Numeroși sunt aceia care, nemaifăcând față la avalanșa de știri negative, aleg să se retragă din spațiul public și să-și cultive în tihnă grădina intereselor și pasiunilor private. Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu sfătuit să scriu și despre lucrurile bune din societate, nu doar despre cele rele.
Și de fiecare dată când reîncep să scriu îmi promit să încerc. Și de fiecare dată actualitatea mă izbește cu forță și mă face să încerc să-i deslușesc înțelesurile. În felul acesta, îmi doresc ca opinia publică să facă efortul de a-și pune, la rându-i, întrebările corecte și de a căuta răspunsuri colective la provocările pe care ni le adresează ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Citește și: Nevoia de modele și de lucruri bune
Bunăoară, mă întreb care ar putea fi cele trei valori majore în jurul cărora s-ar putea reuni bărbații și femeile acestei țări pentru a duce România înainte?
Ce anume ne unește astfel încât să spunem că mergem cu toții spre viitor animați de aceleași idealuri și înarmați cu același set de valori pe care ne obligăm să le respectăm?
Dacă am deschide un sondaj pentru a găsi aceste trei valori, cu siguranță că lista ar deveni în curând foarte lungă. Iar după ce ne-am trezi cu această listă, ar trebui să începem să ne punem de acord asupra celor mai importante dintre ele, moment din care ar începe cearta.
Pentru că, în teorie, intransigența opiniei publice este maximă: toată lumea va ridica ștacheta lucrurilor cel mai de preț foarte sus, atât de sus încât nu o poate atinge nimeni.
Numai că dacă revenim cu picioarele pe pământ și privim în jurul nostru, vom constata zi de zi abateri de la această exigență morală, atitudini și comportamente prin care fiecare ajunge foarte curând să-și negocieze orice valori teoretice în schimbul unor avantaje personale.
Numesc această ruptură între teorie și practică „dezintegrare morală” și găsesc expresia ei cea mai elocventă în capacitatea noastră extraordinară de a inventa justificări pentru orice abatere de la valori și norme care sunt menite să țină o societate unită.
Amploarea și varietatea dezintegrării morale sunt vizibile pretutindeni în jurul nostru, de la gesturile cele mai simple și aparent spontane de pe șosele sau care conduc la munții de gunoaie pe care îi lăsăm în urma noastră, până la schemele sofisticate ale corupției de la vârful statului. Pare un blestem să vezi cum fiecare, acolo unde e, se aranjează, se descurcă, își târguiește convingerile pentru un mic profit de moment sau pentru o sumă mai mare de bani.
Iar asta face ca dezintegrarea morală să fie accelerată de toleranța pe care o avem față de asemenea comportamente: „toți trec pe roșu”, „toți copiază”, „toți iau un plic”, „toți fură”, ca și cum unui plan al valorilor universale trebuie să-i corespundă un plan al coruperii universale.
Ca și cum, dacă toți credem în importanța cinstei, am fi nevoiți cumva să acceptăm și întinderea nesfârșită a hoției. Ca și cum, în sfârșit, doar pentru că suntem înconjurați de hoți se impune un fel de respect față de hoție sau cel puțin o veșnică înțelegere față de ea.
Privesc, spre exemplu, la dezintegrarea morală din educație. Am convingerea că meditațiile și plagiatele sunt două dintre cauzele distrugerii oricărei încrederi în valoarea formativă a școlii. Lipsită de forța de a-i convinge pe copii că se pot forma ca niște cetățeni drepți în societate, școala a devenit o mașinărie de transmis informații inutile și de acordare de diplome profitabile.
„Soluția” la scăderea vizibilă a calității actului educațional a fost nu efortul colectiv de redresare a școlii, ci transformarea învățării într-un business profitabil la care consimte toată lumea.
„Soluția” la temele, lucrările, examenele și doctoratele grele a fost nu încurajarea creativității elevilor și studenților, nu consilierea lor în spiritul eticii muncii de cercetare, ci furtul intelectual, plagiatul.
Iar astăzi, peste toate, cu o putere zdrobitoare, asistăm la legiferarea acestei dezintegrări morale ca normă socială. Astăzi, faptul de a face bani din distrugerea sistemului de învățământ și din frauda academică este norma, pentru că este acceptat de o majoritate a societății, iar legea traduce în normă legală ceea ce dorește majoritatea.
Citește și: Ministrul Educației, acuzat că și-a plagiat colegii și conducătorul de doctorat
Industria meditațiilor s-a profesionalizat după toate normele oricărei industrii contemporane, există firme care probabil au contabili, responsabili de relații publice, de resurse umane, de comunicare, ce lucrează de zor la spolierea părinților și copiilor pentru care școala „tradițională” nu mai înseamnă oricum nimic.
După cum industria plagiatelor și fraudei academice s-a sofisticat enorm și ea în ultimii ani: avem reflexul de a privi spre plagiatorul arătat cu degetul, dar trebuie să știm că un plagiat devine posibil printr-o încălcare deliberată a oricăror norme morale, profesionale și legale de rețele întregi de personaje corupte, de la conducători de doctorat, de școli doctorale și de universități până la membrii din comisii și personalul administrativ, care participă cu toții, ca într-o orchestră perfect acordată, la actul fraudei.
Citește și: Ministrul Educației spune că dezvăluirea despre plagiatul său are ca scop „blocarea legilor educaţiei”
De aceea, nu mai e de mirare că atunci când însuși ministrul Educației este dovedit a fi un plagiator – ceea ce e consfințirea supremă a dezintegrării morale a școlii românești – cei mulți care gândesc și acționează asemeni lui îi sar în ajutor justificând hoția sau tac complice pentru că nu îi deranjează deloc să fie conduși de oameni care fură.
Nu e de mirare că instituția demisiei de onoare a dispărut complet din societate, pentru că, nu-i așa, din lista acelor valori fundamentale cu care mergem spre viitor e clar nu fac parte onoarea, demnitatea, respectul… și multe altele.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
