De ce s-a oprit apa caldă în jumătate din București. Când se rezolvă avaria

Data:

De ce s-a oprit apa caldă în jumătate din București. 1.322 de blocuri, adică 52% din sistemul centralizat de termoficare din Capitală, nu primesc apă caldă de cel puțin o săptămână, potrivit unei informări a Termoenergetica. Situația s-ar putea remedia cel mai devreme pe 11 august, anunță compania.

UPDATE 24 aprilie: Două avarii majore la CET Vest și CET Grozăvești

Două avarii majore au afectat sistemul de producție al energiei termice și electrice al Capitalei, marți seară.

CET București Vest a fost indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos pentru că a fost inundată și nu mai poate fi repornită.

Aproximativ 2.000 de imobile sunt afectate.

„O avarie majoră s-a produs marți, în jurul orei 18:00 pe rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, în secțiunea deservită de CET București Vest.  

Acest lucru a afectat activitatea termocentralei, provocând oprirea echipamentelor aflate în funcțiune în CET București Vest din cauza pierderilor masive de apă din rețeaua de termoficare. 

O a doua spărtură produsă în această seară(n.r. – marți) pe rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, în secțiunea deservită de CET Grozăvești, a condus la sistarea livrării apei de adaos din CET Grozăvești și la imposibilitatea punerii în funcțiune a echipamentelor din centrală.

Sala turbine din CET Grozăvești este inundată din cauza avariei, punând în pericol motoarele și echipamentele electrice”, se arată în comunicatul ELCEN.

CET Vest a fost repornită la ora 1:40. CET Grozăvești este încă inundată.


UPDATE 29 martie: Apa caldă va fi oprită până pe 5 aprilie în Sectorul 2, 3 și 5

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. a anunțat continuarea lucrărilor de modernizare a conductelor de termoficare în cadrul șantierelor deschise pe Magistrala 2 Sud, cu o vechime de aproape 60 ani, după cum urmează:

1) prin montarea unui provizorat în cadrul șantierului Lotului 1 – Obiectivul 4, pe Bulevardul Mihai Bravu din Sectorul 2, pentru a crea frontul de lucru necesar înlocuirii unei lungimi de aproximativ 450 de metri de canal conductă, cu diametrul de 600/700mm. Furnizarea agentului termic va fi sistată în perioada 01 – 05 aprilie 2024 pentru clienţii arondați unui număr de 11 puncte termice;

2) prin montarea unui provizorat în cadrul șantierului aferent Lotului 5 Obiectivul 5, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Sectorul 2, pentru a crea frontul de lucru necesar înlocuirii unei lungimi de aproximativ 500 de metri de canal conductă, cu diametrul de 500mm, alți 150 de metri de canal conductă cu diametrul de 150 de metri și aproape 300 de m de canal conductă cu diamterul de 80mm. Furnizarea agentului termic va fi sistată în perioada 01 – 04 aprilie 2024 pentru clienţii arondați unui număr de două blocuri;

3) prin montarea de blinduri în cadrul șantierului Lotului 1 – Obiectivul 1, în zona Stadionului Olimpia din Sectorul 3, pentru a crea frontul de lucru necesar înlocuirii unei lungimi de aproximativ 300 de metri de canal conductă, cu diametrul de 900mm. Furnizarea agentului termic va fi sistată în perioada 01 – 05 aprilie 2024 pentru clienţii arondați unui număr de 26 puncte termice;

4) prin montare de blinduri în cadrul șantierului Lotului 3 – Obiectivul 16, pe Strada Panduri din Sectorul 5, aferent Lotului 3, Obiectivul 16, pentru a crea frontul de lucru necesar înlocuirii unei lungimi de aproximativ 100 de metri de canal conductă, cu diametrul de 500mm. În cazul acestui șantier este vorba de magistrala 5 Grozăvești. Furnizarea agentului termic va fi sistată în perioada 01 – 02 aprilie 2024 pentru clienţii arondați unui număr de două puncte termice;

Aceste lucrări sunt necesare și deosebit de importante pentru continuarea șantierelor deja deschise, mai ales în condițiile în care prognoza meteo din perioada următoare indică temperaturi în creştere. Toate intervențiile au în vedere în primul rând dezafectarea și ulterior, montarea noilor porțiuni de conductă de pe traseul existent, precum şi executarea lucrărilor de montare a provizoratelor sau a sudurilor pentru blinduri”, menționează Termoenergetica.

