Dezvoltarea cu fonduri europene a rețelei de apă și canalizare îi va ustura pe argeșeni

Data:

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș a iscat un adevărat scandal. Beneficiarul proiectului, cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este SC Apă Canal 2000, o controversată societate comercială la care Primăria Piteşti deţine 90% din capital.De la ce a pornit scandalul? Autoritățile locale au calculat planul cincinal de creștere a tarifelor pentru apă și canalizare, iar cifrele nu sunt deloc încurajatoare pentru localnici.

Zeci de mii de argeșeni au primit o veste bună când, la final de exercițiu financiar multianual, au aflat că proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș mai are șanse de a fi implementat. Iar șansele s-au materializat în februarie 2021, când Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, și SC APĂ CANAL 2000 SA Pitești, în calitate de beneficiar, au semnat, în sfârșit, contractul  de finanțare.

Proiectul a sunat, din start, mai mult decât promițător: îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare prin creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației în 12 unități administrativ-teritoriale: Albota, Bascov, Buzoești, Căteasca, Costești, Moșoaia, Poaiana Lacului, Ștefanești, Stolnici, Topoloveni, Pitești și Bradu.Iar cifrele sunt generoase: o valoare totală de 1,074 miliarde de lei, sumă din care Autoritatea de Management pentru POIM acordă o finanțare nerambursabilă de maximum 833 milioane de lei.

Proiectul presupune realizarea, până la sfârșitul anului 2023, a 129 km rețea de distribuție apă potabilă (din care 58 km, reabilitare), 28 km aducțiune (din care 10 km, reabilitare), șapte rezervoare noi, zece stații de pompare noi, patru stații tratare noi, trei stații de clorinare noi și o stație de tratare modernizată. De asemenea, sunt prevăzute realizarea unei stații de epurare noi, modernizarea stațiilor de epurare Pitești și Topoloveni, extinderea stațiilor de epurare de la Costești și Stolnici, plus 148 stații de pompare noi, 62 km de noi conducte de refulare, 276 km rețea de canalizare din care 38 km reabilitare.

Mai mult, proiectul prevede și dezvoltarea sistemului SCADA (comanda echipamentelor de la distanță) prin integrarea dispeceratelor/echipamentelor existente și dispeceratele noi în investițiile propuse în proiect atât pentru alimentare cu apă, cât și pentru apă uzată. “Aproximativ 45.000 persoane din județul Argeș vor beneficia de apă și canalizare datorită acestui proiect. Proiectul va contribui, totodată, la dezvoltarea socio-economică a zonei, prin crearea de locuri de muncă în perioada de implementare, dar și după, la stimularea investițiilor private și a turismului în zona rurală, odată cu asigurarea premiselor pentru dezvoltarea economică a zonei”, a precizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la semnarea contractului de finanțare.

Cum a pierit entuziasmul

Ce nu sună la fel de bine în privința acestui proiect e faptul că cei racordați la rețeaua de apă și canalizare vor asista la o creștere etapizată a tarifelor pe parcursul următorilor cinci ani, conform unui plan tarifar/grafic în fața căruia s-au trezit brusc toate consiliile locale implicate și care a încins spiritele în orașele și comunele vizate de proiect (FOTO tabel din PDF-ul cu tarife).Planul tarifar de care depinde asigurarea cofinanțării de către SC Apă Canal a generat un adevărat  scandal în Pitești, municipiul în care investiția aferentă proiectului urmează să se ridice la 89,48 milioane euro fără TVA, partea de cofinanțare împărțindu-se astfel: contribuția Consiliului Local – 1,68 milioane de euro fără TVA, contribuția Apa Canal – 11,6 milioane de euro (sumă pe care societatea comercială vrea să o asigure dintr-un împrumut BERD).

“Practic, noi ar fi trebuit să fim de acord cu un împrumut în urma căruia, la finalul următorilor cinci ani, prețul apei ar fi cu 27% mai mare, iar cel al canalizării cu 65%, reprezentând o creștere medie de 46% pe metrul cub de apă consumat”, a explicat unul dintre consilierii locali piteșteni care au criticat proiectul de hotărâre referitor la aprobarea planului tarifar pentru apă și canalizare.

Multe semne de întrebare

Planul tarifar a fost criticat de majoritatea aleșilor locali.

“Justificarea dumnealor este că acest plan tarifar trebuie să evolueze în acest fel pentru ca Apă Canal să poata accesa un credit de 11,6 milioane de euro, bani cu care să cofinanțeze un proiect european în valoare de 89 milioane de euro pentru Pitești, prin care ar urma să se reabiliteze aproximativ 10% din infrastructura de furnizare a apei și a serviciului de canalizare”, a explicat unul dintre consilierii locali care au criticat proiectul.Se întâmpla în decembrie 2020, cu mai puțin de două luni înaintea semnării contractului de finanțare încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și SC Apă Canal 2000 SA.

