor din februarie, până când Ianukovici a fost nevoit să fugă și să se refugieze în Rusia – spre disperarea Kremlinului, care drept represalii a anexat Crimeea și a declanșat separatismul în Donbas.
Nu a fost vorba despre NATO. Nu exista o amenințare militară, Uniunea Europeană nu are o astfel de componentă.
Kremlinul a simțit o altfel de amenințare: aceea că o țară vecină, pe care el o consideră parte a „lumii ruse” (nici măcar o națiune de sine stătătoare) ar putea să se apropie de modelul occidental – libertăți economice și civice, domnia legii.
Ideea că se poate și altfel în această parte de lume și că modelul vestic chiar poate fi adoptat a fost văzută la Kremlin ca o amenințare existențială pentru regimul ”verticalei puterii”.
Nimic nu s-a schimbat din această perspectivă.
Nu acesta poate fi modelul de neutralitate pentru Kremlin
Pentru a găsi un exemplu cât decât valabil ar trebui să mergem departe, în anii 1960-1980, în lumea „nealiniată” . Vom pune degetul pe o țară proaspăt independentă care, sfidând vechea putere colonială, adoptă calea marxistă de dezvoltare și apropierea de URSS.
Putem numi aceasta orice, dar nu „neutralitate”. Cine nu crede să-i întrebe pe ucrainenii care luptă acum pentru libertatea țării lor.
