De ce unionismul este o carte periculoasă pentru România

Data:

Din cauza efectelor pe care le aduce războiul ruso-ucrainean asupra economiei Republicii Moldova, reînvie o idee dragă atât conservatorilor români și unei părți a moldovenilor de peste Prut, cât și idioților utili ai Moscovei: unionismul.

Din moment ce integrarea Republicii Moldova în UE se dovedește a fi un proces îndelungat și greoi, de ce nu ar inventa românii o scurtătură originală care ar uimi toate cancelariile europene: unirea Republicii Moldova cu România?

Republica Moldova nu ar mai fi obligată să respecte toți pașii aderării, așa cum le-au respectat toate celelalte state care au devenit membre UE, ci s-ar trezi integrată atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO în calitate de mică provincie a unui stat nou format, România mare.

Acolo unde există dragoste etno-naționalistă de frate, totul devine rezolvabil. Toate tratatele internaționale privind recunoașterea unui nou stat s-ar rezolva rapid, iar puterile vestice nu ar face decât să salute unificarea, ne spun populiștii conservator, câtă vreme această unire ar respecta o regulă democratică: referendum în ambele state.

Dacă cetățenii ar vota în proporție majoritară pentru unire, niciun alt stat de pe scena internațională nu ar putea să se mai împotrivească unirii și implicit recunoașterii noului stat format.

Desigur, povestea explicată atât de simplificat publicului larg prinde, transmite emoție.  

Dreptul internațional privind procesul de unificare a două state ne obligă însă la multă chibzuință și chiar scepticism.

În perioada Războiului Rece, au existat mai multe state divizate, ca urmare a rivalității dintre cele două mari puteri de la acea vreme, Statele Unite și URSS. Germania a fost divizată, la fel peninsula Coreea sau Vietnam.

În prezent, există și în UE un stat divizat: Republica Cipru. Insula este tăiată de o „linie verde” care separă partea de nord, aflată sub controlul comunității turco-cipriote (unde acquis-ul european este suspendat), de zona aflată sub controlul guvernului Republicii Cipru și care face parte din UE. Și cu toate că Ciprul e stat membru al Uniuinii Europene, conflictul a rămas înghețat, iar UE s-a dovedit neputincioasă în a-l rezolva.

SUSȚINE PRESShub. Donează sau redirecționează o parte din impozitul pe venit/profit

Niciun astfel de caz nu seamănă însă cu altul, ca să putem vorbi de o rețetă a unificării. Germania de Vest s-a putut uni cu cea de Est, controlată militar de către URSS, în baza unor negocieri diplomatice între marile puteri, care au dus în final la terminarea Războiului Rece.

Retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Germaniei de Est s-a făcut prin negociere directă cu rușii. Unificarea Germaniei s-a realizat de altfel cu costuri economice uriașe, diferențele economice dintre Vest și Est nici în prezent nu au dispărut în totalitate, iar rămânerea Germaniei nou formate în ambele organizații internaționale – UE și NATO – a putut fi posibilă și pentru că Germania de Vest era o mare putere europeană, care a creat cu Franța ceea ce numim azi Uniunea Europeană.

Cum ar fi fost ca una dintre cele două puteri care au creat ceea ce în prezent numim UE să fie exclusă din organizația pe care o crease pe motivul că a reușit să scoată Germania de Est de sub dominația sovieticilor?

Cazul este unic în istorie și nu poate constitui precedent pentru unionismul românesc. Mai mult, odată cu terminarea Războiului Rece, între experții în relații internaționale se punea problema dacă existența NATO mai are o rațiune, ba chiar neorealiștii cereau dizolvarea acestei alianțe militare, câtă vreme dușmanul sovietic dispăruse.

Anii 90 au fost marcați de romantism, extinderea NATO pentru statele central și est-europene devenind o problemă spinoasă câțiva ani mai târziu de la momentul unificării Germaniei.

Între România și Republica Moldova nu a existat nicio „linie de demarcație” tipică statelor divizate în timpul Războiului Rece (zidul Berlinul pentru cele două Germanii, de pildă, sau Paralela 38 pentru Coreea de Nord și de Sud), care să le confere un statut special pe scena internațională și să intre în această categorie.

Basarabia a aparținut principatului Moldovei peste 440 de ani, din perioada domniei lui Bogdan I până la anexarea de către Imperiul Rus. Apoi a aparținut Imperiului Țarist 105 ani, a făcut parte din România timp de 25 de ani, iar 47 de ani a devenit republică sub comanda directă URSS. În anul 1991, Republica Moldova și-a căpătat independența și e recunoscută ca stat suveran de către organizațiile internaționale.

Imediat după câștigarea independenței, în societatea moldovenească nu a existat un puternic ferment identitar pro unire. În majoritatea ei, societatea moldovenească nu a dorit unirea, ba chiar s-a împotrivit.

De 30 de ani, unionismul în Republica Moldova a fost un curent minoritar. În plus, ca mișcare politică, unionismul în Republica Moldova a fost infiltrat de serviciile secrete rusești sau de personaje corupte care nu transmiteau încredere populației.

Societatea fiind pestriță, la fel a fost împărțită și scena politică, între partide cu opțiuni vestice și cele cu opțiuni estice. De altfel, în primii 20 de ani de la dizolvarea URSS, această glisare politică între Est și Vest a fost un specific pentru multe state foste sovietice, excepție făcând doar statele baltice, în care orientarea pro Vest la nivelul întregii clase politice a devenit majoritară încă din anii 90. Aceasta este și explicația pentru care au fost singurele care au reușit să adere la UE și NATO.

