Războiul din Ucraina a scos la suprafață multe dintre vulnerabilitățile spațiului informațional al României și Republicii Moldova, iar tezele propagandei ruse au ajuns pe teren fertil și au generat valuri de contestare a eforturilor depuse de autorități pentru a ajuta Ucraina și refugiații ucraineni.
Scopul dezinformării rusești, spune Angela Grămadă, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale (ESGA) de la București, este de a manipula opinia publică pentru a crea un „cordon” de state ne-prietene în jurul Ucrainei. Astfel, dezinformarea, dintr-un fenomen marginal, devine o problemă de securitate națională.
În Republica Moldova minoritatea ucraineană a fost supusă foarte mult timp unei campanii de dezinformare și propagandă intenționată de către Rusia, motiv pentru care la începutul războiului o parte importantă a acestei minorități a susținut agresiunea Rusiei.
„Din păcate, pe mulți dintre acești cetățeni i-a convins doar faptul că au fost nevoiți să primească rude din Ucraina care le-au povestit ce se întâmplă acolo”, spune Angela Grămadă.
Președinta ESGA mai spune că de foarte multe ori Chișinăul a pierdut războaiele de comunicare în favoarea Tiraspolului, iar până în acest moment autoritățile nu par să fi folosit eficient pârghiile pe care le-au obținut după ce Ucraina a închis complet frontiera cu regiunea separatistă controlată de Rusia.
Acum, Tiraspolul depinde total de comerțul pe care îl face cu și prin intermediul Republicii Moldova.
În plus, Chișinăul trebuie să se gândească la modul serios la o strategie de reglementare a conflictului din Transnistria, mai ales în condițiile în care în actualul format de negocieri, așa-numitul format 5+2, Rusia are statut de mediator și garant. În condițiile în care Rusia este agresor în țara vecină, formatul 5+2 nu mai este viabil, spune Angela Grămadă.
În plus, în Republica Moldova ar trebui să înceapă discuțiile despre ce formulă de securitate ar putea fi dezvoltată pe viitor, una care să fie capabilă să protejeze țara într-un context regional foarte volatil. Actualul statut de neutralitate, care a fost chiar susținut și promovat de Rusia în anumite momente, nu poate face față acestei sarcini.
În ceea ce privește Ucraina, Angela Grămadă spune că țara vecină va ieși întărită din acest război, și chiar dacă distrugerile sunt imense, acolo se conturează o națiune politică și civică foarte puternică. Iar sugestia pentru Occident este să integreze Ucraina în structurile regionale și europene și astfel să o facă parte a lumi bune.
Interviul a fost realizat de jurnalista Lina Grâu în cadrul proiectului „Moldova și noul context de securitate regională”, realizat în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”. Opiniile exprimate în cadrul interviurilor aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al FES.
Lina Grâu: Angela Grămadă, suntem în decembrie, este perioada în care se fac totaluri. Cum a fost anul 2022 pentru tine?
Angela Grămadă: A fost un an care începea destul de greu, dar care s-a transformat într-unul foarte și foarte dificil. Și nu spun acest lucru doar din punct de vedere emoțional, pentru că a început un război la frontiera noastră estică, dar pentru că a fost nevoie de mult mai multă expertiză pe zona estică decât de obicei. Și acest lucru ne-a epuizat destul de mult din punct de vedere profesional, pentru că a trebuit să fim foarte mult în spațiul public și să venim cu informație suficientă, dar și relevantă în același timp, astfel încât să combatem propaganda din România.
Propaganda pro-rusă din păcate există și la București, și în alte locuri din România și necesită o atenție mult mai mare decât de obicei. Pentru că până acum noi o ignoram, o consideram minoră, o consideram ca fiind lipsită de potențial de amenințare la adresa securității, inclusiv a securității informaționale a României. Și ne gândeam că poate va trece, poate nu se va întâmpla nimic, poate va ocoli România, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Și din aceste considerente a trebuit să fim prezenți în spațiul public, să răspundem solicitărilor jurnaliștilor care chiar aveau nevoie să vină experți ca să „traducă” mai mult decât de obicei ce se întâmplă în Ucraina, dar pe alocuri și ce se întâmplă în Republica Moldova.
Propaganda rusească a încercat crearea unui „cerc de dușmani” în jurul Ucrainei
Apropo, este un aspect foarte interesant acesta, cel care ține de propagandă. Noi de obicei vorbim despre propagandă în Republica Moldova, unde aceasta este foarte vizibilă și are teze foarte clare și concrete care sunt destul de la suprafață.
Dar vedem că această propagandă funcționează foarte bine și în România, și în țările occidentale. Care sunt tezele pe care se merge preponderent în România? Și care este momentul în care aceste lucruri, din niște informații care circulă în spații mici, de câțiva oameni, încep să se transforme într-o problemă de securitate națională?
În primul rând, sunt cele legate de parteneriatul pe care trebuie să-l aibă România cu Rusia. Există un număr mic de persoane care spun că România ar trebui să se uite doar în interiorul său, că nu ar trebui să fie atât de focalizată pe relațiile euro-atlantice sau pe poziționarea sa din cadrul UE, pentru că acolo ar fi suprimate interesele naționale ale României, ar fi suprimate valorile tradiționale ale României.
Lucru care a fost intens promovat de tezele ruse de politică externă tradiționaliste, care se speculează valori precum familia, religia, se plasează în antiteză cu SUA ca „sursă a răului” din sistemul internațional. Acest curent are un număr anumit de adepți, dar care nu era atât de vizibil anterior în spațiul informațional. Ei erau mai mult ca un fel de suporteri ai paginii ambasadei Federației Ruse la București.
