De ce nu mai ies românii în stradă

Data:

spot_img

Democrația din România e mai în pericol azi decât în urmă cu 20 de ani, când cel mai corupt premier al României, Adrian Năstase, controla justiția și presa până la cele mai mici detalii. Statul de drept e mai șubred și mai amenințat azi decât între 2012 și 2019, când personaje toxice precum Victor Ponta, Liviu Dragnea sau Gabriel Oprea au făcut tot posibilul să subjuge procurorii și legile care le amenințau averile și ascensiunea politică.

Din primele două situații extreme, românii au reușit cumva să iasă: Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale inclusiv printr-o mobilizare bună la vot (celebrul îndemn al lui Băsescu „nu pot ei fura cât putem noi vota” a funcționat); împotriva lui Liviu Dragnea s-au mobilizat în stradă sute de mii de persoane, două partide de opoziție și rămășițele justiției, iar „dictatorul cu șosete din supraelastic” a ajuns în cele din urmă la pușcărie.

Mai e posibil și a treia oară? Va reuși noul regim cu tentă putinistă Iohannis să învingă România sau românii vor reuși, din nou, să se mobilizeze și să-l trimită în istorie? E greu de dat un răspuns definitiv acum.

Citește și: „Cineva – și știm cine”: deriva președintelui Iohannis

De ce nu mai ies românii în stradă? De ce s-au activat în 2017 într-un număr atât de mare, de ce au rezistat în piață, cu încăpățânare, doi ani, iar acum, când democrația și statul de drept sunt și mai amenințate, și mai în pericol, nu se mai strâng nici măcar 10 oameni?

Oboseala e doar unul dintre răspunsuri. Dar nu e cel adevărat. Adevărul este că astăzi nu mai ies la protest pentru că nu mai văd nici o alternativă la actuala putere.

Ieșim în stradă din nou, dar ce rezolvăm? Cu cine îi schimbăm pe ăștia? Cine ne preia disperarea și nervii, pentru a le transforma încă o dată într-o energie care să ne împingă totuși pe drumul cel bun?

De ce nu mai ies românii în stradă? Pentru că nu au ce pune în loc.

În 2017, când oamenii au protestat masiv, știau că trebuie să oprească derapajul grav al lui Liviu Dragnea, care voia să dea o lege să scape de pușcărie, dar mai știau că există o alternativă politică la baronul de Teleorman: USR era în creștere, mii de persoane tinere și curate descopereau că schimbarea se face prin implicare, iar speranța că se poate construi, totuși, o clasă politică diferită a ajuns la apogeu până în 2019.

Iohannis era văzut ca un apărător al drumului european al României, al statului de drept și ultima redută în fața unui PSD abuziv. DNA mai mișca, cât de cât. PNL, chiar dacă venea după un mandat dezastruos al Alinei Gorghiu, nu era partidul total compromis de azi. Și liberalii începuseră să promoveze tineri, cu CV-uri la prima vedere decente.

Sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru că i-a speriat Dragnea, dar și pentru că simțeau că există o soluție la acesta.

Astăzi, deocamdată, nu mai există nici un actor politic care să mai livreze speranță. Iohannis s-a dovedit un banal trădător, care s-a aliat tocmai cu partidul pe care l-a demonizat în campania electorală. PNL a rămas doar o gașcă de incompetenți și corupți, care execută tot ce le cer corupții și incompetenții de la PSD-ul pe care-l demonizau în campania electorală, dar pe care îl admirau în culise.

USR a eșuat în lupte interne fără sfârșit, cu „performanța” de a scădea de la 22% la 9% în cel mai bun context politic pentru un partid de opoziție. Se bat pe scaune, deși scaunele au picioarele tăiate și șuruburile spătarelor desfăcute. Nici măcar Drulă, creditat ca un salvator al „salvatorilor României”, nu are momentan tracțiune electorală suficientă. Este mult mai cuminte decât în mandatul de ministru. Aproape că nu se mai vede.

Citește și: Guvernul și majoritatea care-l susține pun la cale totul pe-ascuns. USR, singura care poate face opoziție, e amorțită

Dacian Cioloș nu își găsește locul, din 2016 încoace, de când a tot cochetat ba cu PNL, ba cu USR, ba cu RO100, PLUS, USR PLUS, din nou USR și acum într-un partid cu șanse reduse să devină un REPER.

Nici măcar AUR nu mai e o alternativă pentru naivii care au crezut că dacă aduni legionari, conspiraționiști și aventurieri din galeriile de fotbal reușești să schimbi ceva. Partidul nu e capabil de altceva decât de gargară și violență. AUR a reacționat șovăielnic împotriva războiului declanșat de Rusia în Ucraina, mai degrabă s-a deconspirat ca un partid putinist, iar asta îi sperie chiar și pe românii cu nostalgie pentru Ceaușescu.

De când au explodat prețurile, cei de la AUR nu au avut nici un mesaj credibil, chiar și populist, pentru populație, nici o măsură, nici o promisiune, nici o soluție economică cât de cât aplicabilă. Singurul care se mai zbate, într-o zonă ridicolă, este agresivul George Simion, care lansează desene pe pereți cu Mihai Viteazul pentru niște oameni care nu știu dacă mâine vor mai avea bani de mâncare.

Oamenii reacționează când cred că schimbarea se poate produce. Azi, a murit până și această speranță.

