De veghe-n lanul cu șacali. Profesor de biologie: „Este cel mai mare dezechilibru la ora actuală!”

După ce au scotocit în 600 de stomacuri de șacali, biologii sârbi au descoperit că aceste animale, care dau acum mari bătăi de cap Estului Europei și Balcanilor, mănâncă hoituri, cadavre, dar și pui de iepuri, vulpi și animale domestice. Șacalul, până de curând o raritate pe teritoriul României, a ajuns să înspăimânte satele din sudul țării, Delta Dunării, dar și localități din Transilvania.

În mai puțin de zece ani, de la câteva sute de indivizi, șacalul a ajuns, în 2023, la 28.871 de exemplare pe teritoriul României, potrivit Ministerului Mediului.

În unele situații problematice, s-a recurs la derogări de la lege pentru ca șacalul să poată fi vânat, în unele cazuri și noaptea.

Așa s-a întâmplat în Dobrogea, în Delta Dunării sau în județul Dolj, după ce șacalii au scos morții din morminte, au mâncat ouăle pelicanilor sau au atacat turmele de oi.

Șacalul este extrem de adaptabil pentru că mănâncă orice. S-a înmulțit acum un secol pe câmpurile din Europa și Balcani pentru că mâncau u morții lăsați în urmă de războaie.

A dispărut pentru o vreme, iar acum scormonesc mormintele, gunoaiele, umănâncă puii din păduri, dar și porumbul, strugurii sau broaștele și potârnichile. Devorează tot.

Ajuns la Viena

„Șacalul are o capacitate de lărgire a arealului incredibilă! După ce la noi nu mai fusese văzut de foarte multă vreme,  în câțiva ani a ajuns de nestăpânit! Cel mai probabil că a venit pe Dunăre, iar în Transilvania – pe cursul fluviului, apoi pe văile Mureșului, Crișurilor și pe Someș.

Recent, a fost semnalat lângă Viena. Se înmulțește repede, este un bun supraviețuitor și ocupă rapid noi teritorii. La ora actuală, șacalul auriu produce unul dintre cele mai mari dezechilibre!”, avertizează biologul Ioan Coroiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

„Prima dată i-am văzut când eram pe Dunăre, la pescuit, acum vreo trei ani”, povestește Florin Stăiculescu, un tânăr care s-a mutat la țară, în Căpreni, Gorj.

„Pescuiam pe o insuliță, unde ne și cazasem. Noaptea aud niște urlete, mi s-au părut plânsete, schelălăieli înfiorătoare de te lua groaza.

Ai fi zis că e diavolul! Cred că dracii – dacă s-ar arăta – așa ar face! Am întrebat oamenii de acolo și mi-au spus că sunt șacali, au trecut Dunărea din Bulgaria când a scăzut apa și a înghețat.

Acum au ajuns și aici, lângă casa noastră, deși locuim între dealurile subcarpatice. Coboară în sat noapte de noapte și urlă de te trec fiorii.

Au mâncat puii de căprioare! Din șase exemplare, câte erau în familia din pădurea de deasupra viei noastre, mai sunt două. Bietele căprioare au venit și mai aproape de casa noastră, stau în vie de frica șacalilor”.

Copilul lui, Gabriel, are și câteva povești teribile despre șacali, cu care-i sperie pe tovarășii de joacă: „Vin seara la noi în vie, sunt turmă! Au două rânduri de dinți, mănâncă și morții, mănâncă tot ce găsesc – și câinele dacă-l prind! –, fată de două ori pe an, câte șase pui, e plină pădurea de ei!”

Șacalul este un animal de noapte, greu de vânat. Deși nu este catalogat drept specie invazivă, caracteristicile lui îl pot defini ca fiind astfel: „Animalul acesta, deși nu este considerat invaziv, are comportament de invaziv”, explică biologul Ioan Coroiu.