Să crezi că unirea a două state s-ar reduce la vânarea unui moment prielnic la vot, când societatea moldovenească s-ar exprima brusc pro unire, este iresponsabilitate crasă.

Să presupunem că în momentul X, cetățenii moldoveni ar vota majoritar pro unire. Și dacă peste trei ani se răzgândesc și își schimbă opțiunile la nivelul majorității? Un referendum pentru un vot pro unire reprezintă un act cu efecte ireversibile. Nu facem și desface state ca și cum azi votăm partidul X, mâine ne răzgândim și votăm cu partidul Y.

Dacă societatea, în majoritate covârșitoare, așa cum este ea, nu cum ne-o imaginăm a fi, nu își manifestă dorința de unire cel puțin o decadă înainte, nici nu se poate pune problema organizării unui astfel de demers.

Dorința ar trebui să vină în mod constant dinspre popor spre elita politică, nu elita politică să sugereze sau chiar să impună această temă societății. Cu atât mai mult cu cât unirea dintre două state include și o componentă identitară.

Altminteri, tema are mai degrabă potențial să dividă intern până la haos politic sau chiar conflicte violente.

În România, au existat sondaje în care opțiunea pro unire a fost majoritară, dar „visul” unirii este încă prezentat societății într-o narațiune istoric-nostalgică, nu într-una pragmatică, astfel încât românii să înțeleagă în același timp și toate complicațiile pe care acest plan l-ar implica. În plus, nostalgiile istorice se modifică în timp.

Citeșțe și: Educarea României se amână

În societatea Coreei de Sud, de pildă, sentimentele pro unire au scăzut considerabil în rândul tinerilor, tema devenind una conservatoare pe care o susțin preponderent partidele conservatoare de dreapta. Partidele progresiste încurajează mai degrabă menținerea status quo-ului celor două state distincte, deoarece inclusiv sentimentele etno-naționaliste s-au diminuat de-a lungul timpului odată cu generațiile tinere.

În plan european, o astfel de propunere la nivel diplomatic și politic ar reprezenta un dezastru. Fără un precedent în UE, în contextul unui război ruso-ucrainean care induce multă incertitudine, cum ar putea traduce acest gest liderii europeni dacă nu prin lipsă de seriozitate față de niște reguli de aderare pe care le-au respectat toate cele 27 state membre?

Singurul lucru la care Republica Moldova trebuie să se concentreze în prezent este negocierea cu UE privind începerea următoarei etape în procesul de aderare și anume deschiderea negocierilor oficiale pentru fiecare capitol de aderare în parte. Transpunerea legislației europene ar putea dura ani și este normal să se întâmple astfel.

Soluția unică a unei uniri ca eventuală formulă de aderare la UE și NATO a Republicii Moldova ar debusola liderii europeni și americani și nu ar fi exclus ca România să primească eticheta de „trouble maker” la fel ca Ungaria.

Desigur, lucrurile se complică și mai mult în contextul războiului ruso-ucrainean. Fără o înfrângere pe câmpul de luptă a Rusiei, niciun lider european nu ar fi de acord cu un astfel de gest necugetat și pripit care ar putea destabiliza și mai mult Republica Moldova.

Cine își poate imagina că retragerea trupelor ruse din Transnistria s-ar putea face fără acordul Rusiei? Până la urmă, Germania s-a putut uni tocmai pentru că URSS a decis, în urma negocierilor, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Germaniei de Est.

Nu mai vorbim de procesul extrem de greoi și complicat de scoatere din piața neagră a sistemului bancar de la Tiraspol și cuplarea lui la Banca Națională a Republicii Moldova. În plus, în Republica Moldova există regiunea autonomă Găgăuzia.

De ce nu s-ar transforma ea în precedent pentru minoritarii unguri din România și să ceară și ei autonomia Transilvaniei? Tema are potențial să reînvie curentele revizioniste atât în România, cât și în întreaga Uniune Europeană.

În momentul aderării la NATO, România a semnat un tratat de aderare având în mod evident o teritorialitate clară și granițe bine marcate.

Articolul 5 se aplică strict în interiorul statului cu granițele trasate în momentul aderării. Care lider politic din NATO ar fi de acord cu extinderea României ca stat în perioada incertă a războiului din Ucraina? Până la terminarea războiului, a aduce pe agenda publică o astfel de temă inflamantă nu face decât să servească interesele Federației Ruse în Vest: acolo unde nu poți controla, dezbină!

Urmăriți PressHUB și pe Google News

Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă.A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.

1 COMENTARIU

  1. Bun, am văzut colecția de argumente realizată pe principiul contra. Unele serioase, altele hilare.
    Acum considerați că sunteți pro (Unire) și colectați argumente. Vă asigur că sunt destule și sunt convins că le puteți prezenta la fel de frumos.
    Unionismul este o carte de oportunitate. Nu este nici periculoasă, nici nepericuliasă. Poate deveni una sau alta în funcție de cum este gestionată post-factum. Existența UE ca magnet tot mai puternic pentru cetățenii Republicii Moldova și a unei Rusii tot mai respingătoare pentru aceiași, este o oportunitate care nu apare de două ori în istorie. Există o listă întreagă de intelectuali români ardeleni și regățeni care au vorbit înainte de 1918 despre pericolul pe care l-ar reprezenta unirea Transilvaniei cu România. Transilvania nu aparținuse nicio secundă statului român.
    Basarabia înseamnă, de fapt, 3-4 județe pe care România le poate tracta fără probleme. Aceste județe plus Chișinăul, ajunse printr-un referendum în componența statului român nu pot duce la un cutremur geopolitic în Europa decât în mintea celor care sunt în criză de argumente contra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor...

Regizorul Stere Gulea: Teambuilding nu este un film

Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit detalii despre...

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...