Apoi s-a început războiul și au ieșit la suprafață acele tendințe anti-Ucraina care făceau apel și la modul în care România se raportează la minoritățile etnice, la modul în care România susține sau nu susține drepturile și libertățile minorității române din Ucraina.
Și aceste speculații vin dintr-o mare necunoaștere, pentru că diplomații români chiar au condiționat în anumite momente dialogul bilateral cu Ucraina, inclusiv aspectele de cooperare economică, cu discuțiile despre libertățile minorității etnice române din regiunea Cernăuți.
Peste aceste teze s-au suprapus și cele cu privire la asistența pe care trebuie să o ofere sau să nu o ofere România Ucrainei. Un mare număr de români au oferit asistență umanitară necondiționată ucrainenilor, celor care au ajuns pe teritoriul României, și au făcut-o sincer.
Citește și: VIDEO Konstantin Doroșenko: „Dacă am putea, ne-am proteja cu un gard de Rusia”
Dar a existat și o parte, foarte mică de oameni, dar care aveau acces la rețelele de socializare, care au încercat să spună că România nu trebuie să se ocupe de refugiații altei țări, că nu contează că Ucraina este într-un război ilegal dus de Federația Rusă împotriva ei, și că România ar trebui să se concentreze mai mult pe aspecte interne, cum ar fi susținerea socială, susținerea economică pentru grupurile vulnerabile din România.
Aceste lucruri vin, iarăși, din încercarea intenționată de a sabota acțiuni pe care România le gestiona inclusiv ca parte a Uniunii Europene la frontieră cu Ucraina, dar și din încercarea perfidă de a susține acele teze de propagandă împotriva Ucrainei.
Teze care ajutau Federația Rusă, pentru că se încerca astfel să se mai identifice la nivel regional state sau potențiali parteneri pentru Federația Rusă, care să fie implicați în aceste discuții din spațiul informațional împotriva Ucrainei. Adică se crea un cerc de dușmani împotriva Ucrainei. Lucru care până la urmă nu s-a reușit.
Mi se pare interesant faptul că aceeași teză s-a încercat a fi folosită intens și în Republica Moldova atunci când au început să vină refugiații. Sunt teze care au rezonat foarte mult inclusiv din cauza sărăciei din societate: faptul că Maia Sandu, guvernarea, ar lua banii de la păturile nevoiașe din Republica Moldova și i-ar fi dat refugiaților ucraineni. Crezi că este o întâmplare faptul că aceste lucruri sunt atât de similare?
Pe alocuri este normal să se întâmple acest lucru, pentru că există pături social-vulnerabile care reacționează de o anumită manieră la o asemenea situație.
Pe de altă parte însă, noi știm foarte bine că au fost actori politici în Republica Moldova care imediat au început să folosească teze, narative pro-ruse, că „Republica Moldova se implică în conflict atunci când ajută refugiații” și așa mai departe.
Evident că lor li s-a dat un ordin sau li s-a spus că trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi susținuți în continuare de către Federația Rusă și în campanii electorale, dar nu numai. Inclusiv pentru a promova anumite interese patrimoniale.
Și aici vorbim despre interese de afaceri unde apăreau ca intermediari actori politici din anumite formațiuni politice. Știm foarte bine că este vorba despre Partidul Socialiștilor, care în ultimii ani practic a monopolizat fluxurile de bunuri și servicii către Federația Rusă.
Revenind la aceste teze, nu este poate cel mai bun lucru să vorbim foarte mult despre acestea. Noi le-am definit, am identificat sursele și tezele. Dar trebuie să ne concentrăm mai mult pe combaterea acestor teze. Iar argumentele sunt la suprafață. P
entru că presa a scris foarte mult despre acestea, autoritățile au vorbit, poate nu din primele zile, dar s-a discutat. Și atunci, vine rolul nostru, al experților, să explicăm încă o dată că Republica Moldova nu a cheltuit atât de mulți bani din buget pentru a asigura asistența umanitară pentru refugiați. Da, s-au folosit resurse umane din instituții publice, funcționari care au fost la frontieră și care au acordat asistență refugiaților. Și este normal să se întâmple acest lucru, pentru că este vorba despre securitatea națională și a frontierelor.
Dar să nu uităm că au fost cetățeni ai Republicii Moldova la frontieră care au asigurat, cel puțin în primele săptămâni, necesarul de bunuri și servicii pentru refugiați. Adică mărfuri de primă necesitate. Erau femei, erau copii, care aveau nevoie de haine, de hrană, aveau nevoie de asistență medicală.
În al doilea rând, au fost țări care au activat mecanismele de protecție civilă ale Uniunii Europene. Și acest mecanism de protecție civilă a UE presupune redirecționarea resurselor financiare disponibile în cadrul UE pentru situații de criză – catastrofe ecologice, catastrofe umanitare, dar și asistență pentru securitatea acelor țări care au nevoie de resurse suplimentare.
Cel puțin Olanda și Franța au activat aceste mecanisme chiar din primele zile ale lunii martie și o sumă importantă de bani a ajuns în Republica Moldova prin acest mecanism de protecție.
Și România a acordat foarte multă asistență umanitară pentru Republica Moldova și a sprijinit și agenții economici. Ulterior, România, prin hub-ul de la Suceava, a redirecționat către Republica Moldova o parte din asistența umanitară oferită de statele membre ale UE.
Noi trebuie să ne concentrăm pe explicarea acestor momente și nu neapărat pe tezele care au apărut cu intenția de dezinformare în spațiul public. Și să nu lăsăm spațiu de manevră pentru actorii politici care încearcă să distorsioneze eforturile depuse de autoritățile din Republica Moldova, de cele din România, din altă țări.
Acești actori politici încearcă să ajute Rusia să câștige acest război de propagandă, sau război hibrid care are și elemente militare, și elemente de propagandă, elemente pe care noi le avem în regiune de foarte mult timp.