„Dă naștere la pui mulți și majoritatea ajung la maturitate, are o capacitate de adaptare și supraviețuire extraordinar de bună, dar și de răspândire, caracteristici care-l fac să fie invaziv.”

Profesorul atrage atenția asupra înmulțirii periculoase a acestei specii: „Afectează grav echilibrul faunei de la noi. Iepuri nu mai sunt decât pe dealuri. În Dobrogea, șacalul a eliminat vulpea aproape complet.

Căprioarele sunt atacate, le mănâncă puii, șacalii mănâncă și pui de mistreț. În natură totul este legat, nu e vorba că îmi place mie sau nu-mi place un animal, dar armonia este dată de existența tuturor acestor animale!”.

Citește și: Diferențele dintre statisticile furtului de lemn, discursurile oficiale și realitatea din teren, insuficiente pentru a duce România la Curtea Europeană de Justiție

Calea șacalului a fost deschisă de eliminarea lupului, explică biologul.

„Șacalul a găsit o nișă și o umple. A ocupat o nișă ecologică, el găsește culoare pentru că este extrem de adaptabil.

Așa se explică rapiditatea cu care înaintează spre Europa, pentru că nici acolo nu mai sunt lupi. Partea negativă a acestei specii este că, acum, ea este prădătorul!”

Șacalul nu este nou pe teritoriul României. Dimitrie Cantemir îl pomenește cu numele de cical, dar era rar întâlnit. Acum, spun biologii, șacalul este dominant.

„Mi-am dus studenții în fiecare an în Deltă, la studiu, și noaptea am vrut să le arăt șacalii”, povestește profesorul Coroiu.

„Îi chemam cu urlete simulate de pe telefon, ca să-i vadă și ei. Nu credeau că există. Odată, un student mi-a zis: haideți domn profesor, că șacalul trăiește în Africa, nu în Delta Dunării! Ei, și când s-au ivit sute de ochi roșii din stufăriș, au rămas uimiți studenții mei!”

„Ce s-a întâmplat cu șacalii este o lecție”, conchide profesorul.

„Dacă nu concepem startegii de control asupra efectivelor acestei specii, pierdem enorm din fauna noastră tradițională.

Și nu e vorba că suntem noi ecologiști mai sensibili, ci că totul în natură are un rost, iar cel mai mic dezechilibru produce daune enorme pe termen lung.

Este efectul de domino, pe care șacalul l-a declanșat în echilibrul faunei de la noi. Sigur că e greu de făcut o strategie, dar trebuie făcută!”

Întrebat cum s-ar putea ține sub control fenomenul, profesorul spune că vânătoarea ar fi una dintre paliative, care ar putea să țină numărul speciei sub nivelul la care să nu producă pagube echilibrului.

Dar, în primul rând, consideră biologul, ar trebui schimbat statutul acestui animal din punct de vedere legislativ, pentru că acum apare protejat precum capra neagră. Șacalul s-a înmulțit atât de repede, încât legea a rămas neadaptată la noua realitate.

„Delta Dunării mustește de șacali, la fel și delta Oltului sau a Jiului, acolo fauna este în mare pericol! Iar localnicii sunt disperați!”, mai spune el.

În anul 2023, conform statisticilor oficiale puse la dispoziție de Ministerul Mediului, în România efectivul total de șacali era de 28.871 de exemplare.

Din anul 2006 (când au fost raportate 1.871 de exemplare), efectivele au crescut aproape exponențial. Cele mai mari densități se găsesc în județele Tulcea, Dolj, Constanța, Vaslui, Călăraș, Olt, Buzău.

Cristian Papp, activist de mediu la WWF România, consideră că situația ar trebui să fie monitorizată la nivel național de reprezentații asociațiilor de vânâtoare.

În realitate, în răspunsul primit de la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor (AGVSP) ni s-a transmis că „AGVPS din România nu gestionează fonduri cinegetice.

