Decizia de a face cetățean de onoare un afacerist penal, luată de CJ Bistrița la recomandarea unui alt afacerist controversat

Data:

Consiliul Județean (CJ) Bistrița-Năsăud a hotărât să acorde titlul de cetățean de onoare al județului unui afacerist local controversat, judecat într-un dosar de corupție și acuzat în trecut de dare de mită și defrișări ilegale, la recomandarea vicepreședintelui Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) și a administratorului unei societăți comerciale, de asemenea acuzată de defrișări ilegale.

Mai mult, acesta din urmă a fost director general adjunct la societatea deținută de către Traian Larionesi, cel care va fi făcut cetățean de onoare într-o ceremonie ce va avea loc în decembrie și care este cunoscut și pentru porecla „Fierăstrăul codrilor”.

În fine, ca rețeta să fie completă, firma deținută de Traian Larionesi este de asemenea judecată pentru corupție într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Autori: Ion Lucian Petraș, Răzvan Chiruță


Larionesi și firma sa, dosar penal la Tribunalul Bistrița-Năsăud

PRESShub a scris luni că, pe 25 noiembrie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a votat acordarea a 10 titluri de cetățean de onoare al județului.

Printre cele zece persoane care ar urma să fie onorate, într-o ceremonie ce va avea loc în decembrie, se numără și Traian Larionesi, administratorul grupului de firme Frasinul. Acesta va primi titlul „pentru aportul de excepție adus mediului de afaceri din județul Bistrița-Năsăud, prin dezvoltarea unor afaceri de succes și pentru realizarea de proiecte inovative”, potrivit motivației Consiliului Județean.

Problema este că „aportul de excepție” al lui Traian Larionesi înseamnă, de fapt, un dosar penal pentru corupție, o acuzație de dare de mită, plus mai multe scandaluri legate de defrișări ilegale și uciderea de animale rare.

Citește și: CJ Bistrița-Năsăud face cetățean de onoare un afacerist inculpat pentru corupție

În 2015, șapte firme din Bistrița-Năsăud, printre care și Frasinul SRL Anieș, deținută de cel care va deveni de anul acesta cetățean de onoare al județului, au fost percheziționate într-un dosar privind defrișări ilegale de păduri.

Ancheta a fost începută pentru fapte de corupție care ar fi fost comise in perioada 2009-2014.

Procurorii au făcut percheziție și la locuința lui Traian Larionesi, firma Frasinul ocupându-se de prelucrarea lemnului și producerea de cherestea.

În 2022, potrivit datelor din portalul instanțelor, consultate de PRESShub, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, a fost înregistrat un dosar penal, în care Traian Larionesi și firma sa, Frasinul SRL, sunt inculpați pentru fapte de corupție.

Mai multe detalii aici: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud acordă titlul de cetățean de onoare unui personaj controversat: drujbist, inculpat pentru corupție

Recomandarea directorului din firma anchetată penal

Hotărârea CJ de a i acordă titlul de cetățean de onoare lui Traian Larionesi a fost însoțită de referatul de aprobare al preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, dar și de trei recomandări.

Recomandările au venit de la vicepreședintele CCIR Vasile Bar, președintelui filialei locale a Uniunii Generale a Industriașilor din România UGIR-1903, Gavril Mureșan, și a administratorului Austro Someș Trading SRL, Dorel Sorin Cârdan, în același timp director general al firmei controlate de către Traian Larionesi.

Doar 4 consilieri locali s-au opus acordării titlului de cetățean de onoare lui Traian Larionesi, iar unul s-a abținut. Interesant este că ședința CJ Bistrița-Năsăud din 25 noiembrie nu a fost transmisă online, cum s-a întâmplat în cazul celor anterioare.

Decizia de a face cetățean de onoare un afacerist penal, luată de CJ Bistrița la recomandarea unui alt afac… by on Scribd

Austro Someș Trading, implicată de asemenea în scandaluri cu defrișări ilegale pe când se numea Austroforest Internațional

Firma administrată de Dorel Cârdan s-a numit inițial Autoforest Internațional SRL. Ulterior și-a schimbat numele în Austro Someș Trading SRL, așa cum apare azi în proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Modificarea de nume nu a fost întâmplătoare.

Presa a relatat că, în 2015, cercetările procurorilor au scos la iveală faptul că, după ce materialul lemnos era exploatat în numele Direcției Silvice Bistriţa–Năsăud, această instituţie vindea buştenii rezultaţi către Frasinul SRL şi Austroforest International SRL, dar sub preţul pieţei, înregistrându-se pierderi la nivelul RNP Romsilva.

Frasinul SRL ar fi exploatat material lemnos pe raza județelor Bistrița, Suceava și Mureș, către care se întorceau foloase necuvenite, scria în urmă cu șapte ani Evenimentul zilei.

Procurorii au menționat că, urmare a verificărilor efectuate, au rezultat nereguli în exploatarea forestieră, în sensul că Auroforest Internaţional SRL a exploatat o suprafaţă forestieră mai mare decât cea dată în exploatare în baza contractelor.

În 2015, România liberă nota că procurorii DNA au efectuat, 13 percheziţii la Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud şi în alte locuri, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise în perioada 2009-2014, informează un comunicat al instituţiei.

Percheziţii domicilie au avut loc la Traian Larionesi, Gheorghe Ivan, Dorel Cârdan, la sediul Frasinul SRL şi la punctele de lucru ale acesteia, la sediul Frasinul Internaţional, la sediul Austroforest Internaţional.

Acum, toate aceste personaje se recomandă reciproc pentru cetățenia de onoare a județului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Traian Larionesi, cu un tigru pe care l-a vânat.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine scoate din joc Alianța USR-PMP-FD? Arbitrii sau Tomac?

Cine scoate din joc Alianța USR-PMP-FD? PMP are un...

Charles Lindbergh și Longines. Ceasuri care spun o poveste

Charles Lindbergh și Longines. Ceasuri care spun o poveste....

Microsoft și Amazon vor pune capăt accesului rusesc la produsele lor de cloud computing | Aktual 24

Microsoft și Amazon vor pune capăt accesului rusesc la...

Situația de pe frontul din Ucraina pune în pericol Republica Moldova

Situația de pe frontul din Ucraina, tot mai grea...