Cum îți explici faptul că după 10 luni de război în Republica Moldova pot exista 32 la sută din respondenții unui sondaj care să susțină acțiunile Rusiei în Ucraina? Cum este posibil așa ceva?
În primul rând, cred că problema este în modul de reglementare a spațiului informațional. Noi am întârziat destul de mult să avem o dezbatere publică consistentă la acest subiect și abia la începutul acestui război autoritățile au fost capabile să ia anumite decizii. Dar în același timp aceste decizii nu pot fi implementate fără să a avea mecanisme concrete sau proiecte concrete de combatere a propagandei.
În al doilea rând, noi știm foarte bine că în Republica Moldova există suficiente posturi de televiziune coordonate sau controlate de către actori pro-ruși. Aici vorbim și despre agenți economici, dar și despre actori economici afiliați anumitor partide politice care promovează narative pro-ruse. Ei se ascund după parteneriatul strategic cu Federația Rusă sau după teza că Republica Moldova trebuie să aibă relații bune și cu Occidentul, și cu Federația Rusă.
Din păcate, destul de târziu au început autoritățile să vorbească despre aceste partide pro-ruse ca fiind agenți străini de influență pe teritoriul Republicii Moldova și le-au permis să folosească instrumente democratice, adică site-uri on-line, televiziuni, pentru a răspândi informația care venea din Federația Rusă și unde Ucraina era prezentată într-o lumină foarte proastă.
Dar în continuare există suficient de multe mecanisme care încă mai necesită monitorizate pentru a continua curățarea spațiului informațional de elemente nocive care pot să diminueze capacitatea autorităților de a lua decizii în favoarea unor politici publice capabile să ne protejeze interesele și obiectivele de securitate națională.
Iar al treilea element care nu este de ignorat, foarte relevant în acest context, este faptul că deși noi avem o importantă minoritate ucraineană în Republica Moldova, prima ca număr, această minoritate a fost supusă foarte mult timp unei campanii de dezinformare și propagandă intenționată de către Federația Rusă.
Și la începutul războiului extins din Ucraina aceasta avea o viziune incorectă față de anumite procese politice care se întâmplau în Ucraina.
Această viziune care a fost distorsionată în mod intenționat nu ne-a permis să avem suficient de multe avantaje în ceea ce privește combaterea dezinformării.
Noi a trebuit să lucrăm la mentalitatea propriilor noștri cetățeni care să le schimbăm un pic viziunea față de ceea ce se întâmplă în Ucraina, în regiune, să explicăm ce pretenții are Moscova de fapt la ucraineni și la Republica Moldova. Pe un număr mare din acești cetățeni i-a convins doar faptul că au fost nevoiți să primească rude din Ucraina care le-au povestit ce se întâmplă acolo.
Crezi că ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, războiul acesta, consecințele lui, ar putea influența inclusiv scena politică din Republica Moldova? Adică acele partide care se fotografiau cu Putin pentru campania electorală să dispară din peisajul politic?
Nu neapărat. În primul rând, orice formațiune politică care va încerca să implementeze anumite politici și reforme va fi taxată întotdeauna, pentru că un cetățean de rând, chiar dacă a votat o formațiune politică pe care a considerat-o bună la un moment dat, ar putea să se opună acelor schimbări pe care această formațiune le face în beneficiul său.
Întotdeauna sunt taxați cei care fac lucruri bune, care doresc să schimbe anumite lucruri.
Dacă ne uităm la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de guvernare în Republica Moldova, ei au făcut și foarte multe erori în această perioadă.
Și cea mai mare problemă a lor nu o reprezintă lipsa de resurse umane de care ei s-au plâns încă de la începutul mandatului pe care l-au primit de la cetățeni, ci faptul că ei nu știu să comunice cu alegătorii și practic îl pierd în această cursă lungă de patru ani, în defavoarea altor formațiuni politice.
Pentru că sunt aroganți, pentru că nu știu să gestioneze această relație directă pe care trebuie să o aibă cu alegătorii.
Dacă ne uităm la scena politică, avem un fost lider de partid care face gafe pentru că în continuare se încăpăținează să susțină parteneriatul strategic cu Federația Rusă, pentru că asta îi aduce beneficii materiale lui și familiei sale.
Mai sunt și alte partide politice care își fac loc pe scena politică din Republica Moldova și apariția lor nu este întâmplătoare. Avem și alți foști lideri politici care încearcă să revină pe scena politică din Republica Moldova și aceștia nu au tocmai cele mai bune intenții.
Și, practic, ei acum testează terenul pentru viitoarea campanie electorală. Prima va fi cea pentru alegerile locale din toamna anului 2023, iar cealaltă va fi pentru alegerile prezidențiale. Și atunci se va vedea cât de mult această popularitate a Partidului Acțiune și Solidaritate mai este de actualitate pentru alegătorul din Republica Moldova.
Ce spui tu înseamnă implicit riscuri pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Pentru că partidele despre care vorbim, pro-estice, au declarat că nu neapărat susțin vectorul de integrare europeană, unii dintre ei spun că, din contra, este un lucru contraproductiv pentru Republica Moldova.
Aceste formațiuni vor susține acțiuni care vor submina eforturile de integrare europeană. Și eforturile sunt considerabile. Pentru că avem o diplomație foarte activă, avem eforturi care vin dinspre instituția Președinției, vedem un președinte de țară care este peste tot unde poate obține beneficii pentru politica externă a Republicii Moldova și unde poate să vorbească inclusiv despre integrarea europeană.
Dar aceste procese nu depind doar de autoritățile guvernamentale, pentru că integrarea europeană nu se face pentru Guvern, pentru autorități, integrarea europeană se face pentru cetățenii Republicii Moldova.