Pentru a obține informațiile dorite, vă recomandăm să vă adresați Ministerului Apelor și Pădurilor, administratorul fondului cinegetic național și gestionarului fondului cinegetic care vă interesează.”

Din păcate, avem de-a face cu pasarea responsabilității, pentru că unele raportări privind efectivele faunei din România, aflate pe site-ul Ministrului Mediului provin de la Asociațiile de Vânătoare.

„Raportările se fac pe genunchi, după cum vor vânătorii”.

Mihai Negru, vânător profesionist și proprietar de fonduri cinegetice

„Nu vine niciodată nimeni de la Ministerul Mediului, fiecare fond de vânătoare își face evaluările după cum vrea! Dacă vânătorii au interes să împuște mai mulți urși, raportează urși. Dacă nu au chef să împuște șacali, raportează mai puțini șacali! Pe nimeni nu interesează realitatea!”

„Aproape nicio evaluare la fauna sălbatică din România nu e corectă!”, avertizează Mihai Negru, vânător profesionist și proprietar de fonduri cinegetice.

Există însă diverse ONG-uri de mediu în unele zone ale țării, inclusiv în Delta Dunării, care au în preocupările lor fauna.

În anumite județe (Hunedoara, Cluj, Sălaj), primii care au identificat prezența șacalilor au fost ONG-urile de mediu, ca urmare a monitorizării prin diverse metode, cum ar fi stimularea bioacustică, instalarea de camere cu senzori de mișcare, observare directă.

Citește și: Investigațiile UE privind tăierile ilegale de păduri avansează, printre zvonuri că România nu va fi dată în judecată

Moartea căprioarei și șacali

Mirela Cruceru stă într-o casă de la liziera pădurii. Șacalii i-au mâncat și câinele, și pisica. „Am găsit capul pisicii pe potecă, lângă casă. Câinele nu l-am mai găsit niciodată.

E plină pădurea de șacali. Familia noastră stă aici de sute de ani, dar nu am avut așa ceva în pădurile noastre până acum.

Vin în haită, în fiecare noapte, coboară să bea apă din pârău și să prindă animale de casă. Seara închid totul și mă duc să dorm la etaj, pentru că îi văd dând târcoale, sunt mulți și îmi e frică de ei”.

Deși nu au fost semnalate atacuri asupra oamenilor, prin sunetele stranii pe care le scot și pentru că sunt animale de pradă, urâte ca înfățișare, șacalii înspăimântă populația.

„Am auzit că au mâncat rațele unei vecine, găinile din gospodării, au mâncat pisicul mătușii mele și câinele în lanț, undeva la Vladimir. La noi în grădină s-au adăpostit, în primăvara trecută, două căprioare, urmau să fete.

Nu s-a mai pomenit așa ceva, ele erau animale sperioase, fugeau când întâlneau un om, acum vin spre el ca să le apere de șacali! Nu-ți vine să crezi!”, povestește Mihaela, o localnică din Totea, sat de la sud de Carpați.

„Toamna trecută, când am fost cu tractorul la arat, am întârziat pe câmp. Se întunecase și, când mă uit în jur, eram înconjurat de o haită de ochi roșii.

Erau zeci de șacali, câmpul plin în jurul meu. Mâncau șoarecii scoși din pământ în urma plugului”, povestește și Florin Stăiculescu.

O observație importantă o fac cercetătorii de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj.

„În ultimii 10 ani, problema efectivelor de iepure de câmp a devenit din ce în ce mai vizibilă. Practic, există zone geografice extinse în care efectivele de iepure de câmp sunt aproape inexistente.

Dacă acum 25-30 de ani vedeam peste o sută de iepuri la un cerc de 200 de hectare, acum se întâmplă să nu sară niciunul”, spun ei.

Semnalul de alarmă l-a tras încă din 2022 profesorul Călin Gherman care a început un studiu privind cauzele reducerii îngrijorătoare a efectivelor acestei specii, printre care și prezența tot mai mare a șacalilor.

