De ce sunt românii așa de creduli? Unde sunt experții

Data:

O întrebare la care încă nu reușesc să găsesc răspuns este următoarea: de ce publicul românesc, cel puțin o parte din el, este așa de dispus să preia pe negândite orice prostie? Ba încă îi mai dă un șut ca s-o facă și mai gogonată?

De ce înghite lumea găluști murate cu atâta ușurință? Culmea, printre creduli sunt oameni extrem de inteligenți, pe care-i cunosc personal de-o viață, și care în mod evident sunt mult mai inteligenți și mai educați ca mine.

De ce?

De ce este așa de ușor ca un ageamiu în filosofie [uneori se nimerește să fie câte-un actor] să fie perceput de un public larg ca fiind un gânditor esențial al neamului? Sau un alt ageamiu [întâmplarea face să fie tot actor] să fie considerat un analist profund al politicii din America? De ce publicații care trudesc din greu să fie serioase, se compromit publicând garbage? De ce dau așa de ușor cu piciorul la munca lor adunată cu atâta sudoare publicând rubbish?

Credulitatea națională are întotdeauna doi pași: primul este cel în care lumea crede gogonata și începe s-o rostogolească pe toate părțile și în toate direcțiile [ceea ce s-a întâmplat recent știm fiecare].

Dar culmea, aiureala nu se oprește aici – urmează pasul doi: după ce lumea înțelege în sfârșit că a fost sucker, inventează explicația credulității sale, explicație care este cel puțin la fel de fantezistă.

Citește și: Avem public cultivat? Da, dar mai mult nu

Cică explicația faptului că o țară întreagă a chibițat obsesiv pe tema că Musk și Jolie vor petrece de Halloween la Bran ar fi următoarea [conform unui articol „serios” pe care tocmai l-am citit în presă, și redau aici doar cuvintele cheie ale pseudo-explicației]: Musk -> putere -> război la granița României -> Kremlin -> alegerile din SUA -> Twitter -> control -> infuență -> putere de influențare -> influencer -> dominație în Congres -> înclinație -> favoare -> controlat -> majoritate -> temere -> agendă -> controversat -> plătească -> cui a servit? -> război psihologic -> personaj haotic.

Deci, mulți din România au „mușcat-o” pentru că sunt alegeri în SUA pentru dominația în Congres. q.e.d. …

Exact ca the butterfly effect, adică textbook example pentru haos: când fluturele din Brazilia dă din aripi, se pornește furtuna în China, sau când cetățenii americani se pregătesc de vot, publicul românesc înghite găluști murate pe nemestecate.

Culmea, articolul cu pricina are o explicație la toață aiureala asta închipuită. Ar fi nu știu ce abureală psihologică, cu simpatia nu știu cui pentru nu știu cine, dar nu cu altcineva. Complet fals.

Asocierea cauzală a unor lucruri random se numește apophenia și este amprenta naivității sau alternativ a creativității [dacă rezultatul asocierilor anapoda este o pictură sau o operă literară pe o temă fantastică].

Asocierile random sunt produsul imaginației creierului, care încearcă panicat să găsească o explicație la situații pe care nu le pricepe. Literatura științifică, mai ales în psihologie și sociologie, este îmbibată cu exemple când o simplă situație de frecvent co-occurrence este interpretată ca o dependență cauzală.

Argumentul libertății de expresie nu este un argument serios. Orice publicație profesionistă are recenzori și editori [fact checkers] care mențin publicația în linia misiunii sale, dar mai ales o mențin în linia de credibilitate maximă pe care [sperăm cu toții] publicațiile și le autoimpun.

A publica garbage nu face societatea mai democratică, și nu face cititorul mai open minded la drepturile umane, ci doar arată că publicația nu-și face job-ul de recenzie sau poate nu are linie editorială și că desigur nu-și respectă cititorii [servindu-le gogonele de prânz]. Devin cu siguranță părtași la propagarea prostiilor.

Nenumărate dimineți mi-au fost ruinate de prostiile lui XY rostogolite pe FB de un anumit ziar. Respectivul scrie analize despre politica americană, când pregătirea lui este în it doesn’t matter în what, oricum nu este a trained journalist, nici măcar an acute observer of the American society.

Care sunt materiile pe care le-a studiat la facultatea de ace, brice și you-know-what-else [ca să mă exprim academic] pe vremea lui Ceaușescu, care îl califică să fie analist politic publicat? Dumnezeu știe.

Însă dumnealui reușește cu regularitate să mă scoață din fire, căci nu pot evita titlul și primele rânduri din aiurelile sale scrise și vârâte sistematic de FB sub nas.

Desigur, mă întreb – de ce mă enervez la prostiile dumnealui? În fond, ce contează un epsilon mic adăugat la Himalaia de prostii care se spun zilnic pe lumea asta?