Cum mulți au obiectat și nimeni n-a vrut să-și asume riscul pierderii finanțării europene atât de importante pentru județ, împovărătorul plan tarifar a fost adoptat atât în Consiliul Local Pitești, cât și în consiliile din celelalte localități prinse în “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș”.

Cum pierde SC Apă Canal procese și bani în neștire

A rămas fără răspuns o întrebare firească: de ce consumatorul final e cel împovărat de o cofinanțare pe care Apă Canal – societatea comercială la care Primăria Pitești e acționar majoritar – n-o poate asigura și prin eforturi financiare proprii?

Răspunsul trebuie căutat în păguboasa evoluție a societății comerciale care pierde pe bandă rulantă procese în instanță.

Un dosar soluționat în anul 2020 arată cum funcționează schema păgubirii SC Apă Canal 2000 S.A și cum societatea comercială controlată de Primăria Pitești n-a avut nicio remușcare când, în urmă cu zece ani, şi-a asumat penalităţi anuale pentru întârzieri la plata chiriei de 182,50%, pentru ca, mai apoi, să cumuleze șapte ani de restanţe pentru o tranșă neachitată, de 140.000 de lei, din cauza căreia a pierdut sute de mii de lei în favoarea unui piteştean.

SC Apă Canal, bună de plată printr-o hotărâre definitivă

Este vorba despre un contract de închiriere încheiat în 2011 de SC Apă Canal 2000 SA cu Vasile Cristian Macavei, proprietarul unui spaţiu situat pe strada IC Brătianu din Pitești, contract prin care firma la care Primăria deține 90% din capital s-a angajat să plătească penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi, pentru neîndeplinirea obligaţiilor la scadenţă, până la data plăţii sumei datorate.

Mai apoi, SC APĂ Canal a eliberat spațiul închiriat, deși termenul contractual nu expirase, și n-a mai plătit chirie, invocând un pretext aparent “lăudabil”, prin care, în realitate, s-a îndatorat.

În poziţia exprimată de SC Apă Canal în instanță se arată că „fapta sa de a elibera imobilul închiriat înainte de expirarea termenului contractual nu are caracter ilicit, aceasta acţionând în sensul respectiv pentru a-şi putea respecta obligaţia legală de conformare a sistemelor de apă şi canalizare din judeţul Argeş la directivele europene, pentru a putea efectua plăţile pentru cofinanţarea proiectului european <<Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş>> pentru a putea plăti contravaloarea cofinanţării obţinute pe plan internaţional sub formă de împrumut de la BERD şi pentru a putea rambursa împrumutul, împreună cu comisioanele şi dobânzile aferente în perioada 2014-2028”.

În ciuda argumentelor cu care a încercat să-și acopere păguboasa afacere, potrivit Hotărârii 573/2020 a Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Piteşti, SC Apă Canal e bună de plată.

Executată silit cu peste 400.000 de lei

Un alt recent exemplu este cel al unei executări silite a SC Apă Canal de către cunoscutul om de afaceri piteștean Iancu Ţârcomnicu, patronul hotelului Yaky, executare silită față de care Primăria Pitești ridică din umeri și pe care o pune pe seama unei omisiuni a funcționarilor instituției.Concret, omul de de afaceri a obţinut în instanță 431.261 lei de la SC Apă Canal 2000 SA, pe fondul unor „neînțelegeri”, în contextul cărora SC Apă Canal a efectuat lucrări pe o stradă despre care  Iancu Ţârcomnicu a arătat, la Judecătoria Piteşti, că e pe terenul său.

Afaceristul a cerut și a și obținut în instanță (printr-o sentinţă definitivă şi executorie irevocabilă) despăgubirile amintite, după ce a invocat că nu s-a mai putut folosi de teren din cauza intervențiilor SC Apă Canal.

Bani plimbați între Primăria Pitești și SC Apă Canal

Conducerea SC Apă Canal 2000 S.A spune că societatea comercială pe care o conduce ar avea șanse să-și recupereze o parte din banii pierduți, dar de la… Primăria Pitești.

“Ne-am adresat Primăriei, pentru că suntem solidari la plata acestor cheltuieli, pentru recuperarea a 50% din contravaloarea acestei sume”, spune Mihail Marinescu, directorul SC Apă Canal 2000 S.A.

Merită menționat și un alt aspect, acela că, după ce Iancu Ţârcomnicu a primit suma cu care a executat SC Apă Canal, a înştiinţat Primăria Piteşti că instituția poate să preia terenul în cauză, pe care piteștenii care locuiesc în zonă cer, de ani buni, o asfaltare, asfaltare pe care Primăria n-o face din cauza litigiului.