Delta Dunării este, la rândul ei, grav afectată de înmulțirea șacalilor

„Am un prieten care locuiește în Deltă și crește vaci. Într-o primăvară, când i-au fătat vacile, șacalii i-au mâncat 50 de viței.

Dacă fac astfel de pagube în rândul animalelor din gospodării, vă închipuiți ce se întâmplă cu cele sălbatice! Iepurii aproape că nu mai există în Deltă!”, spune Mihai Negru, vânător și pescar sportiv.

Această specie, iepurele sălbatic, spune vânătorul, aproape că a dispărut și din fondurile cinegetice pe care le gestionează. Iar șacalul a „invadat” și aceste zone.

„S-au înmulțit teribil. Sunt peste tot. Și la mine în fondurile cinegetice din zona Sinaia și Hațeg, sunt foarte mulți.”

O cauză a expansiunii acestui animal, explică Negru, este că șacalul se vânează greu. „Umbli să vânezi un șacal două – trei săptămâni, pentru că abil, se ascunde. Consumi timp și cu rezultate minime, de aceea, nu e preferat de vânători!”.

Apărarea

Una dintre cele mai importante cauze pentru care specia s-a înmulțit foarte mult la noi pare să fie faptul că se folosesc mai puține pesticide și, prin urmare, există mai multe rozătoare, iar acestea sunt o bună hrană pentru șacal. Chiar preferată.

Ecologiștii îi consideră benefici din acest punct de vedere. „În zonele agricole, hrana șacalilor este într-o proporție covârșitoare (până la 80%) formată de rozătoare.

Dacă mai punem și faptul că neutralizează virușii gripei porcine sau aviare, consumând cadavre de mistreți sau păsări sălbatice, rezultă că șacalii pot să ne fie de ajutor.

Acesta și unul dintre motivele pentru care, surprinzător pentru mulți, șacalul auriu (Canis aureus) se află în Anexa a V-a a Directivei Habitate, alături de capra neagră (și nu numai).

Simplificând, șacalul auriu și capra neagră beneficiază de același statut de protecție la nivelul Uniunii Europene.

În cazul lor, este obligatoriu studiul efectivelor si monitorizarea acestora înaintea luării oricăror măsuri de management, cum ar fi, în cazul șacalilor din România, cote de vânătoare de peste 80%”, explică Ovidiu Banea, ecolog-biolog la Crispus NGO Sibiu România, într-un podcast destinat problemei șacalilor.

„Și da, șacalii mai vânează și iezi, viței sau păsări de curte. Însă o gospodărie înconjurată cu un gard și păzită de câini este mult mai puțin tentantă pentru șacali. Desigur, mai contează și faptul că, în mod frecvent, animalele domestice moarte sunt aruncate pe câmp, în loc să fie incinerate sau măcar îngropate”, mai spune el.

Localnicii cred însă că nu gunoiul sau animalele moarte i-au adus pe șacali: la sate sunt tot mai puțini crescători de animale, astfel situația cadavrelor lor în ultimii ani s-a îmbunătățit nu ar fi de natură să atragă șacalii.

„Despre ce gunoaie sau cadavre de animale să fie vorba în satul nostru, când nu mai sunt oi și nici măcar o vacă?!

Dacă veneau pentru hrană, veneau mai demult, atunci când chiar aveam! Dacă mănâncă pisicile și rațele oamenilor, înseamnă că nu au ce mânca pe câmp sau din gunoaie!”, crede Mirela din Totea. 

„În general, speciei i se atribuie o imagine extrem de negativă, fiind uneori chiar demonizat. Există anumite mituri conturate despre șacal, cum ar fi, de exemplu: este o specie alohtonă, este o specie invazivă, sau: numărul șacalilor este prea mare în zonă, pe baza urletelor auzite.

