De ce se pensionează un procuror: Aș mai fi rămas dacă am fi avut un program normal, o viață normală

Data:

spot_img

„Aș mai fi rămas dacă am fi avut un volum normal de lucru, un program normal, o viață normală. Dar nu am avut, de la intrarea în sistem și până la ieșire, decât nebunie și presiune. Și am mai avut 25 de ani de amenințări cu Inspecția Judiciară dacă nu scoatem dosare și nu lucrăm și mai mult, și mai mult. Dar nu știu cât îți poți forța creierul la turația asta fără să te tâmpești la un moment dat…”, a scris procuroarea Nicoleta Arpinte în postarea prin care și-a anunțat ieșirea la pensie.

Aceasta și-a încheiat cariera la 57 de ani, după 25 de ani de magistratură și 38 de ani de vechime totală în muncă „(13 ani lucrați în spitale, pe secții grele), după 16 ani de navetă la unități problemă, fără procurori, ani de zile lucrând chiar singură pe 3 posturi.”

„Schemele subdimensionat m-au fugărit din sistem”

„Probabil că am făcut și greșeli, pentru că suntem oameni și nu roboți. Dar plec cu conștiința împăcată că mi-am exercitat profesia cu bună credință.

Schemele subdimensionate și mereu goale, incomplete, m-au epuizat psihic și m-au fugărit din sistem, presiunea. Stilul ăsta stahanovist.

De parcă ai putea să scoți dosarele ca pe șuruburi, pe bandă, fără să le citești, sĂ le documentezi… nu producem șuruburi pe bandă, în dosarele alea sunt viețile unor oameni!

Stahanov, cu toate recordurile lui în întrecerea socialistă a muncii, a murit până la urmă de alcoolism într-un spital de psihiatrie. Eu m-am salvat, chiar dacă neuronii mei sunt varză și uit uneori și cum mă cheamă”, a scris Nicoleta Arpinte, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Durerea de a vedea justiția distrusă, iar asta cu complicitatea oamenilor din interior

Corupția din sistemul de justiție a fost un alt element decisiv în decizia de a ieși la pensie, afirmă magistrata.

„Ce m-a mai fugărit din sistem? Corupția, corupția care și-a întins metastazele hidoase peste tot. Durerea de a vedea justiția distrusă, iar asta cu complicitatea oamenilor din interior, a tuturor cozilor de topor și știm cu toții care sunt, i-am văzut și îi vedem, mai ales pe cei mereu cocoțați în funcții.

Indignare pentru că mai mulți se preocupă în mod exagerat de infractor decât de victimă. Pe victimă nu o vede nimeni, nu se îngrijește nimeni să nu i se incalce drepturi fundamentale.

Citește și: Peste 3.600 de comentarii, șterse de echipa lui Firea, la anunțul demisiei

În sala de judecată, la luarea sau prelungirea masurilor preventive, victima nu este citată, vedem doar infractorul care se smiorcaie. Toată lumea se frăsuie de grija lui, så nu sufere ceva, cumva.

M-au infuriat bețivani care au condus mașina având alcoolemii mari și care au scăpat in instanță cu «amânarea executării pedepsei» și cu permisul restituit, cu invitația clară de a persevera până nenorocesc pe cineva. Ăsta este doar un exemplu de clemență nejustificată”, a povestit Nicoleta Arpinte.

Nicoleta Arpinte, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Nicoleta Arpinte, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Nu suntem toți corupți sau incompetenți, nu suntem cu toții de partea infractorilor

Procuroarea a vorbit și despre „durerea de a vedea mii de dosare distruse de decizii CCR, distruse de ciuntiri permanente ale codurilor de către politicieni veroși, niște impostori inculți și lacomi, care nu au promovat în viața lor vreun concurs să-și confirme competența, indivizi de care nu știu dacă vom scăpa vreodată…”.

„Durerea de a vedea toți infractorii zburdând și dând în judecată statul român la CEDO cu cinism, solicitând despăgubiri pentru așa-zise abuzuri, deși dosarele erau distruse de CCR și modificările din Coduri, nu pentru că s-ar fi comis abuzuri.

M-a fugărit și ura viscerală pe care propaganda politicienilor și soluțiile scandaloase ale unora dintre magistrați au sădit-o și au hrănit-o în rândurile societății civile.

Citește și: Și totuși este trist că scandalul azilelor a izbucnit doar pentru că Ciolacu se răfuiește cu Firea

Nu suntem toți corupți sau incompetenți, nu suntem cu toții de partea infractorilor, generalizarea asta doare. Majoritatea dintre noi suntem oameni cu vocație și care ne facem treaba, dar, din păcate, asta este mai puțin vizibil în spațiul public. Da, am văzut și eu cu groază soluții care m-au făcut să îmi fie rușine că sunt magistrat.

