De ce nu poate China să medieze războiul ruso-ucrainean

A trecut aproape o lună de când Federația Rusă a invadat la scară largă Ucraina, iar unul dintre cele mai persistente mistere de pe scena internațională are legătură cu China: se va poziționa această mare putere drept aliat al Federației Ruse sau va continua o politică ambiguă, ambivalentă față de cele două state aflate în conflict? Va putea China juca rolul de mediator între Rusia și Ucraina?

Fiind un război în derulare, cu mize uriașe atât pentru Ucraina și statele occidentale care o susțin, dar și pentru Rusia care ar putea să-și piardă statutul de mare putere, predicțiile referitoare la o viitoare ordine mondială sunt lovite de incertitudine.

Din cauza interdependenței economice puternice dintre Statele Unite, UE și China, este greu de crezut că două blocuri distincte, ca pe vremea Războiului Rece, să fie posibile în viitorul apropiat: de o parte democrațiile vestice, cu schimburile lor economice, iar de cealaltă parte o alianță a celor două regimuri autoritare, China și Rusia, care ar urma să dezvolte în paralel instituții internaționale financiare și economice în regiunea eurasiatică ce ar trebui să fie într-atât de puternice încât să suplinească efectele devastatoare impuse de către statele vestice Federației Ruse.

O alternativă financiar-economică eurasiatică pentru salvarea Federației Rusă nu este posibilă în această perioadă, iar China va încerca mai degrabă să minimizeze efectele colaterale pe care chiar și ea le va resimți, din cauza sancțiunilor fără precedent ale Vestului impuse Federației Ruse, decât să urmeze fără rezerve interesele actuale ale vecinul său.

Un astfel de efect colateral pe care îl suportă China este, de pildă, blocarea proiectului geostrategic privind dezvoltarea unei rute comerciale feroviare dinspre China spre Kazakhstan, Rusia, Belarus, Polonia, facilitând astfel comerțul transportat pe șine între China și Europa. Din cauza sancțiunile impuse Rusiei, această rută este blocată.

Așa cum explica și expertul în relațiile sino-ruso, Bobo Lo, cooperarea Rusia-China este mai degrabă o chestiune de comoditate strategică decât o alianță a două regimuri autoritare. Chiar și în perioada de îmbunătățire a relațiilor sino-ruse din ultimii ani, cele două mari puteri niciodată nu s-au prezent drept aliați, ci simpli parteneri ale căror interese uneori converg, iar alteori nu.

Ce le-a făcut însă pe cele două puteri revizioniste să se apropie a fost sistemul vestic liberal bazat pe reguli comune și sancțiunile impuse de Occident atât Rusiei (ca urmare a primei invazii asupra Ucrainei în anul 2014 și anexarea ilegală a Crimeii) cât și Chinei (ca urmare a frecventelor încălcări ale drepturilor omului față de minoritatea uigură).

Citește și: O șansă pentru China. Ce înseamnă pentru noi?

Atât China, cât și Federația Rusă, au contestat, de-a lungul timpului, valorile liberale care stau la temelia instituțiilor internaționale economice, militare, de mediu sau pentru promovarea drepturilor omului ale Vestului și au susținut principiul non-interferenței în afacerilor interne. Astfel, atât China, cât și Federația Rusă, au catalogat procesul de democratizare în lume, susținut de către Statele Unite, drept o formă de interferență în viața politică internă și de forțare nelegitimă pentru schimbarea regimului politic în acele state.

Spre exemplu, atât China, cât și Federația Rusă au considerat „revoluțiile colorate” din spațiul ex-sovietic drept o formă de interferență a SUA în afacerile interne ale Georgiei sau Ucrainei, nu simple forme de manifestare a societății civile, așa cum le-a văzut Occidentul. În aceeași optică cele două puteri au tradus și Primăvara Arabă.

Cum s-a poziționat China față de Ucraina după momentul 2014

Pentru a înțelege politica externă a Chinei, este necesar a fi știute cele „cinci principii ale coexistenței pașnice”, care apar inclusiv în Constituția acestui stat. Printre ele, respectarea suveranității unui stat și non-interferența în afacerile interne au fost principii declarate sacrosante de către autorităților chineze.