Primarul nu vrea însă să-l preia pe motiv că Primăria Pitești ar avea șanse să demonstreze, în instanţă, într-un alt proces, că, de fapt, terenul respectiv i-ar fi aparținut atunci când omul de afaceri a executat silit SC Apă Canal 2000.

“Terenul a fost donat domeniului public de către fostul proprietar în urmă cu mai mulți ani, când nu se făcea carte funciară. S-a făcut o greşeală, în sensul că nu s-a ţinut cont de această donaţie. De atunci și până în prezent, terenul a mai trecut prin trei mâini, iar la a patra, a ajuns la domnul Ţârcomnicu, dar, între timp, s-a făcut carte funciară. Vom câștiga acest proces, iar Apă Canal ne va da înapoi suma pe care acum suntem obligaţi să i-o dăm (n.r  50% din cei 431.261 lei)”, explică edilul.

Apă Canal, în atenția DNA, cu un alt proiect implementat în Piteşti şi Ştefăneşti între 2011-2013

Trebuie amintit că în octombrie 2020, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Piteşti au descins la Primăria Piteşti, Primăria Ştefăneşti şi SC Apă Canal 2000 SA, de unde au ridicat o serie de documente  referitoare la implementarea unui alt proiect de apă şi canalizare, pentru Piteşti şi Ştefăneşti, derulat între anii 2011 și 2013.

Jenica Dumitru, primarul de atunci al orașului Ștefănești, a explicat, printr-un comunicat situația: „Direcţia Naţională Anticorupţie efectuează cercetări într-un dosar referitor la extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare în judeţ, proiect la care Oraşul Ştefăneşti a participat în calitate de beneficiar. Este vorba de un dosar deschis de către procurorii anticorupţie în anul 2020 şi vizează modul în care a fost implementat proiectul şi maniera în care s-a derulat investiţia. Percheziţiile vor dura 10 zile şi constau în identificarea şi ridicarea de înscrisuri, precum şi verificarea sistemelor informatice din Compartimentele Contabilitate, Achiziţii-Investiţii, Urbanism şi Registrul Agricol”.

CASETĂ1. Perioada de implementare a “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș” este de 31 de luni, respectiv între data de 01 iunie 2021 și data de 31 decembrie 2023. Sunt vizate patru mari aglomerari: Aglomerarea Pitești (Pitești, Ștefănești, Mărăcineni, Albota, Moșoaia, Bradu, Merișani și Bascov), Aglomerarea Costești (UAT Costești – satele Costești, Broșteni, Laceni, Podul Broșteni și UAT Buzoesti – satele Ionesti, Serboieni, Vladuta, Vulpești, Recea, Bujoreni și Cornatel), Aglomerarea Topoloveni (Topoloveni, Botârcani, Crintesti, Goranesti, Țigănești), Aglomerarea Stolnici (satele Fâlfani, Cochinesti, Cotmeana, Stolnici și Izbasesti) și Cluster-ul Mareș format din Aglomerarea Mareș (UAT Albota – satele Cerbu și Mareș) și Aglomerarea Poiana Lacului (Poiana Lacului, Dinculesti, Gâlcesti, Samara, Păduroiu Deal, Păduroiu Vale, Dealul Viilor, Metofu, Dealul Orașului).

CASETĂ 2. Alte două proiecte de investiţii cu fonduri europene

Apă Canal 2000 SA,  o societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, la care Primăria Piteşti deţine 90% din capital, este operator regional specializat în domeniul producerii şi distribuirii apei potabile şi colectării, epurării şi evacuării în emisar a apelor uzateSocietatea comercială implementează o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung ţinând cont de procesul de regionalizare, de necesitatea conformării cu directivele Uniunii Europene privind apa potabilă şi apa uzată, precum şi de necesitatea, dar şi de oportunitatea implementării unor proiecte de investiţii importante.

Operatorul  a mai beneficiat de două proiecte de investiţii cu fonduri europene: „Reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate, a sistemului de canalizare şi a reţelei de alimentare cu apă potabilă în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, România“, proiect Ex-ISPA desfăşurat în perioada 2004-2011 și „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş“, proiect finanţat din Fondul de Coeziune, bugetul de stat, bugetul local şi din contribuţie proprie a operatorului regional, desfăşurat în perioada 2012-2017.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Reper Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit

„Uite ce frumos aranjează Chirica grădinile, a renunțat la...

Încep lucrările la Filarmonica Iași, după o aşteptare de peste 15 ani

Încep lucrările la Filarmonica Iași, după o aşteptare de...

Comunitatea Declic a primit Premiul GDS pe anul 2023

Comunitatea Declic a primit Premiul GDS pe anul 2023....