Și dacă acești cetățeni ai Republicii Moldova nu vor înțelege care sunt beneficiile și avantajele acestei integrări europene, atunci rezultatele s-ar putea să fie destul de slabe.
Iar pentru aceasta trebuie să existe o comunicare sistematică din partea autorităților despre aceste avantaje, despre aceste beneficii și, mai ales, despre ce măsuri sunt întreprinse, care sunt resursele folosite.
Și doar așa se poate construi o relație de încredere între autoritatea guvernamentală pe care o avem acum și cetățeanul care a cedat o parte din suveranitatea lui acestei autorități guvernamentale.
Altfel nu te poți baza doar pe faptul că cineva la Bruxelles a apreciat eforturile întreprinse de Maia Sandu sau de Ministerul de Externe. Pentru că le luăm de bune, aceste eforturi, aceste rezultate, însă pe loc oamenii nu simt aceste beneficii imediat după ce reformele au fost puse în aplicare.
Este nevoie de timp, iar acest timp se poate câștiga doar prin comunicarea cu alegătorul, care trebuie să înțeleagă că aceste reforme, de exemplu în justiție, vor putea să livreze rezultatele scontate doar peste o anumită perioadă de timp, doar după ce vom ajunge la etapa următoare.
În ceea ce privește formațiunile politice care se opun, eu cred că acestea nu neapărat vorbesc împotriva Uniunii Europene, cât încearcă să evite toate aceste procese care se declanșează odată cu mecanismele de negociere a Acordului de Aderare la UE: că va fi vorba despre implementarea unei reforme în domeniul justiției, de politici anticorupție, că va fi vorba de schimbări radicale în funcționarea instituțiilor publice, că va fi nevoie să nu mai oferim mită.
Va trebui ca fiecare individ în persoană să se schimbe și să-și schimbe ceva în mentalitatea sa ca să devină într-adevăr european și să aprecieze care este rostul acestor libertăți și principii despre care toată lumea vorbește și pe care le-a dus destul de mult în derizoriu o guvernare anterioară, pentru că am început să confundăm principiile și valorile pro-europene cu corupția la cel mai înalt nivel în Republica Moldova.
Ai încredere în ireversibilitatea perspectivei europene a Republicii Moldova?
Da. Și asta mai ales datorită evenimentelor care se întâmplă în Ucraina. Pentru că în momentul în care oamenii vor înțelege că Ucraina a luptat inclusiv pentru aceste tipuri de valori – europene, occidentale, nu neapărat doar împotriva agresiunii ruse – atunci vom avea puterea exemplului.
Pentru că ceea ce fac ucrainenii este să livreze nu doar rezultate pe front, dar ei încearcă să ne convingă că pot să pregătească terenul pentru integrarea europeană, chiar dacă acest proces a început mult mai târziu decât în Republica Moldova.
Deci, ei vor deveni un precedent pe care noi nu-l vom putea ignora. Acest lucru deja se produce, inclusiv prin depunerea acelei cereri de aderare la UE în luna martie, la câteva zile după Ucraina. Deci, puterea exemplului a fost destul de importantă și relevantă.
Dar, repet, eforturile trebuie să fie susținute și trebuie să existe un parteneriat între autoritate și cetățean. Dacă cetățeanul nu se va simți implicat și dacă cetățeanului nu i se va explica pe bune care sunt avantajele, s-ar putea să-l pierdem la un moment dat pe drumul integrării europene.
Încă un aspect pe care aș vrea să-l discutăm este oportunitatea și pârghiile pe care le oferă această situație dramatică din Ucraina Chișinăului pentru a influența situația din regiunea transnistreană, poate chiar mergând până la o reglementare, într-o formă sau alta. Noi am văzut din partea Ucrainei anumite eforturi: la câteva zile după începutul războiului a fost închisă complet frontiera cu regiunea transnistreană. Acest lucru oferă Chișinăului pârghii de control a tuturor fluxurilor de mărfuri din regiunea transnistreană. În ce măsură crezi că valorifică Chișinăul pârghiile pe care le are – comerciale, economice, interumane – pentru a-și majora influența în regiune și a slăbi regimul de la Tiraspol?
Eu cred că de foarte multe ori Republica Moldova a pierdut războaiele de comunicare în defavoarea Tiraspolului.
În ceea ce privește relația cu Tiraspolul eu aș împărți-o în două părți. Prima este până în momentul în care Republica Moldova nu a fost sigură că poate fi evitată acea joncțiune a Rusiei spre Transnistria prin regiunea Odesa, adică nu avea siguranța că ucrainenii vor rezista.
Și aici trebuie să recunoaștem faptul că în primele luni, mai ales în perioada februarie-martie, era destul de greu să se creadă că Ucraina va rezista. Plus că una este să mergi din Tiraspol spre Odesa și altceva este să miști trupe de la Tiraspol spre Chișinău. Distanța este mult mai mică.
Și rezistența ar fi fost mult mai mică.
Și rezistența, într-adevăr, ar fi fost mult mai mică. Și atunci precauția guvernării din primele luni era cumva explicată de aceste argumente.
Pe de altă parte, noi am avut și atunci anumite avantaje și acestea au fost, într-adevăr, mai mult de natură comercială. Și acestea s-au referit la faptul că liderii separatiști din regiunea transnistreană aveau nevoie să vândă anumite bunuri și servicii. Și dacă nu o mai puteau face prin Ucraina, nu puteau face comerț decât fiind facilitat acest transport prin Republica Moldova.
Or, noi am preferat să discutăm cu ei doar despre faptul că nu trebuie să destabilizeze, că nu trebuie să coordoneze anumite provocări care să afecteze securitatea națională a Republicii Moldova. Și ne-am limitat, cumva, doar la a obține acest lucru de la Tiraspol.
