Deszăpeziri fictive de 100.000 de euro ar fi făcut patru funcționari din CJ-ul condus de Marian Oprișan în 2017-2018.
Curtea de Conturi Vrancea a interpretat că există un prejudiciu de 547.581 lei în urma derulării contractului de deszăpezire aferent perioadei 2017 – 2018, motiv pentru care președintele CJ actual, Cătălin Toma, a emis decizii de imputare unui număr de patru functionary din instituție.
Monopolul pe deszăpeziri dar și pe asfaltările de pe drumurile județene, din 2004 şi până acum, îl dețin firmele lui Victor Roman, fost deputat PSD de Vrancea, supranumit şi „regele asfaltului din județ, până acum câtva timp propus de PSD pentru funcția de prefect, dar nenumit de premierul Ciucă.
Deszăpeziri fictive de 100.000 de euro. Câte ore lipsesc
În anul 2019, Curtea de Conturi Vrancea a verificat documentele Consiliului Judeţean Vrancea pentru deszăpezirea din iarna 2017- 2018, iar constatările au fost că bugetul judeţului a fost prejudiciat cu sume importante.
„A rezultat faptul că au fost pretinse la plată de către prestator, însuşite la plată şi achitate de către beneficiar, în mod nejustificat, în raport cu reglementările tehnice în vigoare, precum şi cu angajamentele contractuale prin care acestea au fost asumate, volume de servicii nereale în valoare totală de 547.581 lei”, au aratat inspectorii Camerei de Conturi Vrancea.
Din compararea cifrelor puse la dispoziţie de prestator cu numărul de ore înscris în documentele ce au stat la baza decontărilor a rezultat un număr de 1.992 ore pentru care au fost pretinse la plată în mod nejustificat şi achitate nelegal, servicii de combatere a poleiului şi deszăpezire, în afara intervalelor de timp în care intervenţia utilajelor era justificată.
Peste 73.000 de lei majorări
În raport, Curtea de Conturi spune că bugetul judeţului Vrancea a fost prejudiciat cu suma de 620.644 de lei, din care 547.581 de lei sunt plăţile nelegale şi 73.063 de lei sunt majorări de întârziere aferente plăţilor nelegale.
„Există un proces pe rol dar, până la finalizarea lui, președintele CJ Vrancea, domnul Cătălin Toma, a emis decizii de impunere la plată pentru cei patru funcționari”, a declarat administratorul public al județului, Adrian Crețu.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!