Însă, șacalul nu este nici specie alohtonă și nici invazivă, având în vedere că specia nu a fost introdusă de om, ci a colonizat treptat coastele Mării Negre și ale Mediteranei înainte de secolul al XX-lea, după care s-a extins și în alte zone din Europa”, explică Cristian Papp, activist de mediu la WWF România.

„În momentul de față, se consideră că șacalul are cea mai spectaculoasă expansiune dintre toate speciile de mamifere din Europa, lucru favorizat de schimbările în ceea ce privește utilizarea terenurilor (apar tot mai multe terenuri abandonate, care devin habitate ideale pentru specie), dispariția lupului din mai multe zone, expansiunea urbană (care vine la pachet cu disponibilitatea hranei de natură antropogenă), precum și schimbările climatice”, precizează Papp.  

Cristian Papp atrage atenția asupra faptului că șacalul poate fi privit atât ca o specie benefică, prin rolul de sanitar al ecosistemelor și consumul masiv de rozătoare, cât și ca una problematică.

„Însă rolul ecologic al șacalului trece adesea neobservat din cauza pagubelor pe care le poate produce.”

„Soluții există”, spune el.

„În primul rând, pentru a nu atrage șacalii în apropierea localităților, ar trebui rezolvată problema deșeurilor, în special al celor de natură organică. În al doilea rând, animalele domestice ar trebui ținute închise în curte sau păzite (se pot utiliza și mijloace de prevenție precum gardurile electrice sau câinii specializați).

„În al treilea rând, ar trebui o conștientizare și informare mai bună la nivelul comunităților care se confruntă cu neplăceri cauzate de prezența șacalului”, apreciază Papp.

„În al patrulea rând, dacă recomandările de mai sus ar fi îndeplinite, numărul șacalilor ar putea fi gestionat mult mai ușor de către personalul asociațiilor care gestionează fondurile cinegetice”, mai spune ecologistul.

Citește și: EXCLUSIV: Ministerul Mediului a publicat înregistrarea discuției cu delegația Parlamentului european privind tăierile ilegale de păduri

Vânătoarea de șacali

„Șacalii fac ravagii!”, declara Sorin Birceanu, șeful Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) din Gorj.

„Știm și am tot semnalat problema. Au distrus populațiile de iepuri și căprior, atacă puii. Numai că vânătoarea, în cazul lor, este dificilă: ziua se ascund în vizuini și scorburi, nu dai de ei. Ar trebui să se dea o derogare și să fim lăsați să îi vânăm noaptea”, este de părere Birceanu.

Evaluarile anuale asupra faunei din România nu aduc informații relevante în privința evoluției numărului de specii. Dacă într-un an există raportări din unele fonduri cinegetice, în anul următor raportările sunt din alte fonduri sau numărul acestor raportări diferă.

Totuși, un exemplu de comparație arată că, în județul Gorj, populația de iepuri a scăzut constant din 2020 când erau 10.326 de exemplare, la 10.119 în 2021 si 9.667 în 2022.

Evaluările din 2023 privind populația de iepuri din Gorj nu cuprind decât date din trei fonduri cinegetice și însumeaza doar 2.559 de exemplare.

Îngrijorarea directorului AVPS Gorj se îndreaptă spre dispariția unor specii, în primul rând, a iepurilor: „După părerea mea, șacalul e o specie invazivă. Fată de câteva ori pe an, se înmulțește exponențial.

Noi facem, în fiecare primăvară, o evaluare a numărului lor și o trimitem la București, după care se fac cotele de vânătoare. Dar, câtă vreme vânatul e greu și vânătorii nu sunt motivați – șacalul nu poate fi mâncat, iar recompensa sunt doar niște cartușe –, nu reușim să facem ce ar trebui făcut.”

„Era vorba că se schimbă legea”, reaminteste Birceanu. „Am văzut o propunere legislativă care să ne permită să vânăm noaptea cu sisteme de ochire, dar încă nu este aplicabilă. Până atunci, ei se înmulțesc, animalele din pădure se împuținează și va fi tot mai greu de rezolvat.