Însă în continuare șeful departamentului de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev a susținut o campanie de comunicare împotriva Chișinăului, chiar dacă anumiți oameni de afaceri din regiunea transnistreană aveau alte opinii și încercau să-și promoveze în continuare interesele economice pe piețele din UE.
În plus, noi nu am discutat despre neutralitate în termenii în care insista societatea civilă să se facă. Noi vorbim despre faptul că la nivelul societății civile, în discuție cu jurnaliștii, cu presa, au apărut dezbateri mult mai consistente despre neutralitatea Republicii Moldova.
Nu așa cum era ea interpretată de către guvernările anterioare, în sensul că neutralitate înseamnă să nu ai poziție, să nu ai opinie și să nu ai armată funcțională, adică o armată capabilă să-ți asigure anumite elemente minime de securitate națională.
Mi s-a părut important că au început să apară discuții despre neutralitatea Austriei, despre neutralitatea Elveției, despre modul în care aceste state investesc în propria apărare națională.
Neutralitate înseamnă nu doar să te dezici de participare în blocuri militare. Neutralitate înseamnă și să investești în propriile tale capabilități de asigurare a apărării și siguranței naționale.
Dar în paralel se discută și despre faptul că Republica Moldova este un stat sărac și că neutralitatea costă și că nu ne-am putea permite. În ce direcție ar trebui să meargă aceste discuții despre soluțiile de securitate pentru Republica Moldova?
Eu cred că aceasta a fost una dintre dezbaterile false pe care le-am avut noi de prea mult timp și că aceste teze au fost de multe ori susținute chiar de la Moscova: că „Republica Moldova nu trebuie să modifice aceste aspecte din propria sa legislație națională”, că „Republica Moldova beneficiază de un anumit mecanism de soluționare a conflictului transnistrean” și că „Republica Moldova are acolo Federația Rusă care are grijă ca lucrurile să nu escaladeze între Chișinău și Tiraspol”.
Pentru că de foarte multe ori Lavrov a spus că „dacă noi vom pleca din regiunea transnistreană, voi o să vă tăiați gâturile unii altora”. Lucru care nu se putea întâmpla, în condițiile în care nici la Chișinău, nici la Tiraspol – și aici mă refer la cetățenii de rând, la locuitorii ambelor maluri ale Nistrului – nu ar fi întreprins acțiuni unii împotriva altora.
Deci, aceste argumente au fost artificial promovate în spațiul public tocmai pentru a menține acea presiune asupra autorităților de la Chișinău.
Și aici intervine cealaltă parte a discuției, pe care am văzut-o mult mai evidentă în ultimele luni, când a devenit evident că Ucraina nu va ceda, că Ucraina rezistă și că Ucraina este ajutată să reziste din afară.
Și atunci și autoritățile guvernamentale au început să discute despre neutralitate în alți termeni. Mai mult decât atât, am început să discutăm cu state partenere despre inițiative care ar putea să ajute armata națională, care ar putea să ajute instituțiile publice din Republica Moldova să devină mult mai puternice în ceea ce privește promovarea intereselor de securitate și apărare a țării – acele discuții cu Marea Britanie, cu SUA.
Pentru că, iarăși, trebuie să explicăm foarte clar cetățenilor Republicii Moldova că nu este vorba despre livrare de armament, este vorba despre pregătirea militarilor moldoveni să facă față unui spectru foarte larg de provocări și riscuri cu care s-ar putea confrunta Republica Moldova în anumite contexte regionale sau naționale.
Fie că este vorba despre o amenințare de tip hard, adică care se referă la implicarea unei armate străine sau a armamentului, fie că este vorba despre calamități naturale, catastrofe umane, ecologice și așa mai departe, unde militarii sunt primii care intervin și care încearcă să minimizeze impactul la adresa securității civile.
Revenind la pârghiile pe care le-ar avea Chișinăul, crezi că le-a valorificat pe toate pentru a diminua influența administrației transnistrene și a Rusiei în stânga Nistrului?
Nu. Cred că autoritățile de la Chișinău doar și-au concentrat eforturile pentru a diminua acele provocări care ar fi putut fi lansate din partea transnistreană. Inclusiv faptul că am avut discuțiile 1+1 dintre Chișinău și Tiraspolul, în contextul în care formatul de negocieri 5+2 nu a mai fost posibil, toate s-au datorat acelor eforturi consistente făcute de Chișinău pentru a minimiza acele riscuri.
Dar aceste discuții sunt compromisuri sau cedări? Pentru că societatea civilă a fost foarte critică și în privința autorizațiilor date de Chișinău pentru funcționarea uzinei metalurgice de la Râbnița, și în privința reluării relațiilor energetice și a livrărilor de gaze regiunii transnistrene.
Societatea civilă a fost mult mai pro-activă decât de obicei în ceea ce privește subiectul transnistrean. Și spun asta în cunoștință de cauză. Pentru că eu știu că societatea civilă a insistat ca autoritățile de la Chișinău să se alinieze, sau să adopte o poziție similară cu cea a autorităților de la Kiev în privința soluționării conflictului transnistrean.
În sensul că Ucraina încearcă să creeze anumite mecanisme internaționale prin care să tragă Rusia la răspundere pentru ceea ce a făcut pe teritoriul țării începând cu data de 24 februarie 2022.
Și societatea civilă moldoveană a insistat că este momentul ca cel puțin neformal autoritățile de la Chișinău să se alăture acestor discuții, acestor dezbateri și identifice parteneri care să susțină cauza Republicii Moldova.