Acea parte a societății care este europeană și care vrea o Românie real europeană a intrat într-o stare de așteptare, e mai preocupată de supraviețuire și de trăirea vieții într-o istorie mondială tot mai complicată. Nu mai are chef să iasă în stradă degeaba. Așteaptă un nou miracol până în 2024, un politician sau un partid cu adevărat capabil să strângă din nou speranța.

Azi, acel politician/partid nu există.

Citește și: TOT ce este greșit sau periculos la proiectul de lege privind funcționarea SRI

P.S.: Mai lipsesc două ingrediente care să-i facă pe români să iasă la protest. Al doilea din rețetă este presa, aproape în întregime controlată de coaliția de guvernare și de patroni care fără banii de la această coaliție ar da faliment. În 2017, au existat numeroase canale importante, inclusiv de televiziune, care au mobilizat mulțimile zilnic. Azi, cu mici excepții, televiziunile ascund derapajele Puterii, tac complice cu președintele, guvernul și partidele care distrug democrația.

Al treilea ingredient sunt serviciile secrete. Este evident că în 2017-2019 au lucrat împotriva lui Liviu Dragnea. Azi, însă, vor să fie liniște, țara au capturat-o, banii curg, de ce să strice ceva ce merge? Pentru ei, desigur.

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
6 COMENTARII
  1. Un text scris doar spre a incerca sa il puna intr-un con de umbra pe actualul Presedinte al Romaniei .Romanii nu ies in strada nu pentru ca nu au cu ce(cine) inlocui actuala putere aflata la conducerea Romaniei ci pentru ca nu vor sa inlocuiasca pe nimeni . Asa zisa opozitie ce devine , pe zi ce trece, mai inexistenta ne arata foarte clar asta .Ultimile zvircoliri ale Opozitiei unite cindva in jurul actiunii de demitere a guvernului PNL -Citu(AUR si USR ) incearca din nou sa atace o lege inca inexistenta .Un cumul de actiuni concertate fac deliciul publicului romanesc ce a inteles rapid manevra .Decizia prin care Presedintele a numit , un General , in functia de Premier si o alianta ultra majoritara la conducerea Tarii ,totul facut anticipativ,multumeste pe toata lumea . Partidele ,asa numite balama, ies din Istoria politica a neamului . Se prefigureaza , in anul 2024 , anul tuturor alegerilor , o confruntare intre doua mari partide PNL si PSD .Incercarile ,vadit pregatite din timp , de a reduce forta Presedintelui Natiunii esueaza una cite una .Un referendum va decide schimbarea istoriei .O Republica Prezidentiala este pe cale sa apara si de ce nu actualul Presedinte va fi si viitorul Presedinte inca un mandat .Este foarte clar , pentru toata lumea, ca nu exista o„ carisma noua” ce ar putea invinge forta actualului Sef de Stat .

  2. Faza cu guvernul cu tenta Putin-ista este hilara, este taman pe dos, din fericire. Ciuca a comandat alături de americani în Afganistan și are prieteni buni de tot acolo. Exista o grămadă de probleme în aceasta guvernare dar hai sa nu batem câmpii.

  3. Romanii nu mai ies mai ales pentru ca nu au un lider, un grup credibil pe care sa il sustina/urmeze. Daca actorii ar da un impuls sigur ar fi urmat imediat de o mare parte a celor care nu indraznesc de unii singuri. La fel daca „influenceri” ar face un corp comun. Asa daca fiecare scrie din spatele tastaturii analize dar nu face nimic concret…

  4. „…Ieșim în stradă din nou, dar ce rezolvăm? Cu cine îi schimbăm pe ăștia?…”––____––Chiar si pe astia inca ii putem schimba cu altii, insa -este dovedit de peste 70 ani- acesti altii, sunt copiile actualilor, in Romania nu mai este vorba de ” oameni credibili si bla, bla, bla.”, in Romania este vorba de SISTEM, mentalitatea si istoria Romaniei demonstreaza de zeci de ani-si la zi- ca republica este cu adevarat, parcul de distractii al ddiavolului, care se prezinta ca si dumenzeu…Romania risca faramitzarea teritoriala daca nu se aduna cu adevarat in acelasi loc, iar acesta se numeste MONARHIE, in care piatra din varful unghiului( ce tine toata lucrarea impreuna*), nu este schimbata la fiecare 5-10 ani, situatie in care -iar dovedit- nici NU se poate vorbi de piatra ci doar de BOLOVANI carre se erodeaza la prima ploaie, exemplul cel mai „ilustru” este marele bolovan iohanis, care turba impotriva pesedeului, iar acum s-a infratit cu acest partid, de fapt se lasa calarit de oricine din pesede…Cat despre george simion, un Jmecher careuia inca ii tin (Jmecheriile), mai mult , acum sunt sigur ca si chestia cu suspendarea marelui bolovan, este tot o fasaiala populista, daca numarul de semnaturi s-ar apropiea periculos de numarul critic, individul ar renunta subit, dovada ca este in cardasie f. subtila, cu oricine plateste…Si nu numai el si aur-ul sunt putinisti, armata romana este putinista, iar ciocalau-gusica-creatza, nu face exceptie, chiar daca a fost in Afganistan alaturi de americani, inima lui este la modelul estic, adica dictatorial, unde nu ai nicio raspundere, decat privilegii si iar privilegii…(* istoria Romaniei o dovedeste, alaturi de istoria a 99% din actualele Monarhii, unde se traieste ca in Paradis, versus max. 25 de republici unde se traieste bine, restul , reale abatoare umane…- oricine poate verifica daca este adevarat)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....