Habar n-am, poate pentru că sunt sub nasul meu.

Sau poate pentru că mă scoate din sărite premisa sub care sunt scrise articolele [și restul gogonatelor jurnalistice]: premisa că țoață lumea este rău intenționată și stupidă și doar DÂNȘII văd lumina limpede a cinstei zilnice.

Sau poate falsitatea cuiva de a pretinde că este ceea ce nu este. Poate mă scoate din sărite și faptul că cineva crede că orice junk trebuie publicat. Că orice nimic trebuie spus lumii. Că fiecare are ceva de spus la toți. Why? Nu știu cu precizie, dar realitatea este că trei propoziții de-ale dânsului citite „strategic” la o anumită ora îmi strică dimineața întreagă și nu am cum să le evit fără a elimina FB în întregime din rutina mea zilnică.

Am ajuns în timp să cred pavlovian [fără ca neapărat să am o dovadă pentru asta] că dacă ne caracterizează ceva, pe ăștia care venim din România, ar fi faptul că suntem dezorientați.

Vrem să înțelegem de ce lucrurile se întâmplă altfel decât ne-am dori noi. De ce alții pot și noi nu. Suntem frustrați și ni se pare nedrept și am vrea să schimbam lucrurile, dar pentru asta trebuie să înțelegm cauzele nereușitelor.

Citește și: Premierul Ciucă și unirea virtuală sau ce face România când R. Moldova e amenințată

Dar nu le înțelegem, și atunci inventam explicații, legând între ele persoane și situații care n-au nici o treaba unele cu altele. Speculația mea este că nu suntem nici mai talentați, nici mai harnici sau mai frumoși, doar mai dezorientați, și de aceea mai speriați.

Că societate, nu am avut niciodată timpul și șansa să înțelegem lumea în care trăim: bunicii noștri s-au născut într-una și au trăit în alta. Părinții noștri și apoi noi ne-am născut în lumea roșie, după care ne-am trezit [fără să facem mare lucru pentru asta] în cea galbenă, și albastră, și portocalie.

Copiii de acum cică se nasc în democrație, deși se vede cu ochiul liber că nu este la fel pentru toți. Unul este mai „democratic” ca altul.

Democrația are definiții diferite în funcție de cine este mama și tata și pe cine cunoști. Lumea învață la școală că trebuie să fim harnici și cinstiți, deși înțelegem apoi în viață că ajungem la coada cozii cu hărnicia și cinstea.

Ambele ne duc la eșec. Viață ne arată că trebuie să dăm din coate și să lingem și să fim nesimțiți și să ne băgăm în față, căci doar așa ești perceput ca „de-al nostru“””. Nu contează ce știm și ce putem face, ci cine ne este tătucul care ne pune și ține-n funcție.

Poate toate minciunile astea sunt inevitabile într-o societate [căci ăștia suntem ca umanitatte ], dar nu putem preda copiilor în școală să fie hoți și mincinoși. Trebuie – cel puțin în școală – să tindem către puritate.

Poate este inevitabil să avem o disonanță accentuată între ce trebuie să spună școala și apoi ceea ce produce „succesul” în viața reală. Și toate astea la un loc crează confuzie enormă în mintea oricărui om.

Dar să decizi ce publici, asta este ușor. It is not rocket science.

Citește și: Șefa de secție care şi-a ţinut internat tatăl aproape 1.000 de zile în Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, demisă

Când societatea românească este profund confuzată de experiențele traumatice prin care a trecut de-al lungul vremurilor, ce rost are să mai adaugi la confuzia asta generală publicând tâmpenii vis-à-vis de motivele gogonatelor naționale cu Musk și Jolie?

Vorba hunedoreanului neaoș din mine: de ce pune lumea așa ușor botul la toate prostiile de pe lumea asta? De ce nu pune lumea botul și la ceva, naiba știe, mai cu cap și coadă? Ceva scris de cineva cu pregătire în domeniul despre care scrie?

Și de ce publicațiile românești au doar opinii? De ce nu există analize profesioniste scrise de experți, care sunt atenți la ceea ce scriu pentru că, dacă o scrântesc, își termină instantaneu cariera?

Răspunsul este clar în mintea mea – Pentru că nu exista experți. Doar gossip la o bere. Gossip and confusion.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Alex Doboli
Alex Doboli
Alex Doboli este professor of Electrical and Computer Engineering la Stony Brook University, The State University of New York.Și-a luat primul doctorat în 1997, în domeniul științelor computerului, la Universitatea Politehnică din Timișoara, iar al doilea, în 2000, în ingineria computerui, la Universitea Cincinnati, SUA.A absolvit Universitatea „Politehnica” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related