Senzația că muncim degeaba, că totul a scăpat de sub control și totul se prăbușește în jurul nostru iar societatea civilă nici măcar nu realizează ce se întâmplă. Au făcut românii scandal cu Ordonanța 13? Ei, dacă nu le-a plăcut Ordonanța 13, au distrus justiția bucată cu bucată, au tocat-o mărunt până nu a mai rămas mare lucru din ea”, a menționat procuroarea Nicoleta Arpinte.

Concluzia acesteia este cât se poate de pesimistă: Da, suntem un stat eșuat din toate punctele de vedere, iar asta se datorează politicienilor sub orice critică, dar și lenei, indiferenței noastre, a lipsei de educație, de implicare, nepăsării noastre, a românilor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
12 COMENTARII
  1. Justiția nu face nici un fel de dreptate. Nu desființează nici o strâmbătate, nici un conflict. Conflictele continua. Justiția doar da câștig de cauză unuia sau altuia.

    Justiția este o imbecilitate ridicata la rang de dreptate. Îl bagi pe unul la închisoare 5-10 ani pentru omor sau viol. Închisoarea nu este o plată. Plata și o ia individul plătind prin suferințe și boli pentru cruzimea sa . Păcatele sale nu sunt șterse pt ca îl bagă un judecător la pușcărie și asta dacă nu i se face mila de el și l scoate mai repede.

    Justiția nu a desființat lăcomia politicienilor. Nu se împotrivesc sistemului imoral . Peyca le plac și lor banii și prestigiul. Politicienii au distrus tara legal și se îmbogățesc pe spinarea populației. Judecătorii , procurorii au acceptat să fie plătiti regește prin pensii speciale care sunt imorale. Judecătorii sunt lacomi și dacă au putut să aibă bani pentru că au pârghie și influența s au folosit de asta. Au acceptat banii din pensii speciale. Nu s au împotrivit pe motiv că nu e corect. Și au spus că merită.

    Sunt la fel de nasoi ca toți ceilalți lacomi care iau bani de la populație ca sa aibă ei mai mulți lăsând oamenii în mizerie și subzistență obligandu i la diverse forme de prostituție. Sclavia moderna nu a fost desființată de acești judecători competenți și incoruptibili. Au o imagine despre ei grozava. Saracii… In fata lui Dumnezeu sunt nuli.

    Arată ei ce este drept? Ce este normal ? Ei doar executa regulile scrise de altii. Politica este o curva și o mizerie. Toți știți, dar și ce dacă, nu? Așteptați un bine tot de la politica?

    Este drept ca toti lacomii sa plătească pentru suferințele și mizeriile produse celorlalți ca sa aibă ei parte de bani multi, vile, excursii scumpe cu prețul înfometării și distrugerii masei mari de populație. Și nu se face la închisoare.

  2. P.S. Ah, și să nu uit. Tot acești judecători surmenați ( corect ) care se consideră oameni grozavi, nu au avut nici o problema sa vadă subminarea economiei naționale în 30 de ani. Justiția nu a făcut nimic. Deci, toți cei care sunt in sistem, care cunosc perfect sistemul, nu fac nimic, de la procurori, avocați, judecători, dar civilii sunt de vina.

    Cine sunt de vina? S29pune mai sus distinsa Dna din articol, anume că românii. Romanii aia care au început să fie distruși de către politicienii de după ’90 prin intermediul învățământului în primul rând.
    Deci victima violata, tot ea e vina, că e indiferenta, needucata sau fara atitudine.
    E fix la fel ca in medicina. Civilii sunt de vina că nu ies in stradă ca medicii sa fie plătiți regește sau că dau mita ca sa se apere cum pot de lăcomia și indiferența doctorilor lacomi, ca ei, pacienți fiind, sa nu moara in spitale cu zile. Civilii sunt de vina, că nu lucrează la 2-3 joburi ca sa plătească bani multi și medicilor și politicienilor și militarilor și profesorilor.

    Poți să fii prost și cu diploma de Facultate in Justiție, nu i problema. Știm deja.

