Decizie de prescriere: un primar condamnat cu închisoare scapă curat ca lacrima

Data:

Bulgărele de zăpadă al dosarelor închise în urma deciziei de săptămâna trecută a Curţii Constituţionale privind prescripţia a început să se rostogolească şi la Iaşi.

Fostul primar al comunei Popricani, Valeriu Pârlog, a fost „albit” complet luni de Curtea de Apel. Pârlog fusese condamnat în primă instanţă, după ce arendase terenurile primăriei către firma condusă de soţia şi fiul său.

Citește și: Șmecheria prin care comisia de la UBB Cluj i-a protejat pe Bode și lucrarea lui de doctorat

Condamnarea fusese cu suspendare, dar lui Pârlog i se interzisese participarea viitoare la viaţa politică. În apel, problema a fost rezolvată. Judecătorii au apreciat că fapta a existat, a fost comisă de fostul primar, cu vinovăţia cerută de lege pentru o condamnare, iar prima sentinţă fusese corectă. Doar că fapta s-a prescris anul trecut.

Fost primar PNL şi PSD, Valeriu Pârlog a fost trimis în judecată în 2018, pentru fapte comise în perioada 2013-2015. Procurorii îi reproşau faptul că semnase în numele primăriei contracte de arendare pentru terenuri aparţinând comunei, cedându-le spre exploatare firmei agricole conduse de soţia şi fiul său. În total, fuseseră arendate aproape 200 ha, corespunzătoare unui număr de patru contracte de arendă.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție....

Soția procurorului general, detașată încă 3 ani la CSM

Soția procurorului general va continua să fie detașată la...