3 familii controlează autorizațiile din Iași: tată-fiică, patron-angajat, unchi-nepot

Data:

Un ghem încâlcit, relații de rudenie și interese comerciale, în Comisia de Versanți a Primăriei. Profesorul Dorel Plătică e membru, fiica sa Irina Ciobanu asigură secretariatul.

Profesorul Vasile Mușat îl are alături pe Cristian Mușat, nepot de frate. Același profesor Mușat a fost conducătorul de doctorat al primarului Mihai Chirica (nefinalizat), al Irinei Ciobanu, dar și al lui Dan Carastoian, trei membri ai comisiei.

Carastoian stă la aceeași masă și cu profesorul Nicolae Boțu, cei doi fiind în trecutul recent asociați în două companii cu profil tehnic.

Peste toate aceste legături, membri ai Comisiei de Versanți au firme care execută lucrări pentru Primărie sau pentru dezvoltatori imobiliari ale căror proiecte intră la avizare tot la ei.

Citește și: Echipele de robotică din România, premiate la FIRST World Championship Houston 2023

Rolul acestei structuri este esențial pe piața construcțiilor din Iași: urmărește evoluția fenomenului de alunecare, ia măsuri pentru stăvilirea maselor de pământ în mișcare. „Comisiei îi revine sarcina (…) de avizare a execuției oricăror construcții pe aceste zone (versanți – n.r.)”, se arată în regulamentul de funcționare.

Iașul fiind oraș colinar, un număr covârșitor de autorizații au nevoie de avizul Comisiei de Versanți.

Continuarea, în ReporterIS!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Facebook Primăria Municipiului Iași Foto: Facebook

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....