    Las citat vechi de pe un site :

    ‘Cei 4 pasi prin care se distruge psihologic un popor, o națiune, un stat, sunt:

    1.DEMORALIZAREA (dureaza 15-20 de ani) – schimbarea percepției realității fiecărui individ , astfel încât în ciuda abundenței de informații concrete, evidente, clare, nimeni nu mai este capabil să ajungă la concluzii înțelepte despre cum să se apere pe ei, pe familiile lor, comunitatea lor și țara lor. Accesul la informația adevărată nu mai contează, pentru că persoanele demoralizate nu mai sunt capabile să evalueze corect informațiile pe care le primesc, chiar și dacă sunt evidente. Seamănă a România, nu? Aduceți-vă aminte doar de faza cu pixelu’ albastru, filmulețul în care Băsescu îi dă clar un dos de palmă peste față unui copil; o grămadă de români au refuzat să vadă evidența – un nene care dă o palmă unui copil, și au preferat să creadă ce a spus însuși protagonistul din film (Băsescu), și anume că filmulețul e o făcătură a lui Dinu Patriciu; vreo 5 milioane de români s-au lăsat prostiți, și au insistat în 2009 să-l revoteze pe Traian Băsescu. Românii nu au capacitatea de a percepe corect informațiile care apar, nu sunt în stare să evalueze corect realitatea înconjurătoare – exact ce-și propune demoralizarea unui popor.

    2.DESTABILIZAREA (durează 2-5 ani) – se destabilizează economia țării respective, relațiile externe și sistemul de apărare. Seamănă a România, nu?

    3.CRIZA – se duce țara în criză, pe malul prăpastiei. Seamănă a România, nu?

    4.NORMALIZAREA (perioadă nedefinită) – în urma crizei, în urma schimbărilor violente în spectrul politic, al puterii, al economiei, apare o perioadă de așa-zisă ”normalizare”, iar oamenii din umbră, care au pus totul la cale, vin la putere.

    Cât de bine seamănă tot acest proces cu ce se întâmplă în România zilelor noastre…”

  3. Ce mama dracului că nu are viață? Pensie speciala și alte beneficii puturoasa! E un lux sa te pensionezi la 57 de ani in condiția că nu poți fi tras la răspundere pentru nimic!!

  4. Are dreptate 100% doamna procuror si asa este in tot sistemul judiciar judecatori, procurori, politie judiciara.
    Este infernal sa muncesti 20-25 sub o presiune fizica si psihică infernala.
    Poti sa cedezi fizic sau psihic oricand.

  5. Dar ce nu spune dna procuror clar,este faptul ca nu procurorii fac legi in tara asta,asa ca sa nu se mai smiorcaie atat,legile sunt legi si trebuie respectate de catre toti din justitie,daca sunt analfabeti in politica care ajung sa faca legi cu ce sa implicat dumneaei,cu nimic,eu asa cred, legile facute de parlamentul incompetent si analfabet si corectate de CCR,SUNT LEGI ALE ACESTEI TARI CARE TREBUIE RESPECTATE,AI INTELES DOAMNA PROCUROR,CARE NU AI MANCAT USTUROI SI NICI GURA NU ITI MIROASE.

    • Parlamentul incompetent e votat de 30 de ani de toți analfabeții pe 2 mici și o bere! Restul nu se baga! De asta am ajuns aici!

  6. nu contest ca nu sunt presiuni si nu e un job greu DAR
    1 – daca sunt presiuni, lucrati sa se rezolve problema (de exemplu puteati sa sustineti mitingul anti OUG 13 etc… nu sa fiti impotriva lui si sa va uniti dooar cand va taie beneficiile), nu dati bir cu fugitii
    2 – presiunile NU justifica imensa coruptie din sistemul de justitie (idem sustinerea protestelor de la 1 etc);
    3 – sunt si alte jocuri chiar mai stresante (si cu mai multa raspundere, in caz ca gresesti spre deosebire de justitie unde daca nu suepri psd nu prea ai ce sa patesti) si cu mai mult lucru peste program etc… la care NU primesti pensie speciala si nu se pensioneaza la 40 de ani… doar zic…

  7. Dacă așa arată un om la 57 de ani, distrus de atâta muncă și atâta stres, înseamnă că tot acest articol este o minciună gogonată, iar cucoana este o altă putoare beneficiară de pensie specială. Încă mai vindeți gogoși cu munca magistraților, chiar credeți că mai înghite cineva poveștile astea? Sunt cea mai de jos clasă morală din România!!!

  8. O profitoare in plus la o pensie babana, nemeritată, smulsă(furata)de la populația căreia nu i-a făcut niciun serviciu ci a susținut teroarea mafioților.

  9. Atât judecătorii cât și procurorii și restul serviciilor care reprezintă legea au făcut un singur lucru!!!” SĂ JEFUIASCĂ ȘI SĂ VÂNDĂ TOT”” Au făcut doar lucruri murdare, și-au dat salarii de mamabi! RUȘINE SĂ VĂ FIE……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lasconi, un fel de Reagan mioritic? | Deutsche Welle

Elena Lasconi, 52 de ani, se arată foarte sigură...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Schimbarea la față a lui George Simion

Candidatul AUR la președinție, George Simion, în vârstă de...