Nu e ușor să restabilești valori și standarde într-o societate care timp de zeci de ani a făcut glume amare pe seama unei „savante de renume mondial” care avea titlul de doctor în chimie. Dar Elena Ceaușescu, soția dictatorului, obținuse un astfel de titlu într-un sistem corupt și timorat. Pe vremea aceea, impostura trebuia trecută cu vederea, cel mult puteai să faci bancuri pe seama ei. Dar de ce o tolerăm și astăzi?
După revoluția din 1989, sistemul viciat și restrictiv este împins și el odată cu restul societății spre marea deschidere. Dacă în anii ’90 existau câteva sute de titluri acordate anual, în anii 2010-2012 numărul lor a explodat, ajungând la peste 6.000 pe an.
Până în anul 2021 rapoartele arată că în România s-au acordat 80.144 de doctorate, iar număr lor ar fi fost un indicator pozitiv, dacă unele teze nu s-ar dovedi plagiate și de proastă calitate.
După mai multe cazuri notorii de plagiat și impostură, s-ar impune o introspecție a sistemului.
Ce ar trebui făcut pentru ca doctoratul în România să fie mai aproape de standardele internaționale, dar și de așteptările societății?
Avem o legislație suficientă în acest sens?
Măsura de introducere a softului anti-plagiat este eficientă?
Cazul recent al lucrării ministrului Bode ar arăta că nu. Și dacă toate acestea au dus la rezultate contestabile, ce e de făcut?
Plagiatul, o boală grea, protejată de justiție
În 2016 s-a introdus un soft antiplagiat cu care se verifică fiecare lucrare de doctorat înainte să fie supusă comisiei de susținere, iar în septembrie 2021 ministrul Sorin Câmpeanu a emis Ordinul 5255 care precizează că universitățile care au acordat diplome de doctor între 1990-2016 „au obligația să elaboreze o strategie proprie de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat şi să demareze activitatea de verificare a respectării eticii şi deontologiei universitare.”
Dacian Dragoș, șeful Comisiei de Etică de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, spunea, într-un interviu pentru Europa Liberă, că, după ordinul de ministru din 2021, „în fiecare universitate se face o verificare, se iau toate tezele din spate și se verifică, dar cu softul antiplagiat și numai dacă softul determină ceva, după aceea se trimite la Comisia de etică.”
Cu toate acestea, softul respectiv nu dă întotdeauna rezultate suficient de concludente, dovadă că lucrarea verificată de Comisia de Etică a UBB, deși avea un test antiplagiat, la verificarea prin lectură s-a găsit de trei ori mai mult text plagiat.
„Când am primit prima sesizare, am văzut și softul antiplagiat din 2018, am mai trecut o dată teza prin acel soft, a dat aceleași rezultate și acele porțiuni care le-a subliniat softul antiplagiat le-am verificat și noi și am constatat de trei ori mai mult text plagiat decât ne-a fost sesizat”, declara Dacian Dragoș în același interviu.
Următoarea întrebare logică la care a încercat să răspundă Dacian Dragoș, pentru aceeași publicație, a fost ce se întâmplă cu îndrumătorii și comisiile de doctorat în cazul lucrărilor dovedite ca plagiate.
„Este o evoluție și în direcția aceasta, probabil mai lentă”, a spus profesorul universitar.
„Probabil că se va ajunge și acolo în timp, așa cum s-a ajuns ca plagiatorii să plătească până la urmă sau să să li se retragă titlurile.
Deocamdată suntem în situația în care, vedeți, justiția parcă e un avocat al plagiatorilor, mai degrabă decât o instituție imparțială care să se gândească la interesul public, și pune bețe în roate tuturor organismelor care se ocupă de etică.
Suntem absolut blocați din perspectiva asta. Pentru membrii comunității academice mai există anumite sancțiuni, dar în cazuri ca acesta suntem legați de mâini și nu putem face, din păcate, nimic.”
Dacian Dragoș este doctor în drept, profesor la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din UBB, președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, dar și al Comisiei de Etică din UBB.
Daniel David: Focalizarea ar trebui să fie pe educație în etica academică pentru prevenție
Alin Fumurescu, profesor asociat la Universitatea Huston, consideră că fenomenul plagiatului ține de morală în primul rând și de aici trebuie începută lupta cu el.
„Ne-am pierdut rușinea, și ne-am pierdut rușinea pentru că ne-am pierdut respectul – respectul pentru carte, pentru binele public, pentru o meserie, pentru oameni. Nu e de mirare că, fără măcar să ne dăm seama, ne-am pierdut respectul pentru noi înșine. Nu alții ne calcă în picioare, ca nu e nevoie. Ne călcăm singuri”, spune el în interviul acordat PRESShub.
L-am întrebat pe Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai ce ar trebui schimbat pentru însănătoșirea sistemului.
„Focalizarea ar trebui să fie pe educație în etica academică pentru prevenție, promovarea bunelor practici și dezvoltarea noilor practici de etică academică”, spune rectorul UBB.