Tot societatea civilă a încercat să sugereze că acest mecanism 5+2 nu trebuie doar să fie amânat. La el trebuie să se renunțe, în mod evident pentru că Rusia apare ca agresor în țara vecină, dar Rusia apare ca agresor și în Republica Moldova, susținând acest regim separatist.
Plus la aceasta se adaogă eforturile societății civile, a organizațiilor de apărare a drepturilor omului, care au arătat că în ultimele luni s-au întreprins acțiuni de autoritățile de la Tiraspol care au arătat că acest regim este unul criminal – au fost răpiți oameni, au fost judecați în mod ilegal, iar unii dintre ei chiar au încercat să se sinucidă, fiind supuși la presiuni din partea autorităților nerecunoscute și a serviciilor secrete de la Tiraspol.
Deci, societatea civilă și-a asumat riscul de a fi în anumite momente mult prea vehementă, dar a încercat în același timp să creeze anumite oportunități, să genereze anumite dezbateri publice.
Este evident că spațiul informațional a trecut printr-o transformare, că societatea civilă și-a asumat un rol de multiplicator al anumitor mesaje corecte despre conflictul din Ucraina și despre potențialul impact benefic asupra soluționării acestui conflict cu care Republica Moldova se confruntă.
Și, cumva, autoritățile în continuare au preferat nu neapărat să nu întreprindă niciun fel de măsuri, ci să se ascundă sub această perdea de „să nu facem nimic ca să nu destabilizăm situația pentru că vecinii noștri ucraineni nu au nevoie de așa ceva”.
Și perspectiva pentru regiunea transnistreană în acest context care este?
: Perspectiva este ca Republica Moldova să înceapă într-un final să negocieze ceea ce face și Ucraina – parteneriate bilaterale cu state care pot ulterior să ofere garanții de securitate pentru Republica Moldova. Este un lucru foarte important.
Pentru că este foarte clar că în mecanismul 5+2 statutul UE și al SUA nu se va schimba, ei vor rămâne și în continuare simpli observatori. Dar cel mai grav lucru este faptul că acest mecanism devine inutil în condițiile în care Rusia și Ucraina sunt state beligerante.
Este inimaginabil să vedem în acest moment, sau în următorii ani, sau chiar în următorul deceniu și chiar mai mult Rusia stând la masa negocierilor și încercând să reglementeze conflictul și să acorde garanții în conflictul transnistrean. Mi s-ar părea ieșit din comun.
Ai văzut în spațiul public să apară decidenți politici de la Chișinău sau deputați care să vorbească deschis despre acest lucru? Să spună cu subiect și predicat că nu mai este relevant formatul 5+2? Ei vorbesc doar despre amânarea discuțiilor, ei nu vorbesc despre irelevanța acestui format.
Probabil speranța este că formatul moare de la sine.
Angela Grămadă: Da, dar acest lucru nu înseamnă că se și soluționează conflictul transnistrean. Or, fără eforturi întreprinse de autoritățile de la Chișinău, oricare ar fi acestea – fie că este guvernarea actuală sau cea viitoare – lucrurile nu se vor schimba de la sine.
Pentru că vedem că în continuare regimul de la Tiraspol are suficiente forțe și este menținut de Federația Rusă ca un instrument de presiune împotriva nu neapărat a unei anumite guvernări, ci împotriva unui parcurs al Republicii Moldova spre UE.
Pentru că acesta este riscul cel mai mare – ca aceste procese de implementare a politicilor publice, de democratizare a unei societăți constituie riscuri pentru Rusia. De aceea a încercat Rusia să împiedice aceste procese în Ucraina, în Georgia, în Republica Moldova, în state din Asia Centrală, pentru că și acolo au avut loc anumite revoluții și procese politice în care formele autoritare de guvernare au fost contestate de populație.
Or, în Rusia avem un regim care este împotriva propriilor cetățeni, prin suprimarea libertăților, prin suprimarea presei independente, prin suprimarea oricărei voci critice la adresa actualei verticale a puterii. Acesta este scopul pentru care Rusia menține a regimului de la Tiraspol, de menținere a unor focare de conflict în spațiul ex-sovietic, a unor actori proxi politici în Republica Moldova, în Ucraina sau în Georgia.
Acesta este obiectivul acestui război purtat de Federația Rusă în Ucraina, nu faptul că luptă cu NATO sau SUA.
Angela, tu te-ai ocupat de Ucraina cel puțin de la anexarea Crimeii. Te așteptai să înceapă un război adevărat în mijlocul Europei?
Eu întotdeauna am evitat să vorbesc despre posibilitatea unui război în Ucraina.
Pentru că nu vroiai să tensionezi spiritele?
Este o anumită responsabilitate pe care o ai față de public, față de consumatorii de informație, și nu vreai să creezi panică. Este un aspect foarte important în activitatea unui cercetător.
Eu mergeam destul de des, cel puțin o dată sau de două ori pe an, la Kiev sau la Odesa, la tot felul de conferințe, și acolo să interacționez cu colegii din Ucraina, cu analiști, cu oameni care pot să ofere informații relevante pentru cercetare.
Și țin minte foarte bine că în 2015, la un an după anexarea Crimeii, într-o vizită de studiu pe care am făcut-o la Kiev, unul dintre experții în securitate din Ucraina, din societatea civilă, m-a atenționat că există premise care fac partea ucraineană să creadă că va urma un conflict mult mai mare între Rusia și Ucraina.
Asta m-a pus pe gânduri, pentru că vedeam modul în care a reacționat Occidentul la anexarea Crimeii, adică faptul că nu mai discuta subiectul și părea că ascunde problema sub preș. Faptul că Occidentul nu a avut o poziție vehementă în ceea ce privește anexarea Crimeii a fost un semnal pentru Federația Rusă că i se va trece cu vederea și de această dată ce a făcut. Aveam în acel moment precedentul Georgiei, august 2008, și trecuse deja un an de la anexarea Crimeii.