Populația iepurilor salbatici s-a prăbușit! La vulpi, la fel. Acum mănâncă puii de mistreț și căprioare”, avertizează directorul AVPS Gorj.

Ministerul Mediului ne-a furnizat un răspuns general, legat mai mult de metodologia standard decât de gestionarea concretă a acestei specii: „Practicarea vânătorii la specia șacal se realizează potrivit Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii prin metodele «la pândă», «la vizuină», «la nadă», «la dibuit» și «la goană» în tot cursul anului.”

Iar „emiterea autorizațiilor de vânătoare se realizează de conducerea tehnică a gestionarilor, pe fondurile cinegetice avute în gestiune, în limita cotelor de recoltă aprobate, în funcție de situația din teren, de sesizările primite de la cetățeni sau de concentrări în anumite zone observate de personalul de teren.”

Cât privește problema alarmantă a înmulțirii șacalilor, Ministerul mai precizează că, „pentru reducerea acestei populații, singura metodă legală este cea a vânării, iar pentru reducerea pagubelor provocate de către această specie, cetățenii pot sesiza și solicita sprijin gestionarilor fondurilor cinegetice”.

Costel Secelean, pădurar în județul Gorj, ne descrie situația astfel: „În pădurile noastre șacalii sunt cu sutele. Atacă orice animale, și păsările! S-a dus naibii vânatul! Mânâncă tot ce prind, păsări, iepuri, pui de mistreț, de căprioare!”

„Pe vânători nu-i interesează, este greu și nu merită!”, mai spune acesta.

Selecean se afla și el printre cei care suțin vânătoarea de noapte, pe care o justifică: „Șacalul se bagă în vizuină, nu iese decât noaptea! Ar trebui să li se înlesnească condițiile de vânătoare, altfel nu știu unde ajungem!”

În câteva cazuri s-au dat derogări la lege și șacalul a putut fi vânat și în Delta Dunării, în Dobrogea și în județul Dolj, după ce șacalii au scos morții din morminte, au mâncat ouăle pelicanilor sau au atacat turmele de oi.

Din datele furnizate de Ministerul Mediului (vezi tabelul) se observă faptul că acele cote de recoltare aprobate nu sunt realizate în niciun an.

Legi care se bat cap în cap privindu-i pe șacali

Posibilitatea practicării vânătorii pe timp de noapte la specia șacal este reglementată de Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353/2008, cu modificările și completările ulterioare, fiind posibilă practicarea prin metodele „la pândă” și la „nadă”.

În martie 2023, s-a depus un proiect de lege iniţiat de Federaţia Asociațiilor Vânătoreşti vizând legalizarea folosirii armelor de vânătoare cu dispozitive de ochire pe timp de noapte, pentru împușcarea speciilor dăunătoare – porc mistreț, vulpi și șacali.

În propunere se preciza că aceste dispozitive „night vision” vor putea fi folosite exclusiv de angajații fondurilor autorizate de vânătoare.

Intenția acestei propuneri legislative era să permită utilizarea tirului pe timp de noapte a dispozitivelor de ochire care funcționează pe principiul laser în anumite condiții.

Activiștii de mediu au reacționat la depunerea acestui proiect invocând faptul că vânătoarea de acest tip implică și riscul ca la o distanţă mai mare să nu se distingă exact specia.

„În loc să se împuşte un câine hoinar sau un şacal, pentru că şi şacalul am văzut că este ţinta acestei schimbări, ar putea să se împuşte un lup”, a fost de părere Cristian Papp.

În același timp, Ciprian Găluşcă, coordonator Greenpeace România, considera că „atât timp cât există un control foarte bun al acestor dispozitive astfel încât ele să nu ajungă în mâini greşite, să nu fie folosite pentru braconaj, pot aduce siguranţă în ceea ce priveşte vânătoare pe timp de noapte.”