„În paralel, este nevoie de mecanisme transparente, aplicate cu celeritate, organizate după bunele practici internaționale, pentru a aborda probleme de etică academică atunci când acestea apar. La noi prima parte se face adesea mai mult declarativ, accentuându-se a doua parte, adesea însă fără caracteristicile pe care le-am descris”, ne-a răspuns rectorul Daniel David.
Inflația și „impostura impusă”
„Suntem în plină etapă inflaționară!”, crede Mihai Maci, lector universitar și analist pe teme de educație. El explică acest lucru prin câteva cauze. Unele vin din spate, din anii 1995-2005, când universitățile s-au umflat exagerat, s-au angajat numeroase cadre didactice, pentru ca apoi numărul de studenți să se prăbușească, și cum profesorii nu puteau fi dati afară, li s-au diversificat opțiunile.
„De la „clonarea pe orizontală” s-a trecut la „clonarea pe verticală”: pe studenți îi împingi la doctorate”, explică el.
S-au înființat mai multe discipline, mai multe școli doctorale, mai mulți îndrumători de doctorate, sistemul a împins absolvenții spre a treia treaptă-doctoratul.
„Câtă vreme pentru fiecare doctorand se oferă 7,5 puncte la calculul acordării de finanțare pentru universități, școlile doctorale vor avea interesul să aibă cât mai mulți doctoranzi. Și la ce scădere demografică avem, prevăd că-n zece ani, o să recruteze doctoranzii de pe stradă”, a menționat profesorul.
„Primul lucru care ar trebui făcut”, consideră Maci, „ar trebui să se împuțineze școlile doctorale. Apoi ar trebui să se bazeze mai mult pe specialiști din străinătate. După părerea mea, pentru însănătoșirea sistemului, ar trebui ca toate lucrările să fie îndrumate în regim de co-tutelă. Asta ar ajuta și la diseminarea informației în străinătate, unde noi nu stăm bine”.
O altă măsură care ar putea asigura și o calitate mai bună a lucrărilor, crede profesorul Maci, ar fi ca numărul de doctoranzi per îndrumător să fie limitat la un maxim de trei.
„Dacă nu pot să am mai mulți de trei, mă limitez la trei și pot să fac o îndrumare de calitate. Altfel, miza nostră nu este calitatea, ci cantitatea. La noi nu contează decât cifrele, ca în agricultura ceaușistă! Prin cum arată sistemul acum, impostura este impusă.”
O soluție, după părerea sa, ar fi înființarea unor colegii de doi-trei ani care să ofere ocazia unui filtru, fiecare tânăr să afle: este sau nu este capabil să urmeze o facultate.
Sporul de doctorat, încă o miză
În analizarea situației doctoratelor din România trebuie avută în vedere și o altă miză a obținerii acestora, care chiar dacă nu pare hotărâtoare, ea există: sporul de doctorat.
Alin Fumurescu, profesor la Universitatea Huston, spune în interviul pentru PRESShub că în Statele Unite nu există niciun fel de spor pentru doctorat, nu s-a pomenit așa ceva.
El explică faptul că doctoratul poate fi condiție pentru a accede la un post cu un nivel ridicat de importanță și salarizare, ceea ce este în sine o recompensă pentru titlul academic obținut.
În România, pentru angajații la stat care au titlul de doctor s-a acordat inițial un spor de 15% din salariul de bază, iar din 2017 sporul a devenit 50% din salariul minim pe economie.
Conform Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, la art. 14 se stabilește ca pentru titlul științific de doctor se acorda 50% din nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Începând cu 1 ianuarie 2023, salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei.
Conferențiarul Mihai Pușcaș, absolvent al unui doctorat în co-tutelă Cluj–Grenoble, nu crede că acest spor la salariu ar fi o miză importantă, cât mai degrabă satisfacerea unui orgoliu profesional și obținerea unor funcții înalte pe baza unui cv în care figurează titlul de doctor.
Citește și ce spune profesorul Alex Doboli, de la The State University of New York, despre doctoratul în SUA: Când ești în noroi, nu reinventezi roata, ci îți construiești șenile. Despre plagiat
„În lumea în care eu funcționez, la Universitatea Babeș-Bolyai, nu am observat în jurul meu decât oameni preocupați de o carieră în cercetare sau una didactică, interesați de o reputație, dacă se poate internațională, dar nu văd să se alerge după bonusuri și beneficii care sunt de altfel, minore.
Cred că în afara universităților ar trebui căutate cauzele furtului intelectual și ale imposturii- în societate. ”
Dezbaterea despre doctorate continuă în PRESShub mâine.
Răspund: Nicolae Ajtai, decan al Facultății de Știința Mediului de la Cluj, Anca Vasiliu, profesor de filosofie la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, și Raluca Bujor, cu o diplomă de doctorat obținută la Paris, dar nerecunoscută la București.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Inquam Photos / George Călin
[…] Până în anul 2021 rapoartele arată că în România s-au acordat 80.144 de doctorate, iar număr lor ar fi fost un indicator pozitiv, dacă unele teze nu s-ar dovedi plagiate și de proastă calitate, scrie PressHub […]
Miza este pecuniară atât pentru școlile doctorale,?cât și pentru bugetari. De ce oare, cei mai mulți sunt angajați la stat: poliție, servicii…,care e plusvaloarea adusă în domeniul lor de activitate