În momentul în care lucrurile se precipitau – la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022 – eu chiar aveam această neînțelegere a modului în care SUA comunicau, acele anunțuri periodice că războiul se va produce, că este foarte aproape, că Rusia are intenții serioase în această privință…
Pentru că am crezut întotdeauna că începând un război împotriva Ucrainei, Rusia de fapt își semnează propria sentință.
În Rusia există mult prea multe popoare care doresc să conteste autoritatea Moscovei asupra anumitor regiuni și acest lucru poate crea un precedent de destrămare a Federației Ruse în mai multe țări.
Eu cred cu tărie că începând războiul din Ucraina, Rusia și-a sabotat propria integritate teritorială.
Iar haosul din Rusia care va fi creat ulterior acestui război nu va putea fi atât de ușor de controlat de autoritatea guvernamentală de la Moscova.
Pentru că chiar dacă ei vor reuși să-și păstreze integritatea teritorială, vor exista foarte multe încercări din partea unor subiecți ai Federației Ruse de a contesta autoritatea centrală de la Moscova, pentru că această autoritate s-a dovedit a fi destul de nocivă pentru locuitorii acelor regiuni.
Erau elemente care indicau că se pregătea ceva mult mai mare decât doar suprimarea proceselor democratice din Federația Rusă.
Dar mai este și altă fațetă a monedei pe care trebuie să o luăm în considerare. Războiul acesta a fost pregătit meticulos. Și atunci când se întâmplau lucruri grave în Federația Rusă, eu credeam că de exemplu modificarea legislației interne cu privire la organizațiile neguvernamentale care erau declarate teroriste se întâmpla pentru a minimiza prezența opoziției ruse în alegeri.
De fapt, nu acesta era scopul. De fapt era distrusă orice formă de critică la adresa guvernării, în condițiile în care ar fi putut să se producă un război. Adică autoritățile ruse nu aveam nevoie de voci critice în această perioadă în care ei duceau acest război împotriva Ucrainei. Ei au curățat tot spațiul informațional de voci critice, dar și de jurnaliști care ar fi putut să aducă opinii alternative.
Toate aceste elemente ne indicau că ei de fapt se pregăteau de ceva mult mai mare decât ceea ce ni se părea nouă suprimarea proceselor democratice din Federația Rusă.
Cum crezi că iese Rusia din acest război?
Eu cred că Rusia va descoperi într-un final că nu prea mai are parteneri. China vedem că în anumite momente decisive se abține de la luarea unor decizii și recomandă și părții ruse, nu doar părții ucrainene, să încheie acest război. India deja încearcă să ocolească orice forme de aprofundare a relațiilor comerciale cu Rusia, pentru că acest lucru ar însemna ca anumite companii din India să fie și ele incluse în circuitul sancțiunilor economice.
Rusia va descoperi ca va fi depășită din punct de vedere economic, pentru că nu va mai avea acces la tehnologii și pentru că foarte multe sectoare ale economiei intră sub sancțiuni. Pentru că foarte mulți investitori s-au retras și mulți dintre ei nu vor dori să revină în Federația Rusă ca să nu le fie asociată imaginea cu un stat agresiv, un stat care promovează nu doar moartea și suprimarea oricăror forme de libertăți, dar care nu joacă conform regulilor și standardelor impuse de contextul internațional.
Poate că nu vom vedea foarte multe proteste în Federația Rusă – nu avem actori politici care să-și asume aceste proteste, avem foarte mulți oameni care au părăsit Federația Rusă – activiști civici, jurnaliști, dar avem și foarte mulți oameni care formau populația activă a Federației Ruse și care au preferat să nu se opună, dar nici să întregească rândurile militarilor ruși în Ucraina.
Și acest lucru înseamnă că lupta aceasta internă în Federația Rusă nu neapărat că va fi suprimată, dar va fi amânată pentru o anumită perioadă de timp. Dar vor ei sau nu vor, ei vor trebui să aibă această bătălie internă pentru a-și redobândi controlul asupra resurselor, asupra statului, ca să revină într-un viitor nu prea apropiat în rândul statelor credibile pe arena internațională.
Sau vor ajunge să-și asume consecințele unor procese de destrămare internă pe care singuri și le-au definit, adoptând o politică de agresiune în Ucraina și în alte state din vecinătate.
Din punctul de vedere al comerțului cu energie, pe ce nișă s-a autoplasat Rusia odată cu acest război și cu șantajul energetic la care a recurs?
Nefiind un expert în domeniul energetic, totuși pot spune că deciziile pe care le negociază și le adoptă statele occidentale sunt de a minimiza rolul unor resurse pe care Federația Rusă le deține, în special în domeniul petrolului și gazelor naturale. Adică încercarea de a modifica consumul, în sensul unor resurse alternative regenerabile vor costa destul de mult bugetul Federației Ruse.
Și nu doar acum, când există aceste sancțiuni, dar și pe viitor. Pentru că Rusia nu va avea acces la tehnologie pentru a nu pierde această competiție din domeniul energiei sau din domeniul dezvoltării tehnologice. O dezvoltare care va fi accelerată în unele state occidentale care, cel mai probabil, își vor asuma și rolul de furnizor de securitate, inclusiv energetică, pentru a diminua impactul unor acțiuni la care Rusia ar mai putea recurge și pe viitor, așa cum a făcut-o în 2022.
Cum se poate asigura Europa că Rusia nu va reveni la planurile sale militare în 10 ani, în 20 de ani, în 50 de ani? Cum poate fi învinsă Rusia în așa fel încât să nu mai fie o putere agresivă militară?