În acest sens, în cursul dimineții de luni, echipele companiei vor începe, în regim de urgență, manevrele tehnice de închidere și golire a conductelor, apoi cele de aerisire. Ulterior vor fi efectuate toate lucrările sus-menționate.


UPDATE 13 februarie: Lucrări de remediere a unei avarii, pe Magistrala Berceni, în Sectorul 4

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că din cauza unei avarii produse la Magistrala Berceni, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată pentru aproximativ 1.100 de blocuri din Sectorul 4.

Punctele termice care alimentează imobilele din zona Tineretului nu vor fi afectate.

Avaria s-a produs pe Magistrala Berceni, pe strada Turnu Măgurele, în zona complexului comercial ”Grand Arena Mall”, pe conducta cu diametrul de 1.000mm. Magistrala are o vechime de peste 55 de ani, anul punerii în funcțiune fiind 1968.

„Inițial, în cursul dimineții, echipele companiei au încercat izolarea avariei din căminul de manevre situat la intersecția străzii Luică cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu, însă din cauza volumului mare de apă, care nu a putut fi evacuată, se impune închiderea magistralei din incinta CTE Progresu, până la evacuarea apei din acest cămin.

Au fost deja începute, în regim de urgență, manevrele tehnice de sectorizare, închidere și golire a conductei, apoi cele de aerisire.

Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparația avariei și încărcarea magistralei.

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură va fi sistată până în data de 14 februarie 2024, ora 23.30, însă pe măsură ce intervenția se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcțiune înainte de termenul estimat”, a anunțat Termoenergetica.


UPDATE 14 decembrie: Aproximativ 500 de blocuri din București au rămas fără încălzire și fără apă caldă din cauza unei avarii

Defecțiunea s-a produs la Magistrala Grivița, pe Șoseaua Orhideelor. Aceasta este a doua avarie majoră din București de săptămâna aceasta.

Mai mult blocuri din zonele Calea Giulești, Bulevardele Iancu de Hunedoara și Banu Manta, Șoseaua Nicolae Titulescu, Calea Dorobanți, Calea Floreasca, strada Nicolae Caramfil din Sectorul 1, Șoseaua Ștefan cel Mare din Sectorul 2, precum și strada Nicolae Filimon, Calea Griviței, Bulevardul Constructorilor și complexul studențesc Regie din Sectorul 6 al Capitalei sunt afectate de această avarie, anunță Termoenergetica.

Citește și: Peste 600 de blocuri din București au rămas fără apă caldă și încălzire


UPDATE 28 noiembrie: Punctele termice din zona străzilor Roșia Montana, Cetatea de Baltă, Cernișoara, Lavandei și Ghirlandei funcționează deficitar

Continuă lucrările de înlocuire a tronsonului de conductă cu diametrul de 800mm din Magistrala III Vest, pe strada Dezrobirii. Pe lângă înlocuirea efectivă a porțiunii de magistrală s-au efectuat și lucrări de înlocuire a plăcilor superioare de beton, din cauza stării avansate de degradare în care se aflau și mai ales din cauza pericolului pe care îl reprezentau pentru echipele de intervenție, anunță Termoenergetica.

Toate lucrările au fost executate în condiții deosebit de grele. Pe măsură ce s-a înaintat cu schimbarea porțiunilor de conductă, a fost nevoie ca mai multe elemente prefabricate de beton, printre care și plăcile de acoperire, să fie înlocuite.

Acest lucru a condus la extinderea lungimii săpăturilor mai mult decât a fost inițial prevăzut pentru acest tip de intervenție. Din cauza circulației intense în zonă și a traseului de amplasare a conductelor, nu a fost posibilă realizarea unui provizorat, alimentarea consumatorilor cu agent termic fiind făcută pe o rută ocolitoare”, precizează compania bucureșteană.

Printre alte elemente care au determinat caracterul dificil al acestor lucrări, reamintim faptul că zona este traversată de mai multe rețele de utilități, ceea ce a implicat de foarte multe ori, săpături executate manual, pentru că situația nu permitea folosirea utilajelor.

Pe alte porțiuni, din cauza adâncimii mari a săpăturilor, pentru evacuarea resturilor de excavații, a fost folosit un mini-excavator, care a fost coborât în galerie.