În ceea ce privește invazia rusă din Ucraina din anul 2014, ce a devenit cu adevărat interesant este că diplomația chineză, aplicând principiul non-interferenței, a criticat atât invazia Rusiei în Ucraina, fiind astfel de partea celei din urmă, pentru că i s-a încălcat dreptul la suveranitate, dar a criticat, în același timp și Statele Unite și UE pentru că ar fi interferat în afacerile interne ale Ucrainei, poziționându-se astfel de partea Rusiei.

Deși la nivel retoric și la nivelul diplomatic ONU, China a fost mai degrabă de partea Rusiei, drept contrareacție la poziția Occidentului, a încurajat și dezvoltat în același timp și relațiile diplomatice, economice și militare cu Ucraina.

Citește și: Ce (nu) poate face România pentru R. Moldova în cazul unei agresiuni

Ministerul de Externe al Chinei afirma, de pildă, în 2014 că China dorește „cooperare prietenoasă” cu Ucraina și că Beijingul va juca un „rol constructiv” în furnizarea de sprijin financiar internațional pentru Ucraina. În 2015, China a susținut cererea Ucrainei pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în ciuda opoziției Moscovei. [1]

În același timp, diplomatul ucrainean Serhii Korsunskyi, director al Academiei Diplomatice Hennadiy Udovenko de la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, declara: „Avem nevoie de o diplomație multilaterală; nu ne putem concentra pe o singură direcție. SUA și Uniunea Europeană sunt domeniile cheie, dar trebuie să lucrăm și cu China în așa fel încât să fie interesați de rezolvarea cea mai rapidă a problemelor noastre cu Rusia.”[2]

De la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, cifrele oficiale indicau faptul că China a crescut comerțul agricol cu Ucraina cu 56%, iar China a devenit cel mai mare consumator de exporturi de alimente din Ucraina. O investiție chineză evaluată la 75 de milioane dolari în agricultură a fost realizată chiar în Mykolayiv, oraș port atacat în aceste zile de către armata rusă. [3] Și în devastatul Mariupol de azi, statul chinez avea interese de afaceri în agricultură.

China s-a arătat doritoare în a investi și în domeniul energetic al Ucrainei, pentru a fi diminuată dependența de energie rusească, însă subiectul a devenit unul sensibil, întrucât strategia nu favorizează interesele Statelor Unite.

Așadar, strict din perspectiva îngustă ruso-ucraineană, China ar fi putut juca rolul de mediator pentru negocierea păcii, pentru că a fost un actor care, după momentul 2014, a încurajat relațiile diplomatice cu ambele state.

China nu poate juca însă acest rol pentru că nu beneficiază de încredere din partea puterilor occidentale care susțin Ucraina, dar și pentru că diplomația chineză nu are experiență în medierea de conflicte și cataloghează războiul din Ucraina mai degrabă „o afacere europeană” în care nu ar dori să se implice.

În plus, Administrația Biden a continuat politica agresivă împotriva Chinei, devenită un simbol al politicii externe americane în perioada Administrației Trump. Războiul economic declarat Chinei continuă și în prezent. În plus interesele Chinei în Taiwan o fac și mai indezirabilă.

China va prefera o poziție discretă, ambivalentă, bazată pe principii pragmatice, câtă vreme războiul ruso-ucrainean este în desfășurare. Beijing va încerca mai degrabă să obțină avantaje punctuale speculând atât vulnerabilitățile Rusiei, câte și pe cele ale Statelor Unite ale Americii, decât să închidă puternic ușa Ucrainei, poziționându-se ferm în favoarea Federației Ruse.

Note:

1. Paul J. Bolt and Sharyl N. Cross, „China, Russia, and Twenty-First Century Global Geopolitics”, Oxford University Press (2018), pagina 168.  
2. Sergiy Gerasymchuk, Yurii Poita, Ukraine-China after 2014: a new chapter in the relationship Opportunities and prospects, obstacles and risks, https://library.fes.de/pdf-files/bueros/ukraine/14703.pdf
3. Paul J. Bolt and Sharyl N. Cross, „China, Russia, and Twenty-First Century Global Geopolitics”, Oxford University Press (2018), pagina 171.