La un an de la depunerea proiectului, permisiunea vânătorii pe timp de noapte a intrat sub umbrela unei alte legi: Legea 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România, Alineatului (2) din Articolul 12.9. care permite vânătoarea de noapte la unele specii, inclusiv șacalul.

Astfel, legea specifică, la art. 12, alin. 2: „Prin derogare de la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru speciile implicate în transmiterea pestei porcine africane, respectiv mistreţ, şacal şi vulpe, vânătoarea este permisă inclusiv cu dispozitivele prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.”

Mai multe organizații de mediu au făcut un apel la Președintele României pentru scoaterea acestui articol din lege și să nu promulge textul în forma adoptată de Senat, invocând faptul că vizibilitatea redusă la distanță poate afecta alte specii protejate.  

Șacalul nu duce bani și e greu de împușcat

În practică, vânătoarea de noapte cu sisteme „night vision” nu este posibilă.

„În principiu, legea vânătorii e bună, dar imposibil de aplicat!”, spune Mihai Negru, vânător profesionist.  

„Textul acestei legi se bate cap în cap cu legea armelor și munițiilor”, ne explică Bogdan Dragomir, director al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Alba.

Teoretic este permisă vânătoarea pe timp de noapte, dar practic, prin legea armelor, vânătorii nu au voie cu sisteme de ochire luminoase atașate pe pușcă.

„Am putea vâna șacalul noaptea, dar, în fapt, nu putem, pentru că nu poți vâna pe întuneric!”, spune Bogdan Dragomir, reprezentantul AJVPS Alba. 

Mihai Negru ne explică și cum legea permite folosirea dispozitivelor luminoase dar nu ai voie să le aplici pe armă: „Deși aceste dispozitive se vând în orice magazin de specialitate din România, este ilegal să le folosești la tras. Le ții în mână și te uiți cu ele, dar asta nu te ajută.

Practic e imposibil să vânezi noaptea în condițiile legii. E o inepție românească: ai voie să deții dispozitive nocturne, dar nu ai voie să le folosești!”

Ori, șacalul, ca majoritatea animalelelor de la noi, are activitate nocturnă. El spune că în alte țări vânătoarea pentru speciile dăunătoare se poate face folosind aceste dispozitive de noapte pentru ochire, în mod legal.

„În Germania și în alte țări din Europa, este permis. Germanii se luptă cu mistreții în zona Berlinului și au voie să folosească aceste dispozitive la arme.”

Cine stă de veghe-n lanul de șacali

Situația gravă, dezechilibrul creat de creșterea exponențială a populațiilor de șacali este pusă pe seama lipsei de măsuri din partea autorităților statului.

„Statul nu a luat măsuri, nu a urmărit situația din teritoriu și nu a impus reguli astfel încât să regleze ecosistemul. Ambiguitatea raportărilor și lipsa de controale a lăsat loc pentru dezastrul care acum se vede”, consideră Mihai Negru.

Cât privește efectivele de șacali, Bogdan Dragomir, director AJVPS, spune că și în județul Alba, în ariile acoperite de asociația sa, șacalii sunt foarte mulți.

„Din 2009, când am împușcat primul șacal, și până acum s-au înmulțit exponențial, sunt foarte, foarte mulți și la noi. Eu nu vânez noaptea, nu pot să văd pe întuneric. Ne străduim să realizăm cotele, dar nu peste tot se și reușește.”

Cristian Papp, reprezentat WWF România, suspectează și false realizări ale cotelor de vânătoare. „Este posibil și ca vânătorii să raporteze mai multe exemplare vânate decât în realitate, tocmai ca să evite penalizările și astfel se explică înmulțirea extinsă.”

În teritoriu, administratorii fondurilor cinegetice, asociațiile de vânători și Ministerul Mediului persistă într-o confuzie procedurală: nimeni nu știe cine ar trebui să sesizeze existența unei probleme legate de dezechilibrul provocat de șacali. Și, apoi, cine ar trebui să o rezolve.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!