„Cu toate acestea, lucrările vor fi realizate într-o perioadă de 8 luni, deși termenul inițial de finalizare a șantierului era de un an. Până în prezent au fost înlocuiți aproximativ 1200 de metri de țeavă, cu diametrul de 800mm, veche de aproape 45 de ani. La finalizarea lucrărilor, după efectuarea probelor, va fi pus în funcțiune un tronson cu o lungime de 1350 de metri de conductă nouă. Rețeaua termică primară din această zonă a fost dată în funcțiune în anul 1979.

Termenul estimat pentru punerea în funcțiune a magistralei este 22 decembrie 2023, însă subliniem faptul că închiderea șantierului depinde de complexitatea lucrărilor care, în acest caz, este în directă legătură atât cu starea de degradare a conductelor, cât și a plăcilor de acoperire a galeriei.

În această ultimă etapă sunt înlocuiți aproximativ 150 de metri de conductă și se continuă lucrările de refacere a structurii rutiere afectată de intervențiile efectuate”, mai precizează Termoenergetica.

Deși alimentarea consumatorilor cu agent termic NU este oprită, după începerea furnizării energiei termice pentru căldură, punctele termice din zona străzilor Roșia Montana, Cetatea de Baltă, Cernișoara, Lavandei și Ghirlandei funcționează deficitar mai ales în intervalul în care consumul înregistrează cele mai mari valori.

Funcționarea deficitară este cauzată de faptul că se folosește aceeași cale de alimentare a celor cinci puncte termice, care deservesc aproximativ 85 de blocuri, atât pentru apa caldă, cât și pentru căldură, dimensiunea conductelor fiind mult mai mică decât necesarul impus pentru o funcționare normală.


UPDATE 20 august: Nou termen pentru repornirea apei calde în București

Nou termen pentru repornirea apei calde în București: 21 august, ora 23.30. Noul termen a fost anunțat de Termoenergetica în seara zilei în care ar fi trebuit să vină apa caldă la robinetele blocurilor din Sectoarele 2, 3 și 4.

Citește aici câte clădiri mai sunt afectate.


UPDATE 18 august: Lucrările s-au terminat

„Există două componente ale problemei: transportul şi producţia. Noi ne ocupăm de transport, compania Ministerului (Ministerul Energiei – n.r.) se ocupă de producţie. Lucrările noastre s-au terminat azi. (…)

Din momentul ăsta, CET Progresul poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalaţia şi, încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info.


UPDATE 16 august: Termenul pentru reluarea furnizării apei calde rămâne 20 august

Se lucrează și marți pe șantier Releului, unde continuă lucrările de reabilitare în regim de urgență a unuia dintre cele mai importante „noduri” în funcționarea sistemului de termoficare, cu o vechime de 55 de ani.

Se montează tronsoane de conductă cu diametrul de 1200mm și a vanelor, anunță Termoenergetica.

„Căminul Releului, unul dintre cele mai mari obiective ale rețelei termoficare din Capitală, cu o suprafață de 180 de metri pătrați, are amplasate în interior vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud și Magistrala Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare între CTE Sud si CTE Progresu.

Expertiza tehnică a indicat în cazul său degradări importante ale structurii de rezistență cauzate de lipsa investițiilor din ultimii 20 de ani”, potrivit companiei.

Termenul estimat pentru reluarea furnizării apei calde rămâne 20 august.


UPDATE: Noul termen pentru reluarea alimentării cu apă caldă avansat de autoritățile din București este 20 august 2023. A crescut și numărul clădirilor fără apă caldă, la 5.000 de blocuri din Bucureşti, conform informaţiilor oferite de site-ul Termoenergetica.

„Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se continuă atât lucrările de înlocuire a conductelor de pe Calea Văcărești, cât și cele de pe Magistrala 3 Sud, din căminul Releului (strada Releului) – unul dintre cele mai importante noduri din sistemul de termoficare din Municipiul București.

Ambele șantiere au o importanță majoră atât pentru viitoarea funcționare a sistemului de termoficare, cât și pentru execuția viitoarelor proiecte de reabilitare, desfășurate de municipalitate prin programul POIM.

Decizia de continuare a lucrărilor a fost impusă de starea precară a conductelor de termoficare, de imposibilitatea efectuării sudurilor după montarea noilor tronsoane de conductă, dar mai ales de necesitatea urgentării măsurilor privind exploatarea în siguranță a întregului sistem de termoficare.

Termenul de finalizare a lucrărilor este 20 august 2023„, a transmis Termoenergetica.


UPDATE: Primarul Nicușor Dan a declarat marți, într-o conferință de presă, că termenul de finalizare a unei lucrări din Sectorul 3 va fi prelungită cu câteva zile peste termenul inițial.