Eu cred că statele membre ale UE trebuie să evite tentația de a-i impune Ucrainei ilegal un proces de negociere a păcii. Și spun asta în sensul în care Ucrainei i s-ar putea încerca impunerea unor condiții pentru a se așeza la masa de negocieri, ceea ce se încerca recent. Acest lucru nu trebuie să fie transformat într-o oportunitate pentru a scoate Rusia din război, ci pentru a ajuta Ucraina să obțină victorie în acest război.
Pentru că doar așa, Rusia fiind înfrântă în acest război, vor fi create condițiile necesare ca aceasta să nu mai aibă o poziție revanșardă în privința nu doar a Ucrainei, ci și a Occidentului, care a acționat susținut pentru a suprima formele de finanțare ale războiului. Și aici vorbim de sancțiuni, vorbim despre renunțarea la resursele energetice care provin din Federația Rusă – gaze naturale, petrol și așa mai departe.
Și, de asemenea, Occidentul trebuie să înțeleagă că este nociv pentru propria lui existență să tranzacționeze cu drepturile și libertățile omului. Ar putea să ne coste mult mai mult pe viitor dacă vom impune Ucrainei un anumit proces de pace și o vom soma să accepte să se așeze la masa de negocieri cu Federația Rusă. Mai ales că pe teren Federația Rusă nu a obținut victorii importante pe care să le servească sau să le livreze prin campanii de dezinformare din interiorul țării.
Ucraina cum iese din acest război, cum îi vezi viitorul pe termen mediu și lung?
Eu cred că va ieși o țară puternică din acest război.
Este distrusă în momentul acesta.
Este distrusă din punct de vedere economic, este distrusă din punctul de vedere al infrastructurii civile, este distrusă din punct de vedere demografic, pentru că un sfert din populația țării se află în afară sau este strămutată intern.
Dar în același timp vedem că această reziliență internă nu se va baza doar pe anumite instituții care să fie gestionată de la Kiev. Ucraina va ieși puternică din perspectiva gestionării regionale, locale.
Pentru că fiecare individ s-a comportat exemplar în anumite momente, a devenit mai rezilient, și-a asumat responsabilitatea pentru anumite decizii și este conștient că el va fi parte a acestei transformări calitative care se va produce în Ucraina.
Și există foarte multe momente care ne oferă posibilitatea de a crede acest lucru. Faptul că se întorc foarte mulți oameni în Ucraina, indiferent de condițiile pe care le găsesc acolo, faptul că ei sunt ferm convinși că vor rezista, dar și faptul că ei merg în acest război împotriva Federației Ruse nu cu logica că „a mai trecut încă o zi de război”, ci că „a mai trecut încă o zi până la victoria noastră” arată cât de puternică este această națiune care se formează în prezent în țara vecină.
Problema este cum va gestiona Occidentul o Ucraină puternică. Și asta o spun în cunoștință de cauză, pentru că am auzit foarte mulți experți care își pun problema ce vor face cu o Ucraină militarizată, cu muniție, cu o națiune care va fi atât politic și civic puternică? Ce vor face cu o astfel de țară?
Și cred că cel mai simplu răspuns pentru ei ar fi că ar trebui să o integreze în mecanismele regionale unde Ucraina își dorește să ajungă. Și, astfel, să o facă parte a acelei lumi bune, a acelei lumi corecte, drepte.
O Ucraină integrată în aceste structuri este o Ucraină care nu va acționa în detrimentul parteneriatelor pe care le-a obținut în timpul sau anterior acestui război.
Va fi o Ucraină care va juca după aceleași reguli și standarde după care joacă și statele occidentale care se consideră promotori ai lumii libere și corecte.
Republica Moldova – o țară mică, slabă din punct de vedere economic, singura țară de la frontiera acestui război care nu este parte nici în NATO, nici în UE, cum iese din toată povestea aceasta?
Republica Moldova încă este în căutarea unei opțiuni viabile. Singura definită corect în acest moment este cea de integrare europeană. Și faptul că am reușit să ne orientăm rapid ca să prindem acel tren pe care Ucraina l-a pornit în direcția integrării europene prin depunerea cererii de aderare ne-a ajutat destul de mult.
În al doilea rând, ne-a ajutat foarte mult comportamentul nostru față de refugiați, ne-a ajutat să creăm credibilitate pentru Republica Moldova. Dar în continuare suntem în căutare de opțiuni. Acestea sunt de fapt la suprafață, dar ne este greu să le observăm din cauza problemelor cu care ne confruntăm.
Există mult interes pentru Republica Moldova în acest moment. Mult interes generat inclusiv de acțiunile pe care le-a întreprins această guvernare, diplomații moldoveni, dar există și mult interes pentru a nu lăsa Republica Moldova în afara spațiului european, pentru a se evita formarea sau menținerea de găuri gri în centrul Europei.
Și atunci, cred că va exista destul de multă disponibilitate din partea partenerilor noștri de a ajuta Republica Moldova. Inclusiv pentru a soluționa conflictul transnistrean. Dar pentru aceasta Republica Moldova trebuie să vină cu o cerință clară, să spună că este nevoie de așa ceva, că vrea să-și asume mai mult în această direcție și că este pregătită să întreprindă acțiuni concrete, nu doar să aștepte din partea partenerilor anumite propuneri.
Problema Republicii Moldova este faptul că în 30 de ani de independență nu a avut niciodată o proprie viziune despre cum ar trebui să fie soluționat conflictul transnistrean. Eu cred că ceea ce se întâmplă în Ucraina acum ar putea să contribuie la identificarea unor soluții și în sfârșit să venim cu o viziune, dar și cu lideri care să-și asume implementarea acestei viziuni, a acestei strategii pentru viitorul Republicii Moldova.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