Edilul nu a dat un termen exact, a vorbit doar de „câteva zile”.


Avarie majoră în Sectorul 4

De ce s-a oprit apa caldă în jumătate din București: Sectorul 4 a rămas fără agent termic din cauza unei avarii majore în zona Strada Olteniței – Big Berceni, la rețeaua primară, care nu a mai fost înlocuită de 50 de ani, din momentul în care a fost dată în folosință.

De ce s-a oprit apa caldă în jumătate din București
De ce s-a oprit apa caldă în jumătate din București

„Avaria produsă pe Magistrala Progresu-Berceni, pe o rețea cu o vechime de aproape 50 de ani, în zona Șoselei Olteniței, precum și cele produse la intersecția Căii Văcărești cu strada V.V. Stanciu și pe strada Luică, între străzile Reșița și Tudor Gociu, alături de șantierele deschise pentru lucrări, influențează întreaga capacitate de preluare a agentului termic pentru Sectorul 4.

(…) Rețeaua termică primară din zona Căii Văcărești a fost dată în funcțiune în anul 1979 și are o vechime de aproape 45 de ani, în timp ce rețeaua de pe Șoseaua Olteniței are aproape 50 de ani, ambele având durata de exploatare depășită cu aproape 30 de ani. Rețeaua termică primară din zona Olteniței a fost dată în funcțiune în anul 1974”, arată Termoenergetica.

Citește și: Unde se duc banii din taxe: 10 miliarde de lei datorii la stat au doar 6 companii ale statului

Avaria a urgentat lucrările de modernizare

Compania susține că urmau să aibă loc oricum lucrări de modernizare în acest segment, dar avaria produsă a obligat la urgentarea lucrărilor.

„Este vorba de unul dintre cele mai importante «noduri» pentru viitoarea funcționare a sistemului de termoficare, fiind un cămin în care sunt amplasate vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud și Magistrala Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare între CTE Sud si CTE Progresu.

Deși programat pentru luna septembrie, avaria produsă zilele trecute a impus urgentarea începerii lucrărilor!

În următoarele zile, vor fi refăcute armăturile și conductele din interiorul căminului. Căminul Releului este unul dintre cele mai mari cămine din rețeaua de termoficare a Capitalei, cu o suprafață de 180 de metri pătrați și în cazul său, expertiza a arătat că prezintă degradări importante ale structurii de rezistență cauzate în mare parte de lipsa investițiilor din ultimii 20 de ani”, a precizat Termoenergetica.

Compania avertizează că Termenul estimat pentru reluarea furnizării agentului termic este 11 august.

Dar nu este sigur că se va întâmpla așa.

„Vă reamintim că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, arată Termoenergetica.

De ce s-a oprit apa caldă în jumătate din București: și din cauza lucrărilor de modernizare

Nici blocurile din Sectoarele 2 și 3 nu primesc apă caldă în perioada următoare. În unele zone din Capitală, blocurile nu au mai primit apă caldă din 25 iulie.

Termoenergetica preciza, cu două zile înainte de producerea avariei, că din cauza lucrărilor de înlocuire a conductei Magistralei 3 Sud, cu diametrul de 1200 mm., în zona străzii Releului, cât și în căminul Releului, furnizarea agentului termic pentru apă caldă va fi sistată în Sectoarele 2 și 3, precum și în zonele Aviației, Floreasca, Calea Dorobanților din Sectorul 1, tot până în data de 11 august 2023.

Citește și: EXCLUSIV Instituțiile de stat se grăbesc să ocupe posturile vacante pe care vrea Ciolacu să le taie

„Tot în această perioadă se vor executa lucrările de înlocuire a aproximativ 20 de metri de conductă cu diametrul de 1200mm și alți aproximativ 50 de metri de conductă cu diametrul de 1000mm. De asemenea vor fi înlocuite și două vane cu diametrul de 1000mm și alte vane de golire, sau de aerisire”, menționa compania.

Lucrări de modernizare se desfășoară și pe Bulevardul Iuliu Maniu, în Sectorul 6.sector

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se regăsesc pe listele PSD din Sectorul 1

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se...

Noaptea muzeelor 2024: regal de evenimente la Muzeul Național al Literaturii Române

Noaptea muzeelor 2024: regal de evenimente la Muzeul Național...

Mesajul lui Florin Piersic: „Sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc

Mesajul lui Florin Piersic, din